highlists

Unelte ajutătoare pentru evaluarea suptului și a posibilelor probleme în alăptare

În unele zone este greu de ajuns la un consilier în alăptare. Puteți întotdeauna discuta cu cineva, dar vă copiez mai jos câteva trucuri ut...

marți, 25 octombrie 2011

Ce mai e natural?


Scrisesem initial un comentariu la postarea lui Ralu’ – un text superb despre intarcare. M-am intins atat de mult, pe atat de multe planuri, cum mi-e firea, incat am decis sa scriu o postare de sine statatoare. Scuzati stilul oral si lipsa trimiterilor catre surse mai de incredere decat un blog, acest material e mai mult o argumentare decat un un manual. Cine vrea sa citeasca despre somnul bebelusilor, despre atasamentul securizat sau despre alaptarea la cerere cu siguranta are deja témele facute. Plus ca mi-e o lene crunta sa pun linkuri.

Dragele mele, eu una voi crede toata viata ca alaptarea e un lucru firesc, pe care-l faci cum te lasa sufletul.

In niciun caz nu poti compara sanul - la nicio varsta - cu o bomboana sau cu mancatul compulsiv. Pentru multi copii sanul inca e pasaportul spre liniste, biletul de identificare a mamei, semnul ca este ea si nu altcineva, cu mirosul si vocea ei. E linistea primordiala, de care uneori si adultii au nevoie. Pentru a o gasi, acestia se aseaza in pozitia fatului sau cauta afectiunea in alte moduri, ori in situatii mai dramatice cad in depresie, dar asta e alta discutie si nu are legatura cu alaptarea ci cu acel impuls stringent de a te intoarce la origini, care la unii (sau la oricine  in unele situatii-limita) ajunge sa fie dus la extrem (ce explicatie naivo-simplista :) ).

Adultii cauta alte moduri de exprimare pentru ca sunt capabili sa faca acest lucru dupa ani de autocunoastere si experienta de viata. Sanul nu mai exista pentru ei pentru ca au avut timp sa gaseasca aceste altceva sau, pentru majoritatea cazurilor, de fapt, pentru ca au fost fortati sa gaseasca alte cai de exprimare inainte de vreme. Acesta e  unul dintre tratamentele cu care au crescut generatiile noastre: generatii hibrid, care trebuia sa creasca repede si singure pentru ca mamele au devenit platitoare de taxe si impozite. Iarasi, nu vad nimic rau in emanciparea femeii, dar ideea e ca am intrat odata cu ea intr-un fel de dark age al alaptarii si al perceptiei fata de dezvoltarea fireasca a copiilor. 

Exista un concept numit secured attachment care presupune ca stai langa copil atata vreme cat acesta te cere. Nu cred ca acest atasament securizat implica vreun sacrificiu, asa cum era el exprimat de comentatoare in subsolul acelui articol sus-citat. Alaptarea la cerere face parte din bagajul pe care il are la indemana un parinte dintr-asta non-interventionist.

E drept ca inconstient tot ajungem sa intervenim si sa fortam lucrurile intr-o directie sau alta, eu nu scriu aici oda crescutului de copii. Important este sa ne vedem limitele, greselile si sa invatam sa devenim mai buni, mai rabdatori (asta e pentru mine) si mai toleranti cu copiii nostri in ORICE ocazie, nu cand ne e noua convenabil. Nu sa asteptam diverse lucruri de la ei, ci sa luam ce ne dau, cat si cum ne dau.

sa-mi spuna cineva daca putea gasi o intrebuintare mai evidenta
a unei pungi cu malai? Am avut malai la discretie timp de
trei zile atunci. 
"Mi-ar placea sa ma tina imbratisata si sa-mi spuna ca ma iubeste". Relatia asta ajunge sa para egoista si unilaterala. Copiii sunt fiinte intregi, numai ca sunt mici de statura. Lor ce le-ar placea? Ce reusim noi sa le dam din ce le-ar placea, fara sa trecem prin filtrul valorilor noastre adulte? Daca lor le plac numai lucruri care ne par stupide, obositoare si de neinteles, cat suntem noi, adultii atotputernici, dispusi sa renuntam la prejudecatile noastre, sa intram in lumea lor, sa invatam sa privim lumea cu ochii lor, incercand sa distorsionam cat mai putin tabloul? Cat suntem de dispusi sa revenim la acea inocenta de un an-jumate-doi-trei, fara nicio asteptare, fara dorinta de a primi ceva in schimb de oriunde?  

