Lapte de migdale cu cocos

00:52

(de azi-după-masă) Am adormit bebelina cu rochită, cu moț în frunte și codiță la spate și acum aștept puțin să se strângă lapte pentru bebe2. Bebe2 e fratele de lapte al bebelinei. Încă nu-l cunosc, daca stau să mă gândesc nici nu știam cum il cheamă până acum câteva minute, dar încerc să-i trimit cât de mult pot ca să se facă mare și cu ajutorul meu.

Vreau de fapt să povestesc cum am făcut eu lapte de migdale aseară. Prima dată am aflat de rețeta asta de la happy mami din Doha, pe care o citesc pentru că mă interesează tare peisajele lor și viziunea unei mămici despre viața pe asemenea tărâmuri, dar nu pot să nu adaug că-mi place cum își crește minunea de bebeluș blond-crețuliu. 

Am luat cam jumatate plus ceva de casoletă de migdale 365 (costă puțin peste 10 lei 250 de grame, trebuie să caut surse mai ieftine), în așa fel încât să am aprximativ 150 de grame de migdale uscate. Le-am pus într-un castron cu apă timp de câteva ore. Se umflă și absorb aproape toată apa și o colorează maroniu. Am aruncat apa (n-am înțeles dacă așa se face sau nu, dar în primul blog citat scrie că în coajă se găsesc antienzime care îngreunează digestia).

Eu posed blender cu picior, așa că am pus migdalele bețive în vasul înalt împreună cu un castron cu apă. Data viitoare pun mai puțină ca sa iasă pastă, abia apoi adaug apă și mai mixez.

Le-am subțiat, nu inainte de a fi adăgat două linguri cu susan crud și puțin susan prăjit. Data viitoare nu mai pun prăjit, dă un gust prea pronunțat. Am translatat laptele obținut într-o crațită și am completat cu apă până la aproximativ un litru.

Am îndoit un tifon in 6, apoi mi-am căptușit strecurătoarea gigant. L-am rugat pe tati sa țină de ea că aveam oală la fix. Când se umplea se amesteca laptele cu impurități, așa încât 4 mâini erau indispensabile. După care am rugat același soț din dotare să soarcă bine guguloiul de pulpă de migdale.

În lapte am pus o lingura rasă de miere și ce-am scos dintr-o nucă de cocos, aproximativ 2/3 de catron de "lapte de cocos·" care oricum n-a dat cine știe ce gust pe lângă acele câteva semințe de susan prăjit. Dar chiar și așa, laptele a ieșit delicios. Andei i-a plăcut până a dat de o bucățică de migdală care s-a strecurat în paiul ei. Din momentul ăla a fost refuz total. Nici azi-dimineată nu a vrut, dar era rece din frigider (și ei îi plac lucrurle fierbinți). Oricum, e un aliment nou iar eu am un copil care refuză alimente noi, deci mai încercăm. La fel am pățit cu multe altele după care acum se dă în vânt.

Caut rețete în care să folosesc pulpa de migdale, poate o prăjiturică raw sau un amestec de fructe... Dacă are cineva vreo idee..

You Might Also Like

5 comments

  1. migdale mai ieftine eu iau de la Kaufland, dar nu din zona aia de fructe, cum intri, ci un pic mai in fata, unde gasesti zahar vanilat, stafide...Stilla Natura se numesc si sunt mult mai ieftine, ceva d egenul 5 ron 200 g

    RăspundețiȘtergere
  2. Ce face o mamica desteapta? Revine si mai intreaba? MI-ai facut pofta (beau acum un lapte de orz sa imi intretin lactatia. Pupici, Ralu

    RăspundețiȘtergere
  3. Claudia, merci! Sa-i spun si mamei, ca nici ea nu le-a luat prea ieftin din K :D

    Ralu, pup back!

    RăspundețiȘtergere
  4. Aaa, grozav, o sa caut si eu. Dupa hummus pe lista va fi laptele de migdale.

    Off topic: ce cauta pe blogul tau unde promovezi alaptarea reclama la Aptamil ce apare dupa fiecare post?

    RăspundețiȘtergere
  5. :) e de la canalul de publicitate al lui google ad-sense. Se presupune ca da reclame inrudite cu specificul blogului dar google nu alapteaza. Ma gandesc de ceva vreme sa le scot, de altfel.

    Ma bucur mult ca te-am cunoscut ieri!

    RăspundețiȘtergere

About Me