Cariera de mămică

13:27

Iată un subiect fierbinte pentru multe mame. Cariera este o crimă după ce ai copil?

Este cariera o imposibilitate practică? 

Un copil te scufunda in mediocritate, doi te pun dificultate iar trei te condamnă la o viatță de casnică?  Pentru că, dacă vă lăsați bun-simț-ul la o parte si luați la purecat diverse articole și comentarii postate pe Marele Internet, asta transpare din vorbele și gesturile multor oameni care nu au copii sau care... care i-au făcut și i-au pasat celuilalt părinte sau vreunui bunic pentru a putea duce o viață normală "după".

Este downshiftingul o chestiue atat de indezirabila, in fond?

Dar devine acesta cumva o obligație cand alegi sa fii mama dă copii, cum îmi amintesc acum, zâmbind, că am auzit pe cineva spunând, pe cineva care judeca o femeie pentru te miri ce mărunțiș?

Că vedeţi voi, mama dă copii e smerită, știe să gătească și să coase ciorapi și iartă de multe ori o palmă. Pentru că, nu-i așa, omul ajunge uneori în stare să nu se mai poată exprima! Şi, în fond, de ce n-ar fi femeia de vină pentru și pentru că omu' nu-i suficient de om încât să își restricționeze ieșirile violente și trebuie înțăles? Mă rog, asta e fără legătură cu subiectul anunțat. Are însă legătură cu o discuție proaspătă din anturajul meu și încă mă roade, pentru că știm deja cu toții ce părere nutresc eu despre violența în familie.

M-a inspirat postarea invitatutului Adei, despre alegeri. Mă gândeam de ce oare a ajuns un stereotip carierista care rămâne singură la bătrânețe.

În afară de faptul că există foarte puțini CEO femei - ceea ce oricum mi se pare că ar contrazice cumva ideea asta de carieristă fără scrupule - mă miră un pic folclorul ăsta. Stau să mă gândesc dacă are la bază vreo trăsătură reală a femeii ca să fi intrat în amestecul ăsta colectiv de simboluri. Sau poate este mai degrabă produsul fricii colective de o femeie care reușește în viață și, în consecinţă. e vorba doar de o dorință inconștientă de a o separa cumva de restul valențelor (convenţionale) pe care societaea le atribuia în general unei femei acum câtăva vreme, un fel de inerţie socială, dacă vreţi?

Sau femeile fac carieră low level şi de fapt ele sunt mici da' multe?

Am auzit de multe ori "să te ferească Dumnezeu de un şef femeie". Înseamnă că or fi şi sef(uleţi) femei, care-şi iau treaba mai in serios şi sunt mai inflexibile în a ierta greşelile celor din jurul lor? Sau că ele o văd pe-a lor şi doar atât. Dar câţi sefi bărbaţi care fac acelaşi lucru n-or fi pe lume?

Am mai auzit însă şi despre faptul că o femie trebuie să muncească dublu cât un bărbat ca să fie remunerată pe jumătate faţă de unul. Şi simt că încă se poartă asta la nivel global, deşi diferenţele parcă s-au mai micşorat. Cred că de fapt depinde de ce ascunde fiecare în pantaloni (şi nu mă refer deloc la curvăsăria la serviciu ci la ceea ce în mod normal e atribuit bărbaţilor. :)

Mămicile şi serviciul

În fond, carieriste sau nu,  majoritatea zdrobitoare a femeilor merge la un serviciu.

E drept că aceeași majoritate, după ce are copii, se teme că fie iși va pierde locul de muncă dacă stă să-și crească o perioadă copilul, fie va pierde astfel o parte din avantajele materiale (sau de altă natură) căpătate la sfântul serviciu. Şi, uite-așa, ajungem să auzim de mama eroină care se întoarce pe plantație la trei zile după naștere. Adică într-o etapă a vieţii când pe mine una mă lua somnul la unison cu Anda, chiar aveam nevoie de timp să mă refac, să mă odihnesc după cel mai solicitant efort din toată viaţa mea. Cazul de care pomeneam nu este un caz exagerat de mine, nu e o fantezie sau o figură de stil. Există o asemenea femeie în departamentul soțului unei prietene bune.

