Familia Z (aka a Zoozilor, ca sa fie clar) a avut parte de selecta companie blogosferica in offline, la Clubul Textilistilor, organizat undeva pi shentru, la Studio Pronatalia. Moment in care mi-am reamintit ce mari sunt apartamentele astea centrale :)).


Am stat mult de vorba cu mamica Degetzicai, cu gazda,cu prietena mea Anca, mamica de fetita de 7 luni - de o mobilitate fantastica in comparatie cu odrasla mea la aceeasi varsta! Pe Cojocari i-am cunoscut razant, pentru ca au fugit repede dupa ce si-au achizitionat Manduca, iar eu eram ocupata cu acomodarea Andei nedormite si impartit de saluturi te miri pe unde, intrucat m-am trezit ca, la inceput, cunosteam toata asistenta, macar virtual.

Una peste alta, au mai venit si alti copii cu parintii lor, printre care si un baietel duuulce foc, fara scutec la un an si jumatate si care mi s-a parut ca emana un calm si o bunatate care m-au cucerit. Spre exemplu, cand Anda i-a luat cocosul de impins, de fapt cand l-a revendicat, el i l-a dat, apoi s-a dus s-o caute pe mamica lui sa-l ajute! Ma gandesc ca da, e o manifestare fireasca, dar multi copii plang atunci, pe loc, sau pleaca plangand de la locul diferendelor. Nu insa si V. 

Voi face o paranteza, pentru ca ma roade subiectul, m-a pocnit o revelatie. Fetita mea, de cand incearca sa vorbeasca mai mult si vede ca e greu sa se exprime, plange ca sa spuna orice. Pe orice intonatie. Uneori (mai des) in loc sa ma cheme mama, mami, cum bine poate, imita plansul (cu o voce foarte calma) - asta ca sa vedeti ca am dreptate si ca asta face, foloseste plansul ca moneda de schimb. Creierii si urechile mele abia asteapta sa trecem la o noua etapa. Anda mi-e foarte draga, dar intr-o saptamana dejja ma aduce la capatul rabdarii, pentru ca imi dau seama ca trebuie sa fac eforturi extraordinar de mari sa-i descifrez limbajul. Totul se petrece diferit de cum era acum cateva luni, cand doleantele ei erau extrem de simple si nu folosea modul conditional sau gradul comparativ pentru a complica lucrurile. Exact in aceasta perioada au aparut tanturms-urile despre care am mai povestit. Slava domnului, a inceput macar sa-si verbalizeze dorintele negative. De exemplu, imi spune des nu veau/ nu viau, sau tu (sa fac eu un lucru pe care nu-l vrea ea, fie ca se refera la a manca, a sterge ceva).

La Anda, trecerea in limbaj de la tu folosit ca persoana intai la eu - forma corecta -s-a petrecut foarte repede (poate pentru ca ea vorbeste  de fapt atat de putin si am auzit-o rar, nu stiu, cert e ca la Ralu, sora mea cea mica, parca a durat mai mult). La Anda confuzia s-a manifestat la ia si da cand oferea/cerea lucruri. Ambele, oricum, au incetat in acelasi timp, deci eu cred ca erau legate de acelsi mod de a percepe lucrurile si limbajuul in raport cu propria persoana. Anda este acum un eu, iar eu sun foate mandra de ea, e un progres care mi se pare remarcabil si a fost atins intr--un mod destul de dureros. din fericire, l-a atins alaturi de mine. Din pacate, restul revelatiilor de acest fel vor fi doar intuite de catre mine de acum inainte. Sper sa nu innebunesc 12 ore zilnic plecata de langa copilul meu.


