Ieşire din banalul cotidian... sau nu :)

14:48

Mmmm, ce vreme frumoasă, noroasă şi umedă, puţin rece, spun nările mele proaspăt scoase din căldura protectoare a metroului în această după-amiază de marţi, prima din săptămâna mea de muncă. Supriza mai mare a fost tunetul care s+a dezlănţiut puţin mai incolo. Cineva a greşit anotimpul, în cele 10 minute zilnice de mers pe tocuri până la serviciu o muzică de zi de mai mi-a însoţit urechile şi gândurile.


Iar la cinci minute după ce am intrat în birou, fericită că nu m-a murat o ploaie de vară, s-a auzit un ditamai trăznetul.

Văd că iar s-au încins spiritele pe marginea alptării, şi în public, şi de bun-simţ şi de prost-gust şi cum o înţelege fiecare. Dar până la urmă nu contează ce înţelege fiecare, avem drepturi la manifestări şi opinii şi, dacă pentru unii gaz parade şi proteste care implică alăptarea demonstrativă în public sunt puse unele lângă altele fără nicio problemă, pentru toată lumea ar trebui să devină clar că a deranja o mamă care+-şi alăptează copilul sau îl îngrijeşte în orice alt fel consideră că este necesar, îndiferent de locul în care se află, este o violare flagrantă a dreptului omului în general şi ale copilului în cauză în mod special. Asemenea manifestpri grobiene trebuie iîngropate în faşă dar, cum asta nu se poate face fără a se numi un abuz la rândul său, trebuie să facem ceva să normalizăm alăptarea în public. Să normalizăm, adică să o adăugăm normei, să devină posibilitate firească dar şi oficial posibilă absolut oriunde.

Pentru asta cred că trebuie să cercetăm mai întâi legislaţia internaţională şi a unor ţări deschizătoare de drumuri în domeniu, precum Marea Britanie sau Canada, să descoprim cărui for naţional, european sau internaţional ne putem adresa şi să venim cu un proiect de lege bine făcut. printre noi există şi persoane cu cunoştinţe juridice temeinice. Vom face un grup de lucru, posibil initial un grup rpivat pe Facebook ca tot se poate comunica atat de uşor acolo si putem stabili întâlniri periodice face to face.

Ce părere aveţi?

Şi cu asta mă bag cu nasul în munca mea care nu presupune blog mediocru şi vă îmbrăţişez cu mare drag, mulţumin încă o dată pentru înntreg suportul şi popularizarea acestui demers.

You Might Also Like

2 comments

  1. zoozie, sa inteleg ca te-ai intors la serviciu? adica iesi din casa si exista sansa sa receptionezi un premiu prafuit? poate prinde macar friptura de Craciun la tine...

    RăspundețiȘtergere
  2. hihiihi, da exista sansa, mi-am normalizat programul: joi si vineri mi-am luat liber :))

    dar neaparat trebuie sa trec sa-l iau ca iar mi se face pofta de cirese murate!! Trec joi, vorbim la telefon, in jur de 2?

    RăspundețiȘtergere

About Me