Îmi vine să mușc pe cineva

23:54

Chiar aveam altceva în plan, mă refer la postări, când am dat fără să caut de linkul asta și mi s-a făcut părul măciucă. Scrisese adra_bell o suită de articole împotriva abuzului ridicat la rang de excelență educțională, dar simt că nu s-a scris destul, aș vrea să localizez monștrii ăștia cu chip de om și să... nu știu ce să le fac! Să le trag o mamă de bătaie la curu' gol, așa cum scria o dezaxată într-un comentariu pe care mi-a căzut privirea?

Later edit: Simt că-i datorez nişte scuzoaie cât mine de mari Sofiei pentru că am dat impresia că ea ar fi fost co-autoare sau că măcar a susţinut acel punct de vedere abominabil. Ea doar a preluat postarea de blogul vinovat, sub titlul "Aşa nu". Presupun că se dorea o dovadă a existenţei acelor abominaţii, pentru că autoarea aşters orice dovezi (dar am şi eu tot situl salvat, aşa că îl pun cu are bucurie la dispoziţiac cui se sesizează să o tragă de mânecă oficial). Mă simt chiar prost că am acuzat-o pe nedrept şi sper să nu se fi supărat ireconciliabil pe zuzenia mea. Recunosc că nu m-a lăsat sufletul să buchisesc în detaliu, mă pierd în faţa unor asemenea descrieri sângeroase şi disclaimer-ul de deasupra articolului nu exista. Eu l-aş şi boldui, special pentru zuze chioare ca Măria mea.

Ah, oameni buni, tremură carnea pe mine de dezgust și frică și-mi vine să plâng când îmi imaginez câtă suferință îndură copiii nebunelor ălora. Și mă gândesc cum ar reacționa copilul meu la așa ceva și mă înfurii. Cum Dumnezeu, există părinți care-și fac probleme existențiale dacă ridică vocea, exasperați sau obosiți fiind la copii și răscolesc internetu' să vadă ce consecințe pe termen lung a avut asemenea nesăbuire la alți și, pe de altă parte sunt asemenea avortoni, ființe lăsate în viață prin te miri ce minune ca să chinuiască pe alții?

Trăim într-o lume plină de orori. Simt că mă sufoc, mi-a sărit și somn, mi-a dispărut și durerea de spate, și foamea și durerea post alăptat extra-prelungit - căci tocmai m-am ridicat de lângă bebelină, unde am suferit ca un câine din cauza durerii timp de mai bine de o oră, numai ca ea să se simtă în sguranță alături de mama ei (mă confrunt cu asta și/mi vine să mă urc pe pereți, am deja și vasosasm de vreo două sptămâni, dar niciodată nu mi-a trecut prin cap să-mi pocnesc copilul de draci sau din dorința de a-l educa).

You Might Also Like

16 comments

  1. Vaaaai de mine! Cum s-au adunat ele acolo să fie de acord cu bătaia! Rar mai găseşti aşa consens în zilele noastre. Şi totul învăluit într-o frumoasă aură creştină, ca într-un macrameu apretat. Mi-e greaţă, realmente.

    RăspundețiȘtergere
  2. Alexandra a mai scris cineva despre asta si a fost un intreg val in blogosfera mamiceasca, celalalt blog era d'ale mamicilor daca-mi amintesc bine... acolo s-a sters oda catre sotii dobson, niste "crestini" si ei.

    RăspundețiȘtergere
  3. Sa stii ca mai multa lume s-a sesizat la aceasta postare atunci cand a aparut si stiu ca la un moment dat a suspendat comentariile fiindca incepuse lumea sa se ia de autoare.Pacat de acei copii,te cutremuri numai auzind ori citind.

