Mda, e adevărat. Cam singură-singură, oamenii din jur încă au de digerat acest concept, inclusiv în familie. În opinia mea tot ce fac sau nu fac îi formează - în bine sau în rău. Nu pot delimita curiculumul academic de restul.

  

Copiii mei n-au niciun fel de orar, tot ce le explic vine în funcție de dispoziția lor de moment și de deschidere. Așa s-a întâmplat ca Anda să exerseze scrierea la 9 seara sau pronunția în portugheză la 10 dimineța, în pat (am descoperit că-i place Juliana Selem și am profitat). De la un subiect și disciplină sărim la alta. Singurul curs metodic este cel de robotică al celor de la inventează.ro (dacă vreți să vă înscrieți copiii la vreunul din module mi-ar folosi dacă le-ați spune ca știți de el de la mine). La începutul anului m-ar fi interesat cursul de chimie sau biochimie de la palatul copiilor, dar fata nu voia să meargă nicăieri, așa că n-am mai mers niciunde. Își organizează singuri joaca și activitățile artistice. Eu curăț, că ei obosesc brusc când e vorba de defișat zona de lucru.




În ciuda acestui fapt, Anda citește bilingv, are noțiunile de matematică la zi (o consider în clasa pregătitoare acum) - face operații peste ordin și acum doi ani a intuit singură regula înmulțirii (adunarea repetată). Știe despre atomi, gravitație, foarte puțină istorie și ceva mai multă anatomie (ce avantaj au ei cu toate filmele cu modele 3d pe care le găsești la un click distanță...).


Învățarea lor se desfăsoară pe teren. Că mergem împreună la mame care alăptează și solicită ajtor, că ajungem la un eveniment/conferință, că livrăm cosmetice sau facem împreună șampon, copiii învață tot felul de lucru și le integrează în viața lor de zi cu zi. Spre surpiza și plăcerea mea, sunt dispuși să învețe și multe lucruri abstracte, deci nu cred că îi limitez stând acasă.


Cu timpul voi putea locui cu ei minim o lună în altă țară, lucru care îi va ajuta să învețe despre limbi și culturi diferite. În tot acest timp voi lucra și, când vor, mă pot ajuta și ei.

Această abordare nu întârzie să dea roade: Anda s-a gândit că dacă pictează role de hârtie igienică - unicate - va putea lua bani pe ele. Din păcate, ideile mele preconcepute au stricat acest proiect in fașă, fiindcă am fost uimită și s-a simțit descurajată. Oricum, între timp au plecat la țară cu tatăl lor câteva zile, deci probabil că și din cauza asta a sublimat ideea. Ceea ce vreau însă să subliniez este învățarea liberă dă roade.

Dacă am nesiguranțe, temeri? O, da, cu carul. Mi-a luat un an numai să accept această imensă responsabilitate. Fiindcă - cu riscul de a vă enerva - când trimiți un copil la școală pasezi multe responsabilități altora, inclusiv o masă pe zi dacă e la after (sau la grădiniță cu program prelungit). Sigur, rămân temele pentru acasă, poeziile, diverse pregătiri, dar altcineva decide ce si când învață copilul. Asta nu e nici rău nici bine, e pur și simplu altceva. Realitatea este că părinții cu copiii la școală își pun cu totul alte seturi de întrebări decât îmi pun eu.

Am ales un drum pe care nici mulți părinți care fac școală acasă nu-l practică: unschooling. Într-un fel m-a ales el pe mine, tendința asta rezidă în mine încă de când, școlăriță fiind, îmi alegeam diverse teme și le duceam până în pânzele albe, făcând tot felul de conexiuni între ele sau nefăcând niciuna pentru moment, dar integrând informația repectivă într-un puzzle mai mare, cu timpul. Mi-am dat seama, citind despre unschooling, că nu este o imposibilitate practică în ziua de azi. Dar, doamne, cât e de greu.

Am o mare nemulțumire. În ziua de azi copiii nu fac parte din viața autentică, reală. Tot timpul au nevoie de lucruri ”pentru copii”, de adaptări ale realității și sunt separați de adulți când aceștia se află în exercițiul funcțiunii. Sigur că uneori e de bun-simț să ne mai și separăm și de multe ori copiii pot să nu fie interesați de activitățile noastre, deci au nevoie de alternative. Uneori e vorba de o unealtă redusă la mărimea lor, alteori de activități complet diferite, se poate întâmpla să fie nevoie să nu fie de față.

Dar chiar mereu când suntem avertizaați ”fără copii” e și cazul să fim ”fără copii”?

Alternativele sunt binevenite. Dar mi-ar plăcea enorm să văd copiii tratați cu seriozitate, ca membri responsabili, deși fără multă exzperință - ai societății și familiei. Să fie integrați, să existe întotdeauna un zâmbet, o pereche de brațe și puțină disponibilitate din partea cuiva de față. Să ni-i amestecăm, să formăm un grup omogen.

