Dimineaţa cu Anda, copiii şi bunele noastre intenţii

13:56

I-z zis ursului de pluş (de fapt e o maimuţă buzată cu o inimioara pe obraz: vino-ncoa' . Am impresia ca a mai zis ea co de multe ori, nu ştiam că ar insemna asta. Acum a zis odată rerlativ corect, poi n-a mai putut şi a zis co.

Am vrut să-i dau pantaloni şi m-a pus să-l îmbrac pe acelaşi păpuşoi. Spre norocul meu, a acceptat şi ea alţii, pe care a descoperit bucuroasă ursuleţi în timp ce-i puneam.

***

Ne-am uitat adineauri pe niste cărţi. Într-una e Cenuşăreasa, împreună cu diverse personaje. Le-a făcut cucu-bau (că a văzut că au ochi), apoi trece moşu (adică ueeeee tit! cu gesturile aferente de rotit degetul pe faţa şi burta personajelor, iar la tit clic pe nas :)). Ea spune tet mai mult decât tit. Mai este în carte o fetiţă, Bucle-Aurii, pe care a pupat-o zicându-i bibiii, biibii, cu voce înaltă, mângâietoare şi foarte muşcabilă. I-a suflat î mâncare să n-o ardă şi i-a zis plecă când a văzut că a căzut cu scaunul. Şi.... a pupat-o cu zgomot, pe mai multe pagini. Într-altă carte am găsit pisici care fac miau, de fapt mau, ba, adică broaşte, care fac oac, i-am zis eu (nu mai ştiu cum a zis ea) şi pui care fac piu-piu. Până acum nu era foarte interesată de personaje, adică trebuia să le vadă dar nu interacţiona cu ele şi, mai ales, nu povestea ce vede. Într-o carte cu fructe i-a dat şi cangurului ei nişte portocală.

Chinuie pisica aia în fel şi chip şi cu mare drag. Şi aia toarce, deşi eu mă aştept să fie strangulată din moment în moment. Ei, bine, dacă-i place atât de mult, am decis să intervin mai rar între ei (pisica e băiat). :) Şi chiar când miauna la ea în braţe, că nu stă mereu tocmai comod, când scapă tot lângă ea stă. Deci dacă nu fuge înseamnă ca mai vrea, nu? Norocul meu şi al pisicii e ca se interesată de ea destul de rar. Azi, ca s-o mai scap, am puat-o şi mi-am pus-o în cap. Anda, la fel, i-a pus-o şi ea în cap.

Mai devreme m-am întins, când eram de lungă, în bucătărie. S-a întins şi ea, era uberdrăgălaşă, mi-a înseninat dimineaţa.

Mi-a turnat cafea cu cana filtrului. Din braţele mele, nu vă oripilaţi!

Mi-a ţinut făraşul la tot măturatul de dimineaţă. O bomboană gospodină!

A mâncat unt pe pâine. Mânca-o-ar mama! Banana am mancat eu şi i-am oprit una pentru mai târziu.


***


Weekendul ăsta am văzut doi bobocei: pe Crina sâmbătă şi pe Robi - sărbătorit de doi ani - duminică. Odată cu Robi am văzut o mega-gască de copilaşi, pentru că am fost la party! Mulţi sunt copii pe care-i vedeam când era Anda mică şi vai, doamne ce-au crescut toţi! Pe K nici n-am recunoscut-o, are părul inelat şi luuuung până la mijloc.

Anda a fost cuminte, ea aşa e de fel, un copil foarte calm, nici n-ai zice că ştie să urle. Ei, dar noi ştim!

La un moment dat, am mers la un restaurant de lângă locul de joacă să mâncăm (făcea parte din organizare). Pe Anda am vrut s-o iau cu noi, în ideea în care va vrea să mănânce şi ea ceva. