miercuri, 6 octombrie 2010

Vorbe de mama

In adevarata valtoare iscata zilele trecute despre alaptare, alimentata de arrticolul din Evenimentul Zilei care prezenta Breastfeeding Challenge 2010 in Romaniaa, am intalnit printre multele comentarii ostile ale mamicilor cateva randuri care m-au impresionat, pentru ca sunt tare calde si frumoase.
Desi scoase usor din context, cu permisiunea autoarei le pun mai jos. Adaug doar ca e tare trist ca femeile nu vorbesc aceeasi limba si cred ca asta e singurul motiv pentru care regret ca nu m-am nascut barbat. 



Le sustin pe mamicile care au organizat o asemenea actiune in Romania sau in lume si pe mamicile sau viitoarele mamici care vor sa alapteze, dar inca sint in dubii din cauza controverselor existente pe aceasta tema... Si fac asta fara sa am nici un gind sa supar pe vreuna dintre persoanele care nu au fost de acord aici cu alaptarea in public, cu alaptarea dupa un an sau dupa doi sau cu alaptarea in general, atunci cind mama trebuie sa faca sacrificii, uneori inumane (vezi rani, renuntat la servici, depresii etc.).


Am citit si articole de blog, am citit si comentariile de pe forum, pe cele de pe Ev. zilei nu le citesc pentru ca nu as avea de ce. Sint de acordca e doar un inceput, ca nu asa se procedeaza daca vrei sa te faci auzit, dar e prima floare, nu se face primavara cu ea, dar e totusi o floare... Sensibilizarea este un act dificil si de lunga durata... si trebuie sa fii consecvent atunci cind incepi sa o faci.


Atunci cind incerci sa alaptezi si nu reusesti din motive naturale (prea putin lapte sau deloc, bebelus bolnav sau cu intoleranta la ceva din compozitia laptelui etc.) nici nu ar trebui sa intri in categoria mamelor care nu alapteaza, ci a celor care au incercat din rasputeri si nu au reusit. Acestora le dau o floare pentru ca am cunoscut destule si stiu cit de frustrant este sa vrei si sa nu poti... Oricit de putin i-ati dat, a fost bine primit si dragostea de mama nu se masoara in numarul de luni in care l-ati tinut la piept. Eu una consider ca v-ati facut datoria asa cum ati putut.


Pentru mamicile care, din motive personale (intors la munca prea devreme, boli, depresii etc.) nu au alaptat desi au avut lapte, iar nu le pot spune decit ca e pacat ca s-a intimplat asa, dar daca toata lumea e sanatoasa si totul a decurs bine in dezvoltarea copilului, atunci asa a fost sa fie si nu poti sa ramii blocat in ideea ca e musai sa alaptez, adunind frustrari si suspinind cu vinovatie de fiecare data cind auziti sau vedeti scris cuvintul alaptat. Important este sa fiti sincere cu celelalte mamici: da, am intrerupt alaptatul pentru ca..., a mers bine si cu lapte praf, dar daca tu poti, da-i cit mai mult pentru ca e foarte bine.


Si ceea ce scriu acum este pentru mamicile care abia au nascut si incearca sa traga concluzii: e bine sa alaptez la cerere, daca da - cit, oare de ce altele considera ca nu e bine, de ce pediatra imi cere sa diversific la 4 luni si nu la 6... si pentru viitoarele mamici cu puiutii in burtici si pentru cele care il au doar in gindurile de viitor...


A alapta este un gest natural, mult mai natural decit cel de a hrani in public un bebelus cu biberonul. E gresit sa credeti ca a-l hrani cu biberonul sau a-i pune suzeta in gurita ca sa-l linistiti sint gesturi mai putin intime decit cel de a-i pune sinul in gurita atunci cind cere. Toate cele trei gesturi sint intime si vorbesc despre legatura dintre mama si copil si mediul inconjurator.