Discuția de fapt e complexă. Sunt multe nuanțe spălăcite, multe pete și pe alocuri materialul este destrămat. Dar am descoperit pe propria piele că nu ai ce pierde dacă îți aloci o pauză profesională. Nu ruginești, creierul nu ţi se atrofiază, nu eşti dată la o parte. De fapt, evoluţia ta profesională post partum depinde mult de alegerile pe care le faci în momentul respectiv şi de încrederea în propriile forţe.

Chiar dacă, datorită pauzei, locul tău pare să fi dispărut în cadrul organizaţiei, aceasta din urmă se va mula după noua prezenţă care eşti acum, în fond, tu. Să nu uităm că un specialist e un specialist. Dacă ai fost o persoană pe care se bazau înainte, poţi şi acum să fii una din prezenţele pe care se pot încrede fără grijă.

Da, într-adevăr ai surprize. La început ele par de-a dreptul  neplăcute. Părerea mea este că oricum, ca oameni,  ne străduim uneori să ne simțim dezavantajaţi și nedreptățiţă la întoarcerea la muncă după o perioadă de pauză. Această perceptie mi-a fost confirmată fără ocolişuri de către un superior. Acesta mi-a cerut chiar feed-back-ul in situaţa mea de proaspăt intoarsă la serviciu, spunând că astfel ia cumva pulsul mediului de lucru. Mediul de lucru se vede cu totul altfel prin ochii cuiva care vine din exterior dar care are un termen de comparaţie cu interiorul.

O altă problemă este că şi noi uităm foarte repede că a existat o perioadă în care lumea acolo nu ne-a mai văzut. Și noi și lumea avem nevoie de o perioadă de reacomodare.

După 2(0 de) ani

Eu m-am întors la vechiul loc de muncă iar perioada de reacomodare s-a sfârșit abia de curand. A durat cel puțin patru luni.

Din partea mea, mi-aminteam ca ieri discuții de acum doi ani. Colegii pe care-i cunoașteam migraseră majoritatea către alte companii, alți doi-trei au plecat după ce am ajuns eu acolo. Cei pe care ii mai aveam din vechea gașcă practic trăiseră un eon fără mine.

Poate aveau nevoie să-și amintească de mine așa cum eram. Și poate mi-au lăsat și mie timp de gândire, ca să văd dacă voiam sau puteam să fiu la fel ca înainte. Poate se așteptau să fiu schimbată... și poate chiar sunt.

Dar, deși la început m-am simțit discreditată și uneori de-a dreptul dată la o parte, lucrurile parcă s-au aranjat cumva de la sine și acum mă simt de parcă nu am avut niciun fel de pauză profesională.

Nu toată lumea are norocul să se întoarcă la serviciu în același departament sau în aceeași firmă. O parte ditntre firme a profitat că e criză și a disponibilizat. Altă parte s-a închis cu totul, iar în anumite cazuri poate chiar mama nu și-a mai dorit să ajungă acolo. În fond, poți continua pe plan profesional de absolut oriunde.

Orice ai fi pierdut însă se întoarce cumva ăn favoarea ta, pentru că într-un an sau doi de "muncă" sub stres 24/24 ajungi să te reconsideri și să îți descoperi calități nebănuite. Dacă ai rezistat la asta, reziști la orice.

În fond, de multe ori somnul (tău, al copilului) nu se reglează când te întorci la serviciu. Îți rămâne şi muuult mai puțin timp să te ocupi de restul corvezilor tale.

Începi să descopri că înainte "munca" sub stres 24/24 era mai simplă, dar că până la urmă e ok și așa. Prin "muncă" mă gândesc la statul cu copilul , care numai stat nu este şi este de fapt perceput de majoritatea mamelor ca o muncă fără pauze, care te ţine alertă 24/24. Pauzele apar când ţi se înlesnesc de către membrii familiei mai puţin solicitaţi, adică solicitaţi practic 8 ore pe zi, nu 24.

