Ca să va spun de unde venea porecla mea de zoozie.
Azi am fost la ziua unui copil care se ţinea la vreo 25 de kilometri de casă. Totul bine, fugit de dimineaţă să cumpăr cadoul pe care l-am tot amânat cu ciorofleaşca vieţii, apoi îmbrăcat copii, sunat fraţi să ne ducă cu maşina, ajuns acolo la timp.

L-am dezbrăcat pe Denis, care s-a scufundat în bile, fiică-mea aştepta botoasă la rând, gazda ia-o de unde nu e, era în schimb o tipă blondă pe care n-o mai văzusem de nişte ani, care se tot uita la mine.

Mă uitam ce a întinerit soţul amicei mele. O fi vreun frate, totuşi. Poate sunt mai multe camere, văd eu.

La un moment dat doamna blondă îmi spune: ştiţi, eu nu vă cunosc.

- Ramona, îmi pare bine!
- Da, şi mie, dar totuşi...

Mi se iţeşte o bănuială drăcească si întreb în ce zi suntem.

-La ce copil aţi venit?
- Nu, nu, ziceţi-mi ce zi e azi, vă rooog!
- Păi... 9.
- Ah, ziua noastră era pe 10.

A mai fost cineva anul trecut care a făcut la fel. Azi era ziua lui Ingrid. Şi doamna blondă care semăna atât de bine în ochii mei chiori cu Anca mi-a spus că şi lor era să le vină tortul... Mâine.

Anda a simţit ceva, fiindcă altfel nu-mi explic de ce încă de ieri era vehementă să nu mai mergem. Eu... nu şi nu, vorba bancului.