Alaptarea prelungita este proba de foc a rabdarii. Adaugati la asta si o sarcina sau alta mare si zguduitoare incercare sau schimbare din viata noastra si oricine sau aproape oricine va trece de la firesc la oboseala si la nerabdare cronica.

Schimband putin firul povestirii, vreau sa subliniez un lucru extrem de important pe care emisarii drepturilor mamelor si al intarcarii obligate nu il cunosc. Sunt sigura ca nu il cunosc, pentru ca e un concept care nu a fost inca inghitit de marea noastra societate nerabdatoare si consumerista, axata pe drepturile tuturor indivizilor, dar care face atat de putine in realitate pentru dezvoltarea netulburata a copiilor ei: ca exista perioade de achizitii la copilul mai mare alaptat. Exista  perioade in care acesta pare sa regreseze, sa suga des, compulsiv, iar aceasta se petrece exact inaintea unei importante achizitii, care ii va schimba vata. De exemplu deja faimoasa bariera de un an si 8 luni, care mie mi se pare la fel de crunt de trecut pentru multe mame ca si puseul de crestere de 3 luni, este poate cea mai mare incercare prin care trebuie sa treaca mama unui "toddler" pana sa ajunga sa intarce sau sa se simta in stare sa intarce in momentul in care copilul este cel care cere asta. As pune acest fragment pe tóate siturile despre copii care exista pe lumea asta. In tóate cabinetele pediatrilor care siu atat de putine despre alaptare si a nutritionistilor care recomanda zahar si ulei de floarea soarelui copiilor de sapte luni sau de zece luni.


Suptul noaptea, care este teroarea societatii moderne, e de multe ori legat de trezirile de noapte, care la randul lor sunt vazute ca o boala a copilului, cand e vorba numai si numai despre ciclul normal de somn al bebelusului si copilului mic. Spuneam ca nu sar cu surse, insa aici gasiti o suita de articole extrem de folositoare, o trecere in revista a cercetarilor serioase despre somnul copiilor. Inainte de a infige o sticla cu cereale seara sau una cu formula de lapte numai ca sa doarma copilul mai mult, treceti la citit, dragi mamici. Si daca engleza nu e punctul vostru forte, incercati sa copiati linkul pe care vreti sa il cititi in pagina de traduceri a lui Google.

Copiii au ciclul de somn de doua ori mai scurt decat ciclul de somn al unui adult. Asta ii face de doua ori mai susceptibili la a se trezi noaptea. Monitorizand somnul unui adult, se poate observa ca perioade de somn profund alterneaza cu perioade de somn superficial, mult mai sensibil la stimuli externi; se observa chiar si perioade de trezire de care majoritatea nu suntem constienti a doua zi.
Un adult, caruia i s-a intiparit ritmul circadian deja de zeci de ani, e capabil sa adoarma la loc fara efort. Copiii insa nu stiu cum se face asta. Au nevoie de ajutor. Pentru copiii alaptati, acest ajutor este sanul mamei. Nu e nimic nociv in a cere sanul, ei cer doar “mama ajuta-ma sa adorm la loc”. In timp – nu intr.-o saptamana, desigur, poate intr-un an, poate in trei (ca la noi) copilul va dezvolta si abilitatea de a readormí singur.

