De lunea trecută suntem 2 la 2, prin voia lui tati, care a ales să adoptam un motanel şi nu o pisicuţă, doar ca să ocoleasca regula "majority rulez". Acum, carevasăzică, avem democraţie - ba nu, de-a dreptul egalitate. Eu dorm cu Anda la san, el cu Tom la piept. Şi amândoi ne trezesc noaptea. Tom plânge că se dă jos din pat, Anda plânge daca plec eu de lângă ea în vreo escapadă nocturnă.

asta e poză de la sursă, noi nu avem cu ce deocamdată. Dar a mai crescut şi nu mai are mutriţă nevinovată, ci de felină şmecheră.

Una peste alta, în prima lui zi la noi, Tom se băga dupa colţar. Eu trebuia atunci să mă transform în Hercule pieptosu' şi să trag mobila, să bag coada de la matură şi să-l scot afară ca să-i arăt ca avem cutia lui de-acasă, mâncare, lăptic, apă şi nisip gata pentru el.

Anda vroia să-i dea sa mănânce din mana. Făcea: hap! şi nu pricepea deloc de ce nu manânca pisoiul din mână, cum se întampla cu mâţele de la ţară ;)

Luni seara i-am pus pe fiecare într-o camera. Unul era după colţar, celălalt în pragul uşii şezând. Mânca iaurt cu linguriţa şi cu fulgi de porumb. Era iaurtul pe care vrusesem sa i-l dau eu de dimineaţă şi l-am uitat pe o măsuţă. S-a hotărât madame ca seara e cel mai bun. Văd ca n-a avut nimic de la el, deci înseamna ca nu se stricase.

Nu am reuşit sa i-l scot din gheare, probabil o pălise foamea pentru că refuzase două mese peste zi, de fapt mâncase foarte puţin. Inutil să adaug că m-a zăpăcit cu suptul.

Tot în prima zi a fost fericita când l-am pus pe Tom la nisip, pentru că putea sa-i facă ploaie deasupra. Pentru ca nu se oprea, l-am dus pe bietul pisoi în baie ca să aibă puţină linişte, iar pisica mea îi făcea galerie din spatele usii. Nu s-a oprit din plâns decât când i-am dat drumul lui Tom de-acolo. Nu cred că-si da seama că, de fapt, de ea il protejam!

Marţi, când scriam draftul ăsta, pusesem pisoiul la nisip si s-a arătat interesat. Ei bine, a venit si Anda cu un bat de împins (dintr-acela care inițial avea o jucărie în capăt) ca să bata in tricicleta... Am lăsat-o e acolo şi-mi săreau urechile de la urletele ei... oare de ce urla? Că nu mai apucasem să scriu atunci, vai, ce zi!

Acum, după o săptămână, declar cu mâna pe inimă că ne-am acomodat unii cu ceilalţi. Pisoiul e foarte jucăuş şi curios, mai ales când mâncăm noi. Dacă nu vede cu ochii lui că nu-i place ce-avem în farfurie, e în stare să plonjeze în mijlocul mâncării din celălalt colţ al camerei.

 Avem nopţi când îl lăsăm să doarmă cu noi (e foarte dornic de afecţiune), dar şi nopţi când îl scot exasperată din cameră pentru că, dacă nu ma trezeşte Anda, atunci mă trezeşte el că-şi flutură coada la nasul copilului. Îi place să doarmă fie lipit de ea, fie la capul ei, iar când îi sare somnul se joacă cu zulufii Andei. De vreo doua ori i-a greblat bietului copil prin cap cu ghearele. Sau, alteori, Anda se mai mişcă prin somn şi ne trezim cu o grenadă cu blană aterizând cu viteza suetului peste noi, sau peste faţa copilului. Impactul e destul de serios, zgârieturile la fel. Dovadă stă mâna mea dreaptă şi o coapsă zdrelită . A doua e mărturile de la o scenă în care Anda încerca să îndepărteze motanul de mine, în timp ce sugea şi ăla s-a agăţat de ce-a putut. Și am nişte duuungi... Iar pe mână (nu pe braţul stâng, acolo nu ştiu de unde sunt şi deja se vindecă) - pe mâna dreaptă, la închetură, am 4 urme de gheare de alaltăieri seară (sau aseară?), când desfăcusem un borcan pentru Anda iar Tom mi-a sărit exact în mână, luându-mă probabil drept mânerul scaunului pe care stăteam și găsind de cuvinnţă să se sprijine de carnea mea pentru că nu-şi calculase bine traiectoria.

Anda mi-a făcut scandal că de ce-o jignesc eu pe ea dându-i să mănânce, iar eu m-am infuriat de-a dreptul si am ars fiecăruia câte-o palmă la cur că mă făcuseră minge de ping-pong toată ziua iar aia fusese picăturica ce-a umplut paharul. Mi-a părut rău toată seara, ba şi acum mă simt ca o mizerie umană, jur. Prin urmare mi-am anunţat soţul că vreau la odihnă şi tratament. Bag seamă chiar am nevoie dacă un copil şi un pisoi au reuşit să-mi pună creierii pe moaţe.

De la acel episod parcă totul merge ca pe roate. Anda mănâncă şi nu se prea mai isterizează (e doar o coincidenţă plăcută), pisica nu-mi sare în cap. Vreau să spun că mi-am cerut scuze, am pupat-o şi am mângâiat-o. Avem litieră nouă şi mâncare Royal, chipurile cea mai sănătoasă pentru pisici, plus o conservă de ton pe care a ras-o ieri şi o parte azi, dar nu mi se pare că s-a omorât după ea.

Azi Anda a tras un somn de zile mari în sling. A adormit la datorie, într-un leagăn şi n-a mai zis nici pâs când am pus-o în sling.

În ultima vreme urlă-mârâie-protesteaă când o îmbraci, dezbraci, schimbi, speli la fund şi pui în sling :). Chestii de doi ani, toate mamicile cu copii puţin mai mari mi-au confirmat chestii asemănătoare. Cică-că după asta (care durează mult) vine o fază de fandoseli şi fiţe la haine, asorteuri şi schimbat de ţinute de câteva ori pe zi. Deci, cum o iei, nu e bine.



Şi iată ca bonus, cum se vorbeşte cu copiii ca să te faci auzit (varianta scurtă, aia lungă mi se pare că e a lui Jean Liedloff şi nu cred că s-a tradus).

În loc de post scritum, vă invit să faceţi cunoştinţă cu surorile lui Tom, două domnişoare foarte civilizate (pe bune, eu am rămas mască, niciun accident şi, mai mult, e de o posesivitate incredibilă cu nisipul lui, s-a prins când mă duc să-l curăţ şi se enervează :)) ).

În plus, sunt obişnuite cu orice hrană de pisicuţe şi dornice, dar dornice rău de mâgâiat. Nu vă cramponaţi de faptul că sunt fetiţe, există soluţii bune pentru evitatrea neplăcerilor când intră în perioada de împerechere. În plus, au carnet de sănătate, sunt vaccinate şi dearazitate, iar frăţiorul lor nu lasă păr, deci deocamdată nici ele.














Pe alocuri se vede şi Tom, unele poze sunt vechi de peste o săptămână. Pisicuţele sunt tărcate, înţărcate şi au în jur de 3 luni.