Să-ţi neglijezi copilul e atunci când aştepţi să-ţi spună el ce ar face - sub pretextul oferirii libertăţii stă de fapt comoditatea. Să faci un joc de putere, să joci v-aţi ascunselea sau să citeşti o poveste nu e la fel de uşor mereu pentru cineva căruia i se pare că are nevoie de timpul lui, de spaţiul lui preţios, sub pretextul că la timpul lui nu l-a avut. Deci dacă tu nu ai avut un mediu sănătos sau un model sănătos în familie, asta înseamnă că şi copilul tău nu-l poate avea. Fiindcă tu, cel nedreptăţit, te concentrezi întruna pe nevoile tale vechi de bază neîmplinite, în loc să cauţi să fii cel care închide cercul nedreptăţilor asigurând fericirea imediată a copilului tău şi găsindu-ţi fericirea în jocurile de copii făcute împreună cu el.

Când ai copii ai ocazia inestimabilă să vindeci tot râul pe care l-ai perceput copil fiind şi de care nu te-ai putut feri conştientizând faptul că ceeacr a fost a fost cu adevărat, că ceea ce a fost te-a făcut adesea să te simţi neputincios, umilit, vinovat, furios, mic, neiubit, etc. Dar ai ocazia să conştientizezi faptul că lucrurile alea s-au întâmplat când erai mic, că lucrurile alea NU MAI SUNT, că acum ai controlul asupra lucrurilor şi oamenilor care te-au rânit (sau ce-au făcut ei atunci) şi că acum stă în puterea ta să schimbi orice nu merge bine, să îţi creezi un mediu plin de dragoste, să fii iubitor, blând, înţelept şi iertător.

Şi da, inconştient mulţi ajungem să ne identificăm cu copilul nostru şi recreăm tiparele cu care avem impresia că am crescut. Uneori noi-copilul nu vedeam toate împrejurările, exageram unele gesturi şi comportamente văzute în jur. E neapărat nevoie să trecem aceste senzaţii prin filtrul minţii de adult pe care o avem acum şi să dăm "discard" balastului. E păcat să trăim în cercul vicios pe care îl creăm singuri.

Când iubeşti pe cineva arzi de nerăbdare să faci orice lucru de rahat cu persoana aia iubită, mică sau mare. Copiii neglijaţi sunt adesea copii care nu se simt demni de dragoste.