Trezirilie frecvente sunt adaptare la mediu, e vorba de mostenirea omului ca specie care a evoluat in atata amar de vreme intr-un mediu neprietenos, pentru a-l face atent la pericole, pentru a-i salva viata. Locuim in case de putina vreme. Locuim in case in oarecare siguranta de si mai putina putina vreme. O adaptare la mediu, in consecinta, mai are nevoie de timp sa se formeze, nu credeti?  Unde mai punem ca nu toti bebelusii au norocul de un adapost sigur, de o mama atenta sau care isi dedica timpul siesi, cum o facem noi pentru bebelusii nostri in primii ani de viata. Consecinta a traiului in societatile moderne sau nu, femeia mai si munceste – platit sau nu. Mai poate adormí si dusa din causa oboselii, in ciuda instinctelor mult mai vii care apar dupa o nastere, iar copilul poate fi expus unor riscuri: fie cade, fie se ineaca, fie e strivit, cate asemenea cazuri inca nu sunt?

La nastere si in primii ani copilul tau nu stie in ce mediu a aparut. El are pachetul standard de insusiri si instincte.

El da semnale de alarma, se trezeste pentru a manca des pentru ca designul lui presupune consumarea unui lapte care se asimileaza repede si in mare proportie (nu, inca nu e vorba de  lapte praf, asta a aparut chiar mult mai recent decat adaposturile acoperite). Se trezeste pentru a verifica ca mama e acolo = mama e singura cu sanul =  cum o verific? Sug putin. Dincolo de gluma, cei care ati ajuns sa cititi acest text sper ca intelegeti unde bat :).



chiar daca nu-mi vine mereu sa rad...
ea hoataraste ce poarta, cat si cum mananca,
cand dorme si cand si cat va suge
Si cat imi va mai calari burta. 
Totul pana la urma sta in dorinta de a te informa si in capacitatea fiecaruia de a mai da la o parte din ideile fixe ale societatii noastre, care idei fixe sunt atat de multe, care au fost si mai multe inainte de iluminism si vor mai fi si sute de ani mai tarziu, pentru ca ne incurajam de multe ori unii pe altii in nestiinta si nepasare si pentru ca multe idei fara vreo baza solida in experienta umana sau fara vreun fundament stiintific isi fac loc in paradigma practicii medicale, a puericulturii, a nasterii, a nutritiei si lumea ajunge sa ia un nonsens drept adevar general-valabil. Poate ar trebui sa vin cu exemple acum, altfel se va simti vizata cine stie ce mama a incercats a isi invete copilul sa stea in camera lui si nu asta intentionam. Vin cu unul foarte dur, singurul la care mi-a fugit mintea: anume acela despre credinta ca bebelusii nu simt durerea in utero si in prímele zile ale nasterii – li se faceau operatii pe viu acum nu multa vreme!!! Sa ne uitam asadar dincolo de moda crescutului de copii, la ce se potriveste mai intai copilului nostru, apoi noua. Suntem parinti in mod constient si voluntar, acceptam ca viata si prioritatile se schimba radical dupa ce avem copii. Si culema e ca reusim sa ne si pastram identitatea si farmecul, desi din afara pare sa nu mai avem timp de asa ceva. 

16 comments :

  1. "Nu sa asteptam diverse lucruri de la ei, ci sa luam ce ne dau, cat si cum ne dau."
    Foarte frumos spus ! :)
    Multumim !

    RăspundețiȘtergere
  2. foarte frumos ai scris Zoozie, ca de fiecare data.

    RăspundețiȘtergere
  3. Zoozie, esti ca o gura de oxigen intr-o lume care crede ca bebelusii alaptati fac colici, iar cei cu biberon nu fac...

    RăspundețiȘtergere
  4. Sunt de acord cu tine.
    e fiecare data cand citesc articole despre acest subiect imi vine sa plang si sa urlu: "Si eu ce sa fac, daca trebuie sa ma intorc la serviciu dupa 1 an? Si aleg sa imi las copilul la bunici, la tara, in loc sa caut o bona, pt ca asta cred ca este mai bine pt copilul meu."
    Tot mai sper ca bebele meu sa ma ajute. El sa faca alegerea si sa nu mai vrea sa suga dupa 1 an. Stiu...slabe sanse... Pentru a ajunge la asta, trebuie sa-i arat alternativa: mult promovatul lapte praf :( (Irina)

