partea întâi<<<<<
partea a doua<<<<

Acesta a fost întrucâtva preambulul meu pentru autodiversificare. Cred sincer că această abordare este cheia pentru sănătatea copiilor noştri şi primul pas în cultivarea responsabilităţii.

Aparent este mai problematică, presupune multă mizerie şi dărâmarea unor lucruri în care aveam încredere, precum conceptul de ordine desăvâşită şi maximă igienă în bucătărie şi nu numai, mâncatul cu mâinile curate - (nu mai menţionez restul corpului, mai ales capul). Prin mâini curate mă gândeam la nevoia de folosire a tacâmurilor, nu discreditez spălarea mâinilor. Până la urmă venirea unui copil îți dărâmă multe asemenea lucruri, ce mai e unul în plus?

sursa

Autodiversificarea este destul de greu de pus în practică în condiţii mai vitrege precum iarna la ţară şi presupune puţină planificare la început - acces direct la o sursă cu apă caldă disponibilă repede, de exemplu, haine curate şi prosoape la îndemână pentru amândoi - dar nu e nici pe departe atât de greu cum ar putea părea citind aceste rânduri. Eu am început diversificarea la țară și deja nu mai era cald în fiecare zi.

Autodiversificarea exclude piureurile şi intenţia părintelui de a da mâncarea cu linguriţa în mod regulat. Copiii autodiversificaţi capătă însă foarte repede autonomie şi folosesc tacâmuri foarte repede, mulţi în jurul a un an.

sursa

În mare parte, copilul este lăsat să aleagă ce vrea să mănânce, dar  este datoria noastră de a nu aduce sub ochii lui alimente cu potenţial distructiv precum alimente procesate, dulciuri, ingrediente nesigure, alimente care l-ar putea răni ori intoxica dacă sunt introduse înainte de timpul lor. Aici includ paradoxal pentru mulţi multe legume crude (la începutul diversificării - dar și în rest, fiindcă unele legume sunt mai ușor asimilabile gătite decât crude) şi cerealele - pe lângă alimentele rafinate (făină  zahăr, margarină sau uleiuri din comerţ, presupun că toată lumea ştie despre ele). Despre motivele pentru care unele legume sunt mai hrănitoare gătite voi dezvolta sper într-un articol separat.

La început este de preferat ca laptele (matern) să fie înlocuit mai ales de alimente cu conținut nutrițional ridicat: astfel copilul nu este privat de nutrienții pe care altfel i-ar extrage facil din laptele său. La vârste mici contează mult să aibă pe masă alimente cu biodisponibilitate mare. E ușor să creăm un malnutrit dar e mult mai greu să reparăm pagubele.

Malnutriția se regăsește la mulți indivizi aparent sănătoși, deci propun să renunțăm măcar pentru o clipă la clișeele "toată lumea a crescut cu x și nu are nimic". Efectele malnutriției sunt dereglările metabolice, iar de aici decurg multe boli pe care o cruntă majoritate a generației nastre le trenează.

Multe enzime și funcții digestive se dezvoltă (mult) mai târziu decât clasicul șase luni. Lipsa acestora poate fi parțial compensată prin mestecarea unor alimente de către adultul care îngrijește copilul. În multe zone rurale, prin anii '60, încă se începea diversificarea spre un an. Știu asta de la mama și de la alți adulți care au avut norocul să copilărească mai departe de idealul proletar urban atunci în floare. Îmi pare rău că nu am studii să ateste asta, dar producătorii de cereale Humana nu finanțează studii care să sprijine diversificarea tradițională a bebelușului, statul român e în pragul falimentului, deci nu putem cere bani pentru așa ceva.

Fiecare copil are însă viteza proprie de maturizare a sistemului digestiv, propriile sensibilităţi, particularităţi, boli ascunse sau diverse disfuncțíi metabolice care se pot repara ușor cu ajutorul nutriției. Mi se pare edificator experimentul Clarei Davis, așa frumos povestit de Simona.

Mai cred sincer că alimentaía copiilor trebuie să transceandă preferinţele noastre culinare. Este drept că mulţi vor sfârşi prin a mânca ceea ce mănâncă grupul din care fac parte, familia lor, însă la fel de bine trebuie să ţinem cont de posibilitatea sau imposibilitatea corpului lor de a sintetiza anumite substanțe pornind de la un regim sau altul - mă refer la extremele culinare.

Aşadar să le oferim copiilor o paletă bogată de hrană cât mai puţin procesată (industrial), în forme cât mai apropiate de forma lor originală, pentru ca aceştia să aibă posibilitatea de a se familiariza cu gusturile autentice ale alimentelor și să poate alege ceea ce au cu adevărat nevoie, fără a le perverti gustul. Acest demers are și rolul de a-i obișnui cu texturile extrem de diferite ale alimentelor, dar îi ajută pe cei mici să își formeze propriile preferințe culinare. Este perfect normal să aibă momente când preferă o clasă de alimente în detrimentul alteia, oricât de bizare le-ar părea preferințele.

Edit: am tot vrut să dezvolt sintagma ”pervertirea gustului”. Există alimente pe care copiii le cer repetat odată ce le-au descoperit, dar care nu sunt neapărat o alegere sănătoasă sau care nu reflectă nevoile de moment și reale ale corpului său. Se spune că ne e poftă de ce avem nevoie în momentul respectiv, în sensul că un grup de alimente preparate într-un fel anume oferă un grup de nutrienți de care corpul are nevoie la un moment dat. Copiii au mult bun-simț iar la cei cu sistemul digestiv sănătos poftele și implicit alegerile alimentare sunt judicioase. Mulți dintre copiii noștri sunt înnebuniți după cereale și dulciuri (în orice formă). Într-un sistem digestiv unde flora intestinală nu mai este sănătoasă și unde există și alte leziuni sau dezechilibre, cerealele nu se digeră complet și zaharurile fermenteză, în proces rezultând opioide (substanțe asemănătoare morfinei și endorfinelor, care dau o stare de bine aproape imediat ce sunt ingerate sau secretate de propriul corp) și, în cazul zaharurilor, ele fermentează (în urma procesului rezultă alcool etilic, care trece în sânge). Copiii devin dependenți de această stare și cer aceste alimente în continuare (detalii aici). Puțin dulce e departe de a nu face rău. Multă lume s-a oripilat cititnd prima parte a suitei de articole unde scriam că fiul meu mănâncă grăsimi saturate dar nu mănâncă, deocamdată cel puțin, cereale. Am găsit cu cale că este preferabil să-i ofer alimente dense nutrițional provenind exclusiv din surse sigure și din animale pe cât posibil sănătoase și plante cultivate curat, decât să-i umflu burta cu mâncăruri aproape vide nutrițional sau din care la vârdta lui fragedă încă nu poate digera mare lucru, decât să fiu relaxată și în rândul lumii, să ”get down there, lângă cei imperfecți unde e cald și bine”. N-am plecat de acolo dar am un copil cu probleme mari ale smalțului dinților, consider că am plătit un preț destul de piperat pentru locul ăsta confortabil și prefer să schimb macazul, cu prețul de a-mi supăra și rudele, nu numai cititorii care mă consideră așa sfătoasă. (aveți de fapt un link către o prezentare a dietei de remineralizare a dinților copiilor care chiar a dat rezultate printre cunoscuții mei).

Dacă vă ascundeți după veșnicul "da' de unde mai găsim noi..." și "odată și odată tot va mânca..." vă spun cu mâna pe inimă că trebuie doar să vrei, soluțiile sunt la îndemână și nici nu sunt scumpe. E adevărat că alergi ca pe vremea prohibiției și pare că faci trafic cu ulei presat la rece și ouă de țară, dar merită să ajungi într-un hipermarket și să-ți dai seama că n-ai nevoie de nimic de acolo și, în plus, mâncarea X ambalată arată cel puțin dubios și nu-ți mai imaginezi cum o puteai inghiți cu plăcere. Chiar și un om care în studenție mânca cu mare plăcere margarină cu delikat pe pâine își poate reeduca gusturile - instinctele sănătoase reînvie.

Mi se pare de bun-simț să fim așadar flexibili și înțelegători, să avem încredere în copiii noștri, să le dăm credit și cât mai mult control asupra propriei persoane și să nu-i împingem spre diete extreme. Spune asta mama unui copil care, câtă vreme nu a fost restricționat în vreun fel convențional, și-a depășit mult atribuțiile vârstei și, cel puțin până la dovada contrară, e clinic sănătos, ceea ce doresc tuturor copilașilor.

Cu siguranță nu am fost la înălțime de multe ori, puteam (mult) mai bine și nu mă gândesc neapărat ala alimentație cât la bariere puse copiilor mai mult sau mai puțin conștient. Nu e suficient să oferi un start bun în viață, ci trebuie să muncești zi de zi să îl menții, să repari greșeli pe care tot tu le-ai făcut și să închizi cercuri care altfel riscă să creeze adevărate cratere în copiii noștri - atât în corpul cât și în sufletul lor.  Un copil se poate "strica" al naibii de repede. Ei se nasc buni într-o lume nebună. Dar autoîmbunătățirea e prioritatea mea și încerc să mă educ și eu cât se mai poate la 33 de ani (da, sunt o babă :) ).