După ce ajungi la serviciu timpul petrecut acasă se contractă, iar în timpul petrecut la muncă descoperi că îți mai clătești creierii plini de scutece și ore de masă. Mersul la serviciu devine în sine un concediu. Împuști doi iepturi dintr-o dată, te odihnești și iei și bani! Mai rămâne să-l convingi pe bebe că este ok să petreacă doar 2 ore pe zi treaz cu tine și totul e ok.

Deci da, per ansamblu e mai ușor la serviciu. La serviciu merg la baie sau la masă când simt nevoia, de exemplu. Când aveam un sugar şi voiam să-l las jos din diverse motive obiective se lăsa cu plâns. Mi-era greu să am grijă de mine simţind că fac asta în detrimentul bunăstării copilaşului. Până la urmă orice părinte e în stare să se aşeze şi-n cap, numai să nu vadă copilul cu ochişorii în lacrimi, numai să nu fie el sau ea cauza unei suferinţe cât de mici. Numai cine nu are copii nu îşi dă seama cât de solicitantă devine această renunţare de sine, renunţare la cele mai de bază nevoi ale cuiva. Şi nu înţelege cât este uneori de obositor să fii sprijinul unei creaturi atât de mici.

Dacă vreodată m-am întors obosită de la muncă pe vremea când nu aveam copii, aș vrea să îmi întâlnesc acum alter-egoul și să-i spun să se bucure de odihna aia cât mai poate, pentru că nu are idee ce va urma peste doi-trei ani. Ăla era parfum cu aromă de odihnă cronică.

Ok, poate că de fapt  nu e mai usor la serviciu dar nici al naibii de greu nu este. Până şi din inerție dacă lucrezi, tot nu ai ce pierde, Dacă tu erai dinainte o persoană capabilă, pur și simplu nu are ce te trage înapoi doar pentru că ai îndrăznit să îți dorești să simți împlinirea de a avea măcar un copil al tău.

Viața merge înainte, îți creezi o rutină drăguță sau nu, te enervezi, te înveselești și te cerți cu te miri cine... Chiar nu știu dacă are prea mare împortanță pentru viaţa ta profesională faptul că la un moment dat ai facut un copil.

Am exemplul mamei mele care a facut nu unul, ci șase copii și a avut și un serviciu de succes. E drept că nu dintotdeauna, dar i-a reușit. La 30 si ceva de ani învățase o meserie nouă și a răzbătut profesional. Este și acum respectată pentru ceea ce face și are toată admirația mea. Nu cred că i-a fost ușor, dar nici unei femei fără copii nu cred că îi e ușor să se împlinească prin muncă.

Sunt atâtea mame care s-au reprofilat. E Diana, sunt săpunăresele (Marilys, Luthelo, Herbine îmi trec acum prin minte), mai sunt mămicile cu magazine specializate (Adelle RÉKA) sau mămicile care prestează divrse sevicii, precum fotografie sau webdesign).

Soluţii pentru a te împlini pe ambele planuri există. De fapt, am început să cred că nici nu există două planuri ale existenţei. Este unul singur în care tu, ca femeie, ai posibilitatea şi privilegiul să te extinzi cât simţi că poţi şi cât vrei tu, să-ţi testezi limitele şi să te bucuri de toate achiziile tale în diverse planuri, să devii un om complet.

You Might Also Like

14 comments

  1. of, ca un pansament pe rana a venit postarea asta a ta. Merci! De cand a facut copilul un an incep sa alunec usor-usor pe panta panicii provocata de intoarcerea la serviciu. Desi asa cum nu m-am vazut stand 2 ani acasa si i-am stat cu succes, probabil asa ma voi intoarce si la serviciu si va fi totul ok, desi mi se pare ca acea "eu" muncitoare de acum 2 ani a disparut forever.
    Oricum, postari ca aceatsa a ta imi mai aduc inima la loc. Mult succes in campul muncii. Oricare ar fi ea.