Este la fel de gresit sa judeci o mama care la doi ani linisteste copilul cu ce s-a obisnuit si ce-l reconforteaza atunci cind acesta se supara din motive poate numai de el stiute. Ca-i biberon, ca-i suzeta sau ca e sin, tot acelasi lucru este, toate mamele fac exact ceea ce fac si in casa, ii ofera obiectul sau sinul, acel ceva care, de cind s-a nascut, il linisteste si il adoarme. As fi de acord cu cele care spun ca a oferi sinul copilului de doi ani in public este ostentativ, ca i se poate da si altceva, daca ati accepta ca si unui bebelus de doi ani care e obisnuit sa fie linistit sau adormit cu suzeta sau cu biberon, i se ofera altceva... Ati reusit vreodata? Eu nu cred, inteleg destul de bine copilasii si stiu sigur ca greu vei reusi sa adormi sau sa linistesti un copil de 18 luni-2 ani altfel decit asa cum a fost obisnuit.


La fel si cu alaptarea la cerere, nu ar trebui sa se faca diferente intre a-i da biberon cu lapte sau suzeta la nevoie de fiecare data cind cere bebelusul, dar atunci cind i se da sin se aduc zeci de argumente de ce nu e bine... Ori sint bune toate trei, ori nu e buna nici una dintre aceste solutii... eu cred ca orice lucru care linisteste copilul, il aduce zimbetul pe buze nu ar trebui sa fie de judecat de tabara care procedeaza altfel... Ci ar trebui sa fim un pic mai solidare intre noi, ca mamici sintem si cele care alaptam cu sin si cele care alaptam cu biberon si tot spre binele copilului facem si unele si altele.


Si lista ar putea continua... daca un copil de doi ani nu mai are nevoie de sin, atunci nu mai are nevoie nici de biberon sau canita cu cioc, la doi ani este destul de mare ca sa tina o canita normala in mina si sa bea laptic din ea. Dar eu zic ca un bebelus este bebelus si are nevoi de bebelus pina spre doi ani si jumatate, iar in jumatatea care urmeaza pina la 'prima adolescenta' se paote face trecerea treptat la stadiul de copil mic, adica 3-5 ani, in care isi va bea lapticul din canita, va purta chilotei si va adormi doar cu o poveste si minghieri pe crestet.


Si acum sa va spun si cine scrie, pentru ca tot ce am scris este din experienta, cu nimic mai prejos si nici mai presus decit experientele milioanelor de mamici de pe acest pamint. De cind i-am dorit, am simtit ca trebuie sa las natura sa functioneze la maxim si am tinut cont, inainte de toate si de toti, de copiii mei, de nevoile si de dorintele lor.


Sint mamica de trei copii, am alaptat la cerere, fara nici o altfel de conditie, exclusiv pina la sase luni, fara ceai si fara apa si tot la cerere, dupa ce am inceput diversificarea, pina la doi ani si doua luni pe fiecare dintre ei. Intarcarea s-a facut rapid atunci, intr-o saptamina, fara probleme nici de o parte, nici de alta... Nu sint debili desi au stat atirnati de tita si la doi ani, sint independenti atit cit trebuie si inca o caruta-n plus , nu sint genii, nu sint cei mai sanatosi... sint cei mai normali copii cu putinta pe toate planurile.


Am alaptat la cerere, deci si in public (absolut peste tot unde mi-au cerut de la magazine, unde sint locuri speciale, parc, restaurant, masina, tren, avion, acasa la prieteni, pe scarile bisericii la botez, pe bordura de trotuar, in brate sau culcata linga ei... cum au dorit. Nu prea am folosit nimic sa-i acopar pentru ca toti trei au refuzat cu incapatinare, ei voiau sa vada lumea cu ochiul liber... dar va asigur ca nu e nevoie sa expui nimic, in citeva luni de alaptat dezvolti niste tehnici impreuna cu copilul de nu se prinde nimeni ce facem noi acolo.


Am alaptat si in Romania, si in Canada, si intre ele, in avioane si nu mi-a zis nimeni, niciodata, absolut nimic. Poate ca si atitudinea ca faci ceva natural, firesc si la cererea copilului din dotare, nu m-am ascuns niciodata ca alaptez, dar nici nu am facut din asta o senzatie. Am scos sinul discret si i l-am oferit cu acelasi gest cu care i-as fi oferit si un biberon, o suzeta, o felie de mar sau un biscuit.


Nu am considerat ca fac ceva iesit din comun, dar nici nu mi-am ascuns meritul de a fi facut acest lucru pentru ca este o alegere ca oricare alta si nu vad de ce as da explicatii daca nu-mi sint cerute sau de ce m-as ascunde ca sa nu fie ostentativ sau jignitor pentru alte mamici.