    RăspundețiȘtergere
  5. Faci bine de tot ca amintesti de puseul de la un an si 8-9 luni, care, fara informare, rabdare, iubire, intelegere poate face harcea-parcea si alaptatul si relatia pe care o ai cu micuta persoana. Iar dupa, saltul in dezvoltare e real si urias, atat pe planul achizitiilor cognitive cat si al celor fizice.
    In rest, frumos, ma simt revigorata sa citesc texte vii, scrise cu patos :)

    RăspundețiȘtergere
  6. zoozie, uiti ca alaptarea e o chestiune atat de intima, particulara! citind postarea, pot sa inteleg ce semnifica pentru TINE, insa doar atat. asa cum o inteleg si o valorific eu, alaptarea nu-i deloc ceva ce poti sa-ti propui - spre ex "data viitoare alaptez 1 an, ba pana la 5 ani, sau pan` la auto`ntarcare". in alaptare descalific fara mila acel "trebuie sa".
    si e simplu; am in minte 3 tablouri; mama care alapteaza pentru ca "e bine", totusi dincolo de resursele ei interioare, exersandu-si intr-o platitudine emotionala, rabdarea/ o mama care nu mai alapteaza pt ca se simte neloiala (ei si implicit copilului- nu ma intreba "cum asta", pt ca se mai intampla), insa tocmai datorita acestui 'nesacrificiu' reuseste sa fie racordata copilului probabil mai mult decat oricare alta/ o mama care alapteaza pt ca o simte, o poate si deci se regaseste adevarata in gestul acesta sublim al alaptarii.
    n-o sa spun ce e mai cinstit si ce nu.
    e importanta informatia, nu zic (!) dar motorul alegerilor noastre are si componente de natura emotionala si piese, saboloane mostenite, adanc incastrate.
    "Dragele mele, eu una voi crede toata viata ca alaptarea e un lucru firesc, pe care-l faci cum te lasa sufletul."; tea-s invita sa te mai gandesti o data. pentru ca eu cunosc mame superbe, care au alaptat scurt, si-s extraordinare, poate mai mame decat pot eu sa le fiu copiilor mei, sau decat oricare alta ca mine, care alapteaza ani si ani.

    si e o diferenta capitala -una care pe parcursul zilei te face mai mult sau mai putin om- intre "alaptat frecvent noaptea", cum spui tu, si alaptat de zeci de ori, tot noaptea. trebuie sa o traiesti luni, chiar ani de zile (asa cum multe mame o fac), ca s-o intelegi.

    RăspundețiȘtergere
  7. Multmesc tuturor entru aprecieri.

    @gratioasa: "cum te lasa sufletul" = cum simti. Deci am impresia ca spuneam chiar acelasi lucru, fiecare face asta cum simte ca ii vine mai bine. Iar despre trezit noaptea, daca nici eu nu m-am trezit noaptea de nenumarate ori ani de zile, atunci nu stiu cine a facut-o. Copilul meu abia la trei ani se trezeste o singura data pe noapte (de doua-trei saptamani are si nopti intregi, desi putine, sporadice). Eu nu ama steptat aceste nopti niciodata ca pe un premiu sau o mare usurare. Totul s-a petrecut atat de intins in timp, atat de ... treptat, incat odata ca nu am simtit diferente enorme de l un mod de somn la altul, apoi nu am simtit nicio satisfactie ca s-a terminat cu trezitul noaptea, pentru ca a intrat in viata mea si nu-mi pun niciodata problema cum ar fi altfel. Spune-mi fatalista, daca vrei. Eu zic doar ca m-am impacat cu situatia si nu am asteptat nimic altceva, am luat lucrurile fix cum au venit.

    Acum copila mea inca suge si eu sunt la jumatatea sarcinii.