    RăspundețiȘtergere
  2. cred ca pentru angajatori mamele ar trebui sa reprezinte o achizitie importanta si valoroasa, sunt apte de multitasking, au rabdare elastica si atitudine de alergatori de cursa lunga. si toate astea cu duiosie, nerobotizate, cu inventivitatea data de experienta iesirii firesti din multe situatii limita.
    te citesc demult (de la primele gungureli ale Nataliei mele) si mereu cu mare placere.

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu ma dezic deloc :) Am facut o gramada de corecturi. Dupa ce ca sunt prin definitie cascata, mai scriu si pe apucate si public postari pe jumatate editate.

    Monis, eu cred ca va fi bine. Dureaza mai mult sau mai putin pana iti regasesti un echilibru, dar cam atat. Noi mamicile ne temem mai mult decat e cazul de intoarcerea la serviciu. Am trecut si eu prin anggoasa asta asa ca te inteleg perfect. Si ai dreptate, e doar un serviciu :)

    MoniQ, ma bucur ca ai scris si ma bucur de cunostinta. Da, angajatoriid estepti apreciaza eprsoanele care au copii. Sunt mult mai eficiente, asa-i, desi la prima vedere ar parea altfel.

    RăspundețiȘtergere
  4. eu cred ca maternitatea ne invata sa ne evaluam mai bine prioritatile, si aceasta este cauza downshiftingului in multe dintre situatii - important este sa ne gasim echilibrul si sa mergem mai departe.. cred eu...

    RăspundețiȘtergere
  5. nu pot sa nu ma declar de acord. Dar daca ti-ai dori, in orice punct al vietii, sa muncesti din nou cu spor... :p

    ideea nu era ca downshiftingul e rau, ci, tocmai, sa realizezi (general vorbind) ca nicio functie sau companie nu poate substitui implinirea pe care ri-o da maternitatea si ca e pacat ca in viata asta sa nu gusti din toate. Ca a te intoarce mai devreme inseamna sa-ti sacrificii din primul orice si ca de fapt partea cu serviciul merge mai departe, ai oportunitati la tot pasul. Dar copii w mai greu si oricum nu poti recupera la urmatorul ce-au pierdut la primul.

    Concediul de 2 ani asa cum l-am prins eu era genial. Oamenii astia au taiat singurul lucru cu adevarat bun in tara asta... si tot femeia e discriminata. Bine, si copilul ei batut de soarta, viitor posibil cetatean alienat al acestui stat.

    RăspundețiȘtergere
  6. Interesanta postarea.
    Eu voi sta acasa undeva inspre 3 ani, m-am hotarat de ceva vreme. Pentru asta am si renuntat la un job super bine platit. Chestie de prioritati. Oportunitati de job o sa am cu siguranta,nu imi fac nici cea mai mica problema! Timpul petrecut cu Ana este insa pretios, foarte pretios. Atat pentru Ana, cat si pentru mine.

    RăspundețiȘtergere
  7. ela, felicitari pentru decizie. Asa este, joburi mai gasesti. E bine ca nu te preseaza nevoi pecuniare si iti poti permite aata vreme alaturi de fata. La noi e un lux pe care cu greu ti'l poti permite pentru ca pentru majoritatatea familiilor un salariu pur si simplu nu e suficient pentru a supravietui.

    RăspundețiȘtergere
  8. ei, pai sunt si mai batraioara, asa...:)) carierista convinsa, prioritatea numarul unu a fost cariera, de cand ma stiu. multumesc lui dumnezeu ca am ajuns aici, in situatia de a putea decide sa iau o pauza, fara sa ne afecteze major traiul de viata.
    stii cum e, banii sunt buni tot timpul, nu-i vorba, insa vine vremea cand iti dai seama ceea ce conteaza cu adevarat.