Copiii au luat normal in greutate, nu m-am speriat daca o saptamina luau mai putin, recuperau in urmatoarea, ceea ce am urmarit a fost starea de bine a copilului, nu neaparat gramele adunate. Intre 6 luni si un an am introdus treptat toate alimentele permise, dupa o schema adaptata de mine la nevoile si la gusturile copilului. Nu m-am grabit cu nimic, am lasat timp pentru a vedea daca apar reactii... In acest timp, am continuat sa alaptez la cerere, singura conditie pusa a fost sa nu fie inainte de masa. Daca eu consideram ca si-a luat portia zilnica cu de toate, am continuat cu lapticul asa cum a dorit copilul.


Nu au fost complet sanatosi, au luat si ei viroze ca orice copil, dar nici prea bolnaviciosi nu au fost. Din cauza acestor mici probleme de sanatate, au fost zile intregi, dupa un an, cind i-am hranit doar cu laptic de la mine si nu s-a intimplat nimic, nu au slabit exagerat, nu s-au anemiat... Ceea ce mi-a infirmat ideea ca dupa una an laptele este apa, isi pierde din calitati. Nu laptele isi pierde din calitati, ci copilul are nevoie si de alte alimente, e gresit sa nu-l alaptezi pentru ca il anemiezi, la fel de gresit cum este sa-l alaptezi doar, suprimindu-i mesele si alimentele de care are nevoie sa se dezvolte cit mai sanatos cu putinta.


Daca ar fi asa si laptele matern nu-si mai are rostul pentru ca maninca de toate, atunci nu vad nici rostul biberonului cu lapte praf, de vaca sau de capra. Si nici macar al suzetei. Sint de acord si sa tac si sa fac asa cum vrea copilul meu, adica sa-i dau sin ca asa l-am obisnuit si eu am simtit si am stiut inainte de OMS ca au nevoie de laptele meu chiar si dupa un an... dar nu si daca spui ca sinul nu e bun, dar ii dam lapte praf in continuare. Acceptam si unele si altele ca odorul nostru are nevoie inca de acel laptic cu care s-a obisnuit!


In concluzie, simtind asa si in total acord cu bebelusii mei si cu al lor tatic, care m-a sustinut si care sustine pe orice cale, chiar mai aprig decit mine ca un bebelus e bebelus pina spre doi ani si jumatate-trei, deci are nevoie de lapte matern daca exista, de biberon, suzeta etc., inchei prin a ruga proaspetele mamici si pe cele viitoare sa-si asculte copilul inainte de a lua vreo hotarire. Stiu ca este alegerea noastra, dar daca a venit cu lapticul lui, ginditi-va ca atunci cind facem aceasta alegere nu mai sintem singure, ci trebuie sa alegem impreuna cu ei, micutii pe care i-am adus pe lume.


CORNELIA

4 zumzete in şoaptă despre acest articol:

  1. bine spus, bine punctat si ...mai presus de tot si toate, emotionant pt. noi mamicile.

    RăspundeţiȘtergere
  2. extraordinar, scris din suflet cald, cu intelepciune si respect pt fiinta umana. foarte frumos

    RăspundeţiȘtergere
  3. minunat scris. ma identific cu pozitia ei, 100%. excelent.

    RăspundeţiȘtergere
  4. Si pe mine m-a impresionat mult mesajul ei, foarte frumos spus.

    Si legat de subiect, mai sunt si alte lucruri, in afara de alaptatul in public, pe care le facem "in soapta":

    - alaptatul "cluster" - bebe trebuie sa fie musai robotel, alaptat la 3 ore, 20 min la fiecare san ca altfel face suzeta din tzatzi si e de neinchipuit.
    - alaptatul in timpul noptii - cuuum, inca se mai trezeste noaptea sa suga, trebuie neaparat sa raresti, sa il inveti de pe acum, ce faci cand te intorci la serviciu...
    - bebe n-are suzeta (ajunsese sa-mi fie frica sa ma intalnesc cu vecinii)
    - bebe doarme in patul conjugal - uiii, mai trebuie comentat?

    RăspundeţiȘtergere

Pe acest blog se permit inclusiv comentariile licențioase dar, înainte de a posta unul, amintește-ți, cititorule dragă, că nu-ți face deloc cinste să vorbești urât. S'auzim de bine!