Sau în cazul iubitei mele aşa pare.

Este marţi, a treia zi de mai şi prima zi în care a mers de dimineaţă la grădiniţă.  Nu are paraziţi, nu are candida, testul ELISA a ieşit o minune de curăţenie. Consumă suc de portocale cu spirulină zilnic şi este alăptată la cerere când sunt acasă, deci lipsa de fier iese din discuţie.

Este legată, nu mai pare nici slabă la atingere. Are spatele pufos, văd că senzaţia mea că a slăbit a fost din nou consecinţa creşterii în înălţime. Parcă are şi faţa mai bine conturată... şi mâinile mai puţin mici şi fragile.

Creşte întruna, mânecile sunt din ce în ce mai scurte, dresurile mai încap pe jumătate de fund. Rochiţa care luna trecut îi venea bine acum pare ridicată de la spate, am ascuns-o ca deja începea să o strângă şi din păcate devenise ţica (rochiţica) ei preferată.

Noi glumim între noi că se hrăneşte cu aer. Dar ea mănâncă bine când vrea, mai deloc când nu vrea, suge vârtos tot când vrea (şi uneori pofteşte îngrijorător de rar pentru mintea mea încinsă de mămică, ştiind cât de "puţin" a mâncat în ziua respectivă şi suge şi mai puţin, dar peste câteva ore recuperează încât încă mă mai mir de unde reuşeşte sa scoată atâta dupâ ditmai inactivitatea alăptăoare. Din piatră seacă, domnule, din piatră seacă...