    Alaptarea nu e e o chestie intima, ea decurge instinctual, e o experienta diferita de la individ, dar e pur si simplu un lucru firesc, care trezeste valuri din niste motive care raman in afara intelegerii mele. Mii de ani nu au existat manuale despre alaptat sau referinte istorice mai mult decat accidentale fiindca facea atat de instrinsec parte din natura umana incat nimeni nu simtea nevoia sa explice acest proces. Se petrecea pur si simplu. Acum noi am transformat-o in ceva personal, personalizat si intim, e primul pas in a trimite mamele sa se ascunda cand isi hranesc copiii, lucru care pana in epoca industrializata nu s-a mai pomenit. DIn pacate aceasta intimitate atribuita alaptarii e si premisa de la care se porneste eronat, ca fiecare femeie "stie" cum sa alapteze, "stie" ea ce e mai bine pentru copilul EI, cand de faptarea e un mestesug care se deprinde in plan social, prine xemple vazute cu ochiul liber, fara intentie. Ori excluzand alaptarea din social, facand-o intima, nu mai avem de udne invata. La spital de obicei ni se dau copiii, niste intructiuni simple, de multe ori gresite, si toata lumea se asteapta sa iti iasa ca doar esti mama si stii ce ai de facut. Instinctele trebuie si ele cultivate, iar noi oamenii traim in grup si o parte din educatia lor se face in interiorul grupului.

    Am divagat fiindca voiamsa subliniez ca astia sunt in mare factorii care impiedica reusita alaptarii si ca multe dintre femei gresesc din punctul asta de vedere fara sa isi dea seama ca solutia fusese in mana lor. Si repet, alaptarea nu e un sacrificiu, facutul de copii nu e un sacrificiu. E doar un mod de viata pe care ti-l asumi ori nu, niciunul dintre cele doua nu e un lucru obligatoriu. Pe de alta parte n-as compara nicoo mama superba cu mine. Eu sunt eu, ele sunt ele, suntem oameni buni si croiti pe fapte bune, care ne iubim copiii si care incercam sa ne gasim calea alaturi de ei. Pe oricine priveste daca a alaptat scurt, lung, daca a facut sleep training sau alt training cu copilul din dotare, daca l-a tinut aproape sau a vrut sa-l invete independent din scutece. Eu continuu sa cred ca ams cris despre niste realitati tangibile. Adevarul este ca fiecare om trbeuie sa ajunga intr-un punct din viata cand simte ca nu-l mai coafeaza atat de mult conventionalul ca sa inteleaga si puncte de vedere diferite. Cred ca nu intamplator am auzit mai multa lume spunand ca a dat peste carti, concepte, oameni de o anumita factura exact cand a simtit nevoia de aceste lucruri. Pana atunci, fiecare simte ca dreptatea lui e mai dreapta.

    RăspundețiȘtergere
  8. Sunt total in asentimetul celor care vorbesc de alaptare(la orice varsta) ca de un lucru firesc, natural.
    Sper sa apuc ziua in care o sa putem sa vb despre alaptare , fara a mai crea valuri!

    Ma scuzati ca sunt rea, dar mi-e chiar lehamite de vesnica discutie "mama buna/mama rea". Nu cred ca cele care posteaza pro alaptare o fac pentru a fi laudate si numite de altii "mame bune". O fac pentru a schimba ceva. Alaptarea e specifica speciei umane(la orice varsta), nu BIBERONUL. Hai sa ne aducem aminte treaba asta! Am uitat de ceva vreme!

    RăspundețiȘtergere
  9. "intim" -nu in sensul de "rusinos", ci apartinand universului propriu

    RăspundețiȘtergere
  10. pai... daca il punem toate in universul propriu si nu mai interactionam deloc ajungem la ce spuneam mai sus. De fapt am ajuns deja. Inteleg foarte bine unde bati tu, dar as vrea sa intelegi si tu ce spun eu, nu e asa diferit de ce spui tu, in niciun caz. Este ceva intim, dar care se face peste tot la vedere. Majoritatea a uitat asta si cum nu se face mla vedere mamele superbe de care vorbesti tu au alaptat scurt. Normal ca au ramas niste oameni buni si de calitate, dar daca lumea ar fi mai deschisa poate am avea mamici mai fericite si care nu asociaza alaptarrea unui sacrificiu de sine sau nesomnului ori altei suferinte. Incercam sa spunc a mie mi se pare ca e un lucru care apare si dispare cumva de la sine, fara sa fie nevoie sa te stresezi din cauza lui. E modul ideal, este ceea ce-mi doresc eu mie si apropiatelor mele si de ce nu oricarei mame.

