Ma uit la Zuzulina de fi-mea cum face ea şi încerc să-mi lipesc fiecare gest de retină pentru că e incredibil de drăgălaşă şi nu apuc să scriu tot ce mă bucură ba din motive de pui călare pe mami, ba din lipsă de chef, sau de timp... Aşa că sper să-mi folosesc judicios toate sinapsele şi neuronii din partea destinată sertarelor cu amintiri de accesat când o să fu babă senilă sau, de ce nu, mai devreme de atunci.


Ce frumos s-a dat ea jos de la supt (m-a prins la calculator deci normal că n-am scăpat :) ) si a văzut o pereche de pantofei, s-a aplecat, i-a luat în fiecare mânuţă şi a plecat tip-tip în camera cealaltă cu curu' înapoi, cum merge ea. Un boţ de om care îţi ia capul între mâinile alea incredibil de mici şi te pupă cu o guriţă umedă. De fiecare dată când simt buzele astea miniaturale mi-amintesc cum mi-a atins ea nasul cu buzele imediat ce am născut-o şi au măsurat-o, aspirat-o şi învelit-o. Şi cum eu încă, ţineam barele alea în maini strâmse tare şi mi-a luat câteva luni de retrăit acele clipe ca să-mi dau seama că reflexul suptului era vinovat de acele mângâieri mici.

Nu vreau la serviciuuuu!