Retuşuri uşoare pentru filme de familie şi nu numai
21:36Ţi-a adormit neuronul în timp ce filmai copilul şi acum tot ce ai pe memory card e "culcat"?
Nu e aşa mare problema. Poti folosi acest softuleţ.
Dacă ai totuşi nevoie de funcţii mai complicate, soluţia e VirtualDub. Layoutul acestui program e mai neprietenos, dar Internetul geme de tutoriale şi, în fond, poţi face oricând un back-up (salvezi fişierul original în alt folder, adică) şi apoi intri sa-ti storci creierii şi să-ţi rupi degetele prin setări. Odată încercat, nu mai e aşa greu nici măcar pentru o mămică nedormită şi complet atehnică.
O a treia soluţie e să foloseşti chiar Windows Movie Maker. E un programel de editare video destul de prietenos cu incepatorii, partea buna e ca e preinstalat in Windows. Intra in start/run si scrie moviemk (daca ai XP sau Vista, ca in windows 7 nu mai e) şi procedează ca mai jos.
- Importă clipul in Windows Movie Maker.
- Mergi în meniul Tools apoi fă clic pe Video Effects.
- Ca să roteşti filmuleţul către dreapta, trage cu mouse-ul efectul Rotate 90 peste filmul din timeline.
-ori-
Ca să roteşti filmuleţul către stânga, trage cu mouse-ul efectul Rotate 270 peste filmul din timeline.
- În meniul File fă clic pe Save şi urmează instrucţiunile de pe ecran (e un asistent de salvare a filmului)
Pentru instrucţiuni maid etaliate aveţi aici help.
Dacă aveţi Windows 7 vă puteţi instala fie Windows Movie Maker varianta veche (download aici), fie versiunea nouă a programului, numită Live Windows Movie Maker (download aici) pe care eu una nu lm folosit-o, deci nu pot da niciun feedback.
1 comments
of, of, unde erai acum cativa ani cand am comis-o si eu cu niste filmulete culcate? :D
RăspundețiȘtergereMultumim de ajutor, f util.