    RăspundețiȘtergere
  11. zoozie, sa-ti spun o poveste. una adevarata.
    o fata, foarte draga mie (bine, ea e casatorita, are 2 copii si-l asteapta pe al 3-lea, dar ii spun 'fata' pt ca e atat de tanara, sprintena, frumoasa, in forma, neviciata!!), imi spunea cu ceva luni in urma;
    -cred ca prin primavara o s-o intarc, nu sunt sigura, dar spre asta tind (eu, sustinatoare infocata a alaptarii, fac repede un calcul mental si-mi rezulta ca, in primavara, fetita va avea aproape 1 an si jumatate.)
    -pai?
    -stii povestea noastra; ne-am casatorit foarte tineri, in secret, au aparut copiii..
    -si?
    -si n-am avut luna de miere. vreau momentele alea doar cu noi 2, sa calatorim, sa-l insotesc in delegatii... mi-e dor de noi.
    poftim, zoozie, cum ar fi fost sa-i fi spus ca NU-I OK. vorbeste-i tu despre egoism, nepasare, idei fixe si emanciparea femeii. mai ales ca e dintre acele mame care miros atat de pur a mama, asa, de la juma` de mila - efectiv eu, in prezenta ei, hipnotizata de blandetea autentica si curatenia cu care se apleaca asupra copiilor ei, uit de ai mei! there! i`ve said it! mai ales ca stie extrem de bine ce e alaptarea, dar cu siguranta stie si ce simte, si ce le mai trebuie, dincolo de asta.
    (bine, cum socoteala de acasa e destul de inselatoare, intre timp s-a anuntat al 3-lea copil. cuplul asta tanar si superb se bucura enorm acum, (vor o famile mare), iar noul feeling le da forte neasteptate sa-si mai amane momentele acelea in 2, dupa care jinduiau atata, nitelus mai devreme.)
    E UN CONTEXT.
    mai am unul la indemana, dezvolt mai putin; tot despre o mama cu trei iezi :), care a oprit alaptarea pe parcursul sarcinilor succedate destul de curand una dupa alta. desi a primit asigurari de la unul dintre medici ca se poate continua cu alaptarea si peste sarcina. ar fi vrut, dar angoasele ei erau mai mari decat argumentele si confirmarile logice si binevoitoare. ce zici, ar fi fost mai ok pt ea sa-si poarte sarcinile cu temeri si neincredere?

    de cand lumea, copiii si alaptarea, sunt convinsa ca au existat ambele vehiculari; e bine / nu e bine sa alaptezi (indelungat). cred cu tarie -asta pana cand un soc de revenire imi va spulbera, la un moment dat, convingerea- ca o mama care nu mai alapteaza sub argumentul ca "nu a mai avut lapte", dincolo de unele cauze rarisime de natura fiziologica, este o mama care n-a mai vrut sau n-a mai putut. iar aici rationamentul meu e unul extrem de simplu; ca o mama neinformata si neincrezatoare in capacitatea ei de a alapta eficient sau indelungat, dar totusi se regaseste fireasca in gestul alaptarii, deci care simte si vrea s-o faca, NU renunta la alaptat; vine, colea, cu supliment.
    asa, si? pana la urma cu ce ne luptam? cu neputinta mamelor? si cu ce pret? ala ingrat a-i induce sentimente de culpa si altele din acelasi registru? si asta le ce-i poate servi? unde-i bata, unde-i balta?
    in spatele mamelor alaptatoare sau nealaptatoare, e intotdeauna un context. ala e 'universul intim'- acolo n-am dreptul sa-mi bag nasul daca nu stiu CUM. sau, macar de nu ma pot abtine, trec si muncesc, cu sudoare, la TACT. adica o dau mai putin cu "e ok sa alaptezi si iata de ce" - nu cred ca AICI informatia e principala cale a succesului- e de umblat la cu toootul alte sertarase. sertarase care rareori ne sunt accesibile.