 De la evenimentele și locurile unde copiii sunt excluși din start sau unde sunt segregați - trimiși la activități specifice vârstei (lucru bun până la un punct - și util, cum spuneam mai sus) - și până la sprâncenele ridicate când merg cu ei undeva și lucrez, trecând prin unele reacții la comportamentul lor în diverse momente ale zilei, observ că oamenilor li se pare greu să tolereze copii în jurul lor.


Eu îmi doresc mult să merg la cursuri pentru adulți unde copiii să asiste, nu să participe. Am întrebat deja în două locuri și nu se poate (dar am fost cu ei la un curs de antreprenoriat). Dar mi se pare cea mai bună metodă metodă de invățare, așa învață deprinderile și vorbirea în primii ani de viață și a merge eu la un curs de limbă străină și ei doar sa audă ce se face acolo e un ajutor extraordinar, chiar dacă desigur, cu timpul voi structura informația special pentru ei!

Uneori facem drumuri lungi și oboseala își spune cuvântul, și, deși am învățat să nu mă mai grăbesc, copiii pot să protesteze sau să mârâie. În prezența altora, care mă cataloghează drept cea mai mare incapabilă.

Nu mai e satul ăla universal unde creșteau copiii pe vremuri și e mare păcat, fiindcă noi, ca părinți, devenim din ce în ce mai străini de nevoile reale ale copiilor noștri. Începem să avem nevoie de cărți ca să ni se explice să nu ne pocnim copiii sau să le dăm credit. Există și multe cărți care susțin exact contrariul! Dezbateri pe tema ”cine dracu' are nevoie de parenting”? Dar adevărul e că peste tot în lume se pierde contactul cu valorile umane de bază și intoleranța și cruzimea parcă ajung din nou la cote maxime. Nu că noi, prin definiție, am fi o specie blândă și empatică. Să ne amintim numai cum își răsplăteau romanii dușmanii - sau orice alt popor până acum 200 de ani. A, sunt multe zone când și acum sunt arse localități întregi, deci ce mai zic eu aici?

Să revin la ale mele.

Nu este ușor să fii secondat mereu de copii și să ai cel puțin o slujbă remunerată. Eu una jonglez și recunosc că am avut căderi fantastice. Am noroc cu oamenii buni din preajma mea, altfel aș fi luat-o rău de tot  razna la un moment dat. Învăț să îmi cer drepturile, să ofer și să primesc într-un context cu totul nou. Eu vorbesc de ajutor, dar și până în familia mea am avut mari dificultăți în a explica că duc prea mult. Că sunt multe lucruri care nu se execută singure și că este nevoie de asumare și respect și că timpul meu valorează cel puțin la fel de mult ca al lor. Azi, in loc să traduc și să fac săpun și creme am spalat bude și am gătit. Nu pot face mereu asta și rămâne întreagă. Mă doare spatele, mi-e somn, am nevoie să plec de acasă în momentul ăsta.

Așadar azi am gătit (n-am terminat încă), am spălat o parte din baie, deși spălasem și ieri, am hrănit de două ori copiii, am curățat niște suc de fructe făcut de mine de pe jos, am scris articolul ăsta, am vorbit la telefon cu două mame, aștept o vizită pe la 5, mi-am plătit un furmizor și am achitat o comandă, toate intercalate și pe bucățele. Am și spălat la fund de patru ori un copil (don't ask) și voi băga o mașină la spălat, iar de acum încolo voi traduce și un document. N-am fost afară și nu cred că pot merge câtă vreme copilul are comportamentul de mai sus care duce la spălări repetate.

Va trebui să ies la cumpărături - să iau pâine de fapt - și am și citit în timp ce-mi beam cafeaua. Am răspuns la două mesaje pe facebook. Asta a fost o zi în care n-am prea făcut mare lucru, de fapt. O zi ușoară.

E, sună cam melodramatic, dar de fapt îmi place de mor ce fac. Am nevoie de mai multă structură, dar pe măsură ce cresc copiii se delimitează și ea. De asemenea, am avut nevoie să învăț să pun limite sănătoase. Toate femeile au nevoie să deprindă asta, fiindcă o meteahnă a subspeciei e să-și asume tot viitorul omenirii și să ajungă la epuizare. :)

Sunt recunoscătoare pentru că am avut parte de atâtea schimbări, îmi plac schimbările și încă sunt un om deschis. Sunt curioasă ce idei ne mai vin, deja și copiii încep să se impună. La un moment dat vor pleca și singuri, estimez eu că destul de curând.

În următoarele luni ne vom muta la mare, ca un preambul pentru mutările periodice pe care le vizualizez de ceva vreme și ca să fim aproape și de domnul soț, care lucrează la program. Vom fi la fel de accesibili și, dacă ajungeți pe acolo, ne-ar plăcea să vă cunoaștem. Să petrecem timp împreună, să mâncăm la aceeași masă, să ne luați și pe noi cu mașina pe undeva, că încă nu conduc.