 Ieri Degetica a descoperit cand manca niste oglinzi mari, numai bune de lins (initial cred ca s-a pupat, cum face orice bebelus cand isi vede imaginea). Anda, aflata si ea la masa (m-a uimit, i-a terminat si iaurtul Degeticai!) nu putea sa nu profite de descoperire (desi se admirase aproape de cand a intrat in incapere). Abordarea mamelor a fost diferita, dar extrem de frumoasa. Degetica nu a avut voie sa linga oglinda. Vai, dar ce mutra dulce avea, cum se uita la mama ei, vizibil prinsa in conflictul: vai ce-as linge oglinda, ce l-as pupa pe bebe, dar mama spune nu. Am observat si cand erau fratii mei mici (si la mine, chiar majora fiind): mama e autoritatea suprema, chiar daca nu intelegi niste interdictii, mergi pe mana lor. Chiar cand le treci, ai interdictia aia in minte. Dar bebelusa a jucat aceasta scena extraordinar de emotionant.

Anda... Anda a lins si ea oglinda, apoi s-a uitat la mine sa vada ce spun. Intre noi fie vorba, Anda nu mai accepta atat de usor "nu", iar atunci nu aveam chef de plansete de copil obosit. Eu i-am dat un servetel, spunandu-i ca poate face ce vrea, dar nu e OK sa murdarim lucruri. Asa incat, dupa fiecare lins, trebuie sa stearga oglinda (si poate continua cat are ea chef). A luat servetelul, a sters nedumerita prima data, cu ajutorul meu, pe urma nu l-a mai vrut. Mi-a zis: tu! (sa stergi, eu sa ling).

Desgur, ambele exponate ale femeii de maine au parasit locul faptei la un moment dat. Scena in sine, insa a fost adorabila si cel mai mult mi-a placut cum intr-un caz si in celalalt s-a escaladat un conflict in mod elegant.


Revin la vechea poveste.

Eu am mai plecat cu Anda fara scutec, dar in locuri inchise n-am avut curaj s-o las pentru ca nu inteleg cand imi spune ca vrea pisu. Aseara am observat ca mi-a spus, dar spunea beeeei, eu am crezut ca vrea altceva si ca face pe nebuna (eu sedeam), asa ca mi-a botezat din nou parchetul saracul copil! Ea spunea pisssshhh dar foarte simplificat. Chiar si la un loc de joaca, nu am nicio garantie ca nu va uda o jucarie, spre exemplu toboganul, cum am patit vara trecuta, ceea ce e greu de gestionat - noroc ca a fost unde calcu copiii, nu unde se asezau sa alunece. Prin urmare, vom petrece iarna in scutece, cel putin pe-afara.  Am reconsiderat scutecele textile (oare soacra mea s-o descurca cu ele? Mie nu mi s-a parut complicat de folosit un AIO, dar...) . Renuntasem la idee cand Anda a parut sa renunte la scutece - eu am avut contact cu ele foarte tarziu - dar AIO merg purtate si la newborns, deci as putea privi lucrurile ca pe o investitie pe termen lung.

A venit fratiorul de lapte al Andei! Care s-a dublat de cand ne-am vazut ultima data, la Marantonul alaptarii, isi tine capul si se intoarce la numai 3 luni! Mamica lui e foarte, foarte dulce si blanda. Vazandu-i asa impreuna cred ca a fost cel mai frumos spectacol al serii. Bebelusul mananca dintr-un dispozitiv numit SNS. E destul de anevoios de pus in deplasare, mama trebuie sa se dezbrace, sa-si pozitioneze tubul pe piele, sa-l fixeze cu banda adeziva, dar marele avantaj e ca bebe suge de la san. Aceasta mamica relacteaza. E un proces greu, cere multi nervi si rabdare, dar si rezultatul va fi unul pe masura. Ii doresc tot binele din lume si sper sa reusesc sa-i trimit mai mult lapte pana cand va reusi sa se bazeze numai pe al ei.


Imi pare rau ca n-am interactionat cum as fi vrut cu toata lumea prezenta. Ii multumesc sotului meu ca a avut bunavointa sa vina cu noi, fara el n-as fi schimbat nici bruma aceea de conversatie, pentru ca bebelina noastra nedormita ziua a fost mai putin maleabila decat in alte dati (privitorii pot confirma). Asemenea intalniri sunt benefice, ne mai scot din atmosfera "de parc" in care sutem nevoite sa traim majoritatea timpului. A fost frumos, speram ca v-a placut de noi, noua in mod clar ne-a placut de voi toti si vrem sa va mai vedem. Sambata, la parcul Izvor.