    RăspundețiȘtergere
  12. zoozie, gratioasa, cred ca ne luptam cu scoaterea pumnului din gura instinctelor, care pumn a fost infundat puternic si corespunzator de catre emancipare si evolutie. Sa fii mama nu mai e de mult la indemana, pentru ca nimic nu mai e la indemana decat cu ajutoare si carje, am uneori senzatia ca traim intr-o societate handicapata in care ne e frica sa fim pur si simplu oameni. Si/sau mame.
    Eu cam dau ochii peste cap cand aud de me time, she time, he time. Dar asta e ceva personal, pentru ca nu ma am bine cu toleranta. De cand suntem trei mi-a fost imposibil sa mai clasific si sa mai delimitez planurile asa, traim la gramada, unii peste altii, ne incalzim la o rasuflare comuna. Nu zic ca nu inteleg nevoia unora de evadare, insa mi se pare ca e izvorata dintr-o subconstienta neimplinire si neintregire. Mie familia de 3 mi-a maturat drumul spre o fericire atat de autentica incat orice vine din exterior negativ ricoseaza cu putere in bucuria asta imensa de a fi mama, de a face parte dintr-o trinitate (deocamdata). Care bucurie se traduce si in a nu face vreodata cel mai mic demers care ar prejudicia cumva linistea si starea de bine a vreunuia dintre noi, fie ca se cheama intarcare sau vacanta in doi sau mai stiu eu ce.
    Alaptarea si neintarcarea din motive care tin de confortul mamei, sunt, dupa umila mea parerea expresia unei iubiri profunde si definitive care, daca ai sansa sa ti se dezvaluie in viata asta, te poti considera cu adevarat norocos. Si viu.

    RăspundețiȘtergere
  13. MoniQ. Ai cuprins, intr-o fraza, tot ceea ce incercam eu sa exprim in alte zeci, chinuite;

    "Nu zic ca nu inteleg nevoia unora de evadare, insa mi se pare ca e izvorata dintr-o subconstienta neimplinire si neintregire."

    RăspundețiȘtergere
  14. Doamne cat de mult imi suna mie asta!!"mportant este sa ne vedem limitele, greselile si sa invatam sa devenim mai buni, mai rabdatori (asta e pentru mine) si mai toleranti cu copiii nostri in ORICE ocazie, nu cand ne e noua convenabil"....asa de des imi pierd rabdarea cu cea mare (care biata inca nu are nici 3 anisori) si de cand o am pe cea mica am parca pretentii f mari de la ea si imi dau seama prea tarziu cat de dusa sunt...cat de exagerata....o vad brusc ca pe "cea mare" cand de fapt este un biet ghemotoc cu ochi...offff de unde se poate transfera niste autocontrol ??:)

    RăspundețiȘtergere
  15. m-a uns pe suflet articolul, desi m-a facut sa realizez cat de egoista sunt de multe ori...ma gandesc si eu des sau incerc sa imi amintesc cum vedeam eu lumea cand eram de varsta lor, (ma rog ce pot oarecumva sa imi amintesc, mai mult perceptii sau senzatii), si chiar imi doresc sa reusesc sa interferez cu lumea aceea atat de speciala a lor care incetul cu incetul pe masura ce trec anii se disipa, se sparge si apoi in final moare ...

    RăspundețiȘtergere
  16. Erika, acest lucru mi s-a intamplat si mie dupa ce a aparut Rares. Iarina, la cei 4 ani abia impliniti a devenit brusc "mare" si si-a pierdut treptat dreptul de a fi copil, pe undeva printre controalele cardiologice si interventiile necesare pentru fratiorul cel mic. M-am dezmeticit cu greu, abia acum, cand Rares mai are putin si implineste 2 ani.
    Multa sanatate lui Tudor, va asteptam cu vesti bune!

    RăspundețiȘtergere