    RăspundețiȘtergere
  4. iti impartasesc opiniile "anti-violenta" si ingros cu brio rindurile suferindelor mame alaptatoare muscate de dulcele odrasle. Numai noaptea trecuta s-a trezit pentru supt de vreo 20-30 de ori... de fapt nu pt supt, ci pentru muscat:).
    Dar nimic nu se compara cu frumusetea actului in sine...
    Stiu ca nu e un post despre alaptare... dar daca gasesti leac contra durerilor... poate aflam aici:) ... pentru ca eu inca mai sper:).

    RăspundețiȘtergere
  5. Marlena, salut si bine te-am gasit. Weekendul asta m-a facut franujuri, a si supt si cate-o ora in somn, mai ales aseara. Uof, n-am mai fost eu! Am noroc ca de luni pana vineri am pauza de supt ca sunt parte integranta dinc alsa muncitoare.

    Eu folosesc o crema cu propolis ca sa inchid rana si chiar are efect, mai dau cu un unt solid facut de alexandra, daca ma ustura spal cu apa si bicarbonat sa previn candida. Oricum, la pozitia de supt trebuie lucrat, vezi ca am pus linkc atre capitolul cu pricina di kellymomem, pe minem-a ajuta sa reconsider greselile pe care le facea. In cazul meu, Anda si-a viciat modul de supt dupa ce a inceput sa bea cu paiul si dintr-o cana cu un fel de biberon pe care l-am gaurit eu la greu, dar pec are il rascheteaza cu dintii. E refractara sa schimbarea pozitiei de supt in somn sau cand e adormita, crede ca o cert si plange; eh, mai avem de lucru. Dar n-o sa tina o vesnicie. Daca am timp os a scriu si un articol despre asta, poate mai serveste cuiva!

    crema cu propolis: fie propoderm, fie amestetec tinctura de propolis de care am in casa cu niste crema de galbenele si asta este. Nu ma spal, o las asa, eventual sterg un pic, asta dupa ce am vazut ca Anda nu comenteaza la gustul de crea. O ajuta si pe ea daca are afte :)))

    Legat de spalat: spalatul des favorizeaza formarea microfisurilor si alte dureri, de aceea incerc sa raresc procedeul pe cat de (decent) imi permite stilul de viata.

    RăspundețiȘtergere
  6. buna...dar de ce te superi draguta?! n-ai vazut ca pana la finalul "filmului" eroii se impaca?! "mami te iubeste, tu nu mai faci, eu o sa mai fac, tu trebuie sa ma asculti"....nu stiu ce sa imi ridice parul pe ceafa mai rau: discutiile de acolo sau faptul ca exista deja o carte de unde sa inveti...pe sistemul: daca tot o faci, fa-o corect, nu?!...ca orice parinte si eu imi disciplinez copiii; 99% prin metode non-violente...iar cand imi mai scapa si un urlet de fiara incoltita imi vine sa ma dau cu capul de toti peretii gandindu-ma ce mama denaturata sunt, cum pot sa le spun ca ii iubesc daca ma port asa cu ei, ma vad ca ultima ipocrita...dar de aici si pana la a ma documenta despre metodele la moda in altoirea copiilor...mamaaaaaaaa, sper ca sunt ani lumina pana acolo....chiar ca pe net gasesti de toate...

    RăspundețiȘtergere
  7. zoozie, tu ai comentat pe blogul care preluase postarea scandaloasa, corect?

    RăspundețiȘtergere
  8. e plina lumea...no, noi sa fim sanatosi (si la cap)

    RăspundețiȘtergere
  9. @catrinutza, ma trec fiorii din nou numai cand ma gandesc la torturile alea.
    @Adriana, da! ieri!
    @Norina, e cam greu sa te mentii in forma cand vezi atata nedreptate. Nu vad de ce sufera (si) copiii pentru prostia unora.

