Vineri seara am iesit cu mama, Z si Raluca la un loc de joaca relativ aproape de casa. Ca de obicei, in doua sau trei randuri, Z a cerut san. Odata de nervi (au intimidat-o niste baietei), odata de... cine mai stie de ce si ultima oara de foame. Moment in care n-a mai sarutat snaul cum a facut prima data, nici n-a mai tras cateva guri ca a doua oara ci a stat pe indelete, jucandu-se linistita cu... celallalt san.

Daca deobicei in public o rog sa ma lase acoperita, am profitat de locul acela oarecum retras si de pieptarul salopetei si am lasat-o sa-si faca de cap :)

Eram 3-4 mamici si o bunica de fata. Nimeni n-a facut mutre. Din contra, li s-a paru dragalas sa o vada asa si se vedea in privirile lor ca, daca la inceput erau contrariat, gestul nostru era firesc. Contrariate erau nu de indecenta gestului cat de faptul ca ea suge inca, dat fiind ca "am avut lapte atata timp", "ii place inca" si "am rezistat atata" (astea sunt motivele de mirare ale mamicilor care vorbesc cu mine despre asta) Iar una din mame a spus:

_ uite eu n-am putut sa fac asta. Nu am putut, trebuia sa ma acopar mereu, aveam impresia ca toata lumea ma vede... Si n-am reusit. Era un cerc vicios, de stres nu-mi venea laptele, copilul se enera la san, lumea ne observa, eu ma stresam si mai tare. Acum imi pare rau...