    RăspundețiȘtergere
  9. eu am doua povesti
    prima nefericita - la adina m-am intors la munca pe cand ea avea cam 9 luni si jumatate, fortata de imprejurari, rate mari, indemnizatia de 800 lei, riscam sa ajungem in strada. am suferit cumplit, ea era ok, a mers la cresa, nu a facut mare scandal niciodata, a crescut frumos dar pe mine m-a ros nespus faptul ca nu eram langa ea sa vad cand face pt prima data nenumarate chestii. am ajuns sa ma departez de mamici si prietene dragi pt simplul motiv ca ele erau mereu langa puiutii lor si eu nu puteam...
    a mai trecut putin timp, lucrurile s-au mai asezat si am zis ca vine bb 2 si orice ar fi voi sta cu el 2 ani si cu adina bineinteles. am ramas insarcinata si de la 12 saptamani am ramas acasa - pt 23 de saptamani am fost mama adinei si doar a ei, am incercat sa recuperez ce piedusem pe cat posibil si apoi a venit si stef. acum stiu ca voi sta cu ei cu siguranta pana cand va implini el 3 ani, apoi vom vedea.
    acum vreun an m-am intalnit cu o colega de facultate, cand m-a vazut cu doi copii a facut niste ochi mari si mi-a spus ca niciodata nu a crezut in facultate ca vb serios ca eu abia astept sa fac copii. am avut o cariera de succes ar spune destui cu o ascensiune uimitoare, dar pur si simplu s-a intamplat, nu era ceea ce asteptam eu de la viata. acum am cariera potrivita sufletului meu.
    pupici

    RăspundețiȘtergere
  10. si apropo de primul paragraf, cum ca doi copii te pun in dificultate - mie mi se pare mai usor cu doi copii decat cu unul. se au unul pe celalalt ca partener de joaca si chiar de se mai cearta/ fugaresc uneori, tot e mai frumos si mai usor

    RăspundețiȘtergere
  11. Nu ai lamurit un aspect sau mi-a scapat:)
    Eu zic ca asta ce numim noi "cariera" nu e altceva decat un servici caldut pentru majoritatea.Nu stiu de ce ne place sa ne ambetam noi ca "facem cariera".Cel putin in mediul in care lucrez eu,atata timp cat "produci" esti bun.Poti sa fii si cel mai stralucit,in clipa in care iti permiti sa te imbolnavesti/vrei sa respiri/nu mai faci fata esti tratat cu dosul.Se descotorosesc dureros de repede.Eu una,din fericire,le bag legislatia in fata ori de cate ori ma freaca la cap cu intrebarea "cand te intorci".
    va pupam

    RăspundețiȘtergere
  12. Raluca, multumesc pentru adaugire. Ma bucur ca ai reusit sa castigi o parte din timpul pierdut cu Adina. Am o prietena care a patit cama celasi lucru cu primul bebe si a insemnat mult pentru ea sa poata petrece mai mult timp alaturi de copii.

    Cat despre paragraf... eu una nu cred ca te pune in dificultate un numar ami mare de copii dar am auzit de multe ori "cum s-or fi descurcand..."? Plus ca noi suntem sase deci am ceva inside information cred eu :D.

    Adandala, nici nu m-am obosit sa lamuresc acest aspect. Sunt atat de de ac ord cu tine incat pot spune 110% de acord! Iar un serviciu niodata nu trebuie sa fie mai mult de atat, un mijloc de a castiga resurse pentru a-ti asigura o existenta frumoasa. Nu mi se pare normal sa ajungi sa te negi ca sa fii de incredere la munca. Plus ca da, e un mare adevar, multi angajatori sunt oportunisti, desi exista si expceptii, eu lucrez, se pare, pentru una din ele.

    RăspundețiȘtergere
  13. Zuzule in primul rand multumesc pentru mentiune. In al doilea rand sunt de acord cu Adandala ca ceea ce se numeste la noi cariera adica jobul corporatist salbatic este de fapt un val deasupra ochilor.
    Si mai cred ca maternitatea mi-a oferit posibiliatatea si curajul de a deschide bine ochii. Asa mi-am dat seama ca ceea ce ma face fericita pe mine ii este benefic si Mariei si asa iesim castigate amandoua.

    RăspundețiȘtergere
  14. cum am mai zis si in alte parti, mie imi place foarte mult jobul meu. nu este mai important decat copilul, dar face parte din mine si nu am vrut sa pierd aceasta parte. asta nu inseamna ca as mai face pentru acest job sau pentru oricare altul sacrificiile pe care le-am facut inainte de plod.

    RăspundețiȘtergere

About Me