    RăspundețiȘtergere
  10. zoozie,
    eu nu pot sa citesc. pur si simplu nu pot. n-am putut nici cand a mai fost vorba de postul ala si comentariile aferente. nu stiu, nu ma pot expune, nu pot sa imi fac atat de rau mie si alor mei, sa fiu zombi zile intregi, sa ma framant atat.

    nu stiu daca e cea mai buna varianta, de fapt sigur nu e, dar asta chiar n-am putut. am incercat iar acum dar... nu :|

    cred ca mi-am consumat toata energia pt asta pe vremurile cand scriam pe dc :))

    RăspundețiȘtergere
  11. Zoozie, blogul a fost "denuntat" pe la tot felul de institutii, de la Politie, la Protectia Copilului, Salvati copiii, Telefonul copilului etc. S-au primit si raspunsuri din partea institutiilor, ca vor lua masuri, ca multumesc pentru implicare, ca vor tine sub observatie. Intr-o tara in care bataia este o metoda de educatie larg acceptata nu e de mirare.
    Eu ma bucur si ca ciolentele alea au sters postarile respective, macar nu mai inspira si pe altele.
    Durerors mi se pare ca asemenea carti cum sunt cele scridse de sotii Dobson se vand fara nicio retinere sub titlul de carti de psihologie. De sesizat ar trebui sa se sesizez organizatiile profesionale ale psihologilor din Ro dar....

    RăspundețiȘtergere
  12. Diana si eu tor pe bucati an citit, nu pot altfel :(

    Adra, e acelasi blog? Pentru ca daca este, eu an si comentat ieri acolo. :( Eu tin mine ca Tu denuntasei un altul, tot cu iz *crestin*.

    Pe asta mi l-a aratat si Raluca azi semnalat si de Bogdana. Oeicum, ingrijorator, infiorator...

    RăspundețiȘtergere
  13. Da, articolul este de pe acelasi blog.
    Daca citeai cu atentie, observai ca titlul este ASA NU, si este acelasi material - salvat, descoperit de Adra_Bell, in urma cu citeva saptamini.
    Am ales sa-l salvez in varianta originala, cu trimiteri inclusiv - acolo unde a fost posibil, la blogurile acelor specimene, ca sa nu existe nici un fel de indoiala ca, asa ceva exista printre noi ... ne pot fi colege de munca sau de parc, prietene, rude, vecine, persoane carora le zimbim pe strada cind le vedem cu copiii de mina.
    Inchizind ochii, citind pe bucati, amenintari in scris, samd, din pacate, nu ajuta pe nimeni.
    Nu putem bloca accesul la astfel de informatii, de acord, dar putem arata cu degetul pe cei care le propaga ... si mai ales, ne putem implica in educatia celor care primesc informatia, aratindu-le ca exista si altfel de solutii.
    O simpla intrebare retorica: cite dintre voi luati atitudine cind vedeti o mamica, bunica sau bona in parc, care smuceste copilul, sau, mai grav, il plezneste?

    RăspundețiȘtergere
  14. Zoozie, da, e vorba de blogul ala crestin, Sofie doar a preluat postarile lor
    Sofie, daca actul se intampla langa mine intervin de fiecare data, pentru ca ma socheaza. In general este vorba de necunoscuti, cunoscutii se feresc de mine sau daca gradul de empatie si/sau educatie este scazut ma feresc eu de ei. Am o prietena care-si bate fetita de 2.5 ani, eu nici n-am stiut, niciodata n-a batut-o de fata cu mine, mi-a spus altcineva
    Altfel, in parc am invatat sa le evit pe mamele/bunicile care-si bat copiii, pentru ca e si Eva acolo. Imi pare rau, dar sunt foarte multe astfel de mame, impresia mea e ca toate, mai putin eu.

    RăspundețiȘtergere
  15. sophie iti datorez niste scuze cat mine de mari! E vina mea ca am citit pe sarite - am vazut rosu in fata ochilor cand am recunoscut articolul

    Cum ajung la un pc editex si postarea

    RăspundețiȘtergere
  16. eu am incercat sa te fac atenta ca ai postat pe blogul care a preluat articolul, nu care l-a conceput...ca nici eu nu intelegeam exact.

    RăspundețiȘtergere

About Me