E intr-adevar induiosator! Tocmai pentru momentele astea mi-am dorit si eu sa alaptez in tandem. Bb mic are 1 luna iar cel mare are 1 an si 8 luni. De cand am venit cu bb acasa i-am alaptat in tandem insa nu mi-am inchipuit ca poate fi atat de greu ... Cel mare cere sa suga f des si insistent si agresiv si daca il refuz cateodata este cumplit de ranit si plange de parca e sfarsitul lumii ptr el. Pb cea mai mare e ca am un sentiment extrem de ciudat cand ii alaptez impreuna, e un disconfort fizic, psihic, simt ca ma zgarie ceva pe spate, pe creier, abia astept sa se termine. Cand e doar bb la san, n-am pb asta dar cand sunt amandoi sau doar cel mare, ma simt groaznic, imi vine sa-l resping pe cel mare. Ti s-a intamplat asa ceva ? Sunt tare dezamagita ptr ca visam la alaptarea in tandem si idealizam momentul. Si intr-adevar este frumos si te implineste ca mamica dar este si obositor, dureros, greu ... Ce-i drept n-am avut nici o problema tehnica cu alaptarea, cu cantitatea laptelui, nu mi s-au blocat canalele, nu m-a durut nimic, totul era deja pregatit de cel mare. Dar am disconfortul asta fizic si psihic, un fel de aversiune (chiar am citit ca ar exista "breastfeeding aversion" si e mesajul corpului care iti spune ca cel mare ar trebui intarcat dar nu stiu ce sa cred ..) Ma tot gandesc la intarcarea celui mare dar n-am nici o idee cum sa o fac, cu cat il resping mai tare cu atat e mai inversunat, nu merge nici cu "tu esti baiat mare de-acum etc" nici sa stau departe de el (ca a mai fost plecat fara mine 1 saptamana pe timpul sarcinii si n-a renuntat la alaptat). Ce pot sa fac ? Multumesc si iti doresc o primavara frumoasa! Florina
Felicitari pentru bebe! Multe mame trec prin ce treci tu. Problema este, cum ai intuit si tu, idealizarea. Dincolo de particularitati, in multe tandemuri copilul mai mare nu mai suge chiar eficient si mama traieste tot feluld e stari. Eu am meditat mult la asta si, in ce ma priveste, senzatiile de care povestesti aveau legatura cu faptul ca in acele momente cand eram cu fata sau cu amandoi nu puteam aveam 100% grija de cel mic si inconstientil proiectam ca fiind in pericol. SIgur, sunt multe lucruri care duc la aceasta jena in alaptare, acesta singur nu cred ca este tot. Mai este si suptul defectuos al celui mare, si senatia mamei ca se priveaza de diverse nevoi de baza si inconstient gaseste un vinovat. La inceputurile tandemului nostru am mai scris despre asta aici: http://blogulmeumediocru.blogspot.ro/2012/06/alaptarea-in-timpul-sarcinii-si-in.html - probabil te vei regasi, asa cum si eu m-amr egasit in povestea ta (si am reusit sa mai plasez cateva cunostinte dragi mie :) )
Primele trei luni sunt de acomodare pentru toata lumea. Multe mame reusesc sa treaca peste aversiune cand il re-vad pe copilul mai mare in marimea lui reala - adica tot ca pe un copil mic, ceea ce si este de cele mai multe ori, si chinuit de aparitia de multe ori neasteptata a unui frate. Ajuta de asemenea in multe cazuri si odihna (pare imposibil, dar daca ai pe cineva care sa te secondeze cateva ore din cand in cand este posibil si daca sotul ajuta cu copilul mai mare si in casa) si, in cazul nostru, grupurile de sprijin.
Nu stiu in ce oras esti tu, dar pot vorbi macar la telefon in speranta ca impreuna mai putem gasi raspunsuri la intebarile care ne apasa. Noi aici am aranjat niste intalniri ocazionale de mame obosite care au facut minuni.
Numarul meu este 0721 832 362 si teoretic pot vorbi oricand iar daca nu reusesc sun inapoi.
Ramona, Multumesc mult ptr mesaj si incurajari! Si ptr nr de telefon! Intr-adevar m-am regasit in postarea ta despre alaptarea in tandem si m-am mai linistit ca nu sunt singura care simte asa. Am observat si eu ca atunci cand sunt mai odihnita il tolerez mai bine pe cel mare la san dar sunt si zile cand ajung la limita, cand imi vine sa fug la primul magazin si sa cumpar lapte praf ca sa-i intarc pe amandoi si gata (ca pe cel mare e imposibil sa-l intarc atata timp cat suge bebe mic). In mod ironic, la fel am simtit si cu prima alaptare la primul bebe, in primele 3 luni, nu era zi in care sa nu ma gandesc sa-i dau Lapte praf atat de greu a fost. Dar nu stiu prin ce minune am rezistat iar dupa 3 luni, a inceput sa fie minunat. Deci cum spui si tu, primele 3 luni sunt de acomodare, mai avem 2 :) Te tin la curent, sper din tot sufletul sa reusesc sa trec de perioada asta grea de acomodare si sa-ti dau vesti bune in curand. Cu drag, Florina
3 comments
Buna Ramona,
RăspundețiȘtergereE intr-adevar induiosator!
Tocmai pentru momentele astea mi-am dorit si eu sa alaptez in tandem. Bb mic are 1 luna iar cel mare are 1 an si 8 luni. De cand am venit cu bb acasa i-am alaptat in tandem insa nu mi-am inchipuit ca poate fi atat de greu ... Cel mare cere sa suga f des si insistent si agresiv si daca il refuz cateodata este cumplit de ranit si plange de parca e sfarsitul lumii ptr el. Pb cea mai mare e ca am un sentiment extrem de ciudat cand ii alaptez impreuna, e un disconfort fizic, psihic, simt ca ma zgarie ceva pe spate, pe creier, abia astept sa se termine. Cand e doar bb la san, n-am pb asta dar cand sunt amandoi sau doar cel mare, ma simt groaznic, imi vine sa-l resping pe cel mare. Ti s-a intamplat asa ceva ? Sunt tare dezamagita ptr ca visam la alaptarea in tandem si idealizam momentul. Si intr-adevar este frumos si te implineste ca mamica dar este si obositor, dureros, greu ... Ce-i drept n-am avut nici o problema tehnica cu alaptarea, cu cantitatea laptelui, nu mi s-au blocat canalele, nu m-a durut nimic, totul era deja pregatit de cel mare. Dar am disconfortul asta fizic si psihic, un fel de aversiune (chiar am citit ca ar exista "breastfeeding aversion" si e mesajul corpului care iti spune ca cel mare ar trebui intarcat dar nu stiu ce sa cred ..)
Ma tot gandesc la intarcarea celui mare dar n-am nici o idee cum sa o fac, cu cat il resping mai tare cu atat e mai inversunat, nu merge nici cu "tu esti baiat mare de-acum etc" nici sa stau departe de el (ca a mai fost plecat fara mine 1 saptamana pe timpul sarcinii si n-a renuntat la alaptat). Ce pot sa fac ?
Multumesc si iti doresc o primavara frumoasa!
Florina
Buna Florina,
ȘtergereFelicitari pentru bebe! Multe mame trec prin ce treci tu. Problema este, cum ai intuit si tu, idealizarea. Dincolo de particularitati, in multe tandemuri copilul mai mare nu mai suge chiar eficient si mama traieste tot feluld e stari. Eu am meditat mult la asta si, in ce ma priveste, senzatiile de care povestesti aveau legatura cu faptul ca in acele momente cand eram cu fata sau cu amandoi nu puteam aveam 100% grija de cel mic si inconstientil proiectam ca fiind in pericol. SIgur, sunt multe lucruri care duc la aceasta jena in alaptare, acesta singur nu cred ca este tot. Mai este si suptul defectuos al celui mare, si senatia mamei ca se priveaza de diverse nevoi de baza si inconstient gaseste un vinovat. La inceputurile tandemului nostru am mai scris despre asta aici: http://blogulmeumediocru.blogspot.ro/2012/06/alaptarea-in-timpul-sarcinii-si-in.html - probabil te vei regasi, asa cum si eu m-amr egasit in povestea ta (si am reusit sa mai plasez cateva cunostinte dragi mie :) )
Primele trei luni sunt de acomodare pentru toata lumea. Multe mame reusesc sa treaca peste aversiune cand il re-vad pe copilul mai mare in marimea lui reala - adica tot ca pe un copil mic, ceea ce si este de cele mai multe ori, si chinuit de aparitia de multe ori neasteptata a unui frate. Ajuta de asemenea in multe cazuri si odihna (pare imposibil, dar daca ai pe cineva care sa te secondeze cateva ore din cand in cand este posibil si daca sotul ajuta cu copilul mai mare si in casa) si, in cazul nostru, grupurile de sprijin.
Nu stiu in ce oras esti tu, dar pot vorbi macar la telefon in speranta ca impreuna mai putem gasi raspunsuri la intebarile care ne apasa. Noi aici am aranjat niste intalniri ocazionale de mame obosite care au facut minuni.
Numarul meu este 0721 832 362 si teoretic pot vorbi oricand iar daca nu reusesc sun inapoi.
Ramona,
RăspundețiȘtergereMultumesc mult ptr mesaj si incurajari!
Si ptr nr de telefon!
Intr-adevar m-am regasit in postarea ta despre alaptarea in tandem si m-am mai linistit ca nu sunt singura care simte asa. Am observat si eu ca atunci cand sunt mai odihnita il tolerez mai bine pe cel mare la san dar sunt si zile cand ajung la limita, cand imi vine sa fug la primul magazin si sa cumpar lapte praf ca sa-i intarc pe amandoi si gata (ca pe cel mare e imposibil sa-l intarc atata timp cat suge bebe mic). In mod ironic, la fel am simtit si cu prima alaptare la primul bebe, in primele 3 luni, nu era zi in care sa nu ma gandesc sa-i dau Lapte praf atat de greu a fost. Dar nu stiu prin ce minune am rezistat iar dupa 3 luni, a inceput sa fie minunat. Deci cum spui si tu, primele 3 luni sunt de acomodare, mai avem 2 :)
Te tin la curent, sper din tot sufletul sa reusesc sa trec de perioada asta grea de acomodare si sa-ti dau vesti bune in curand.
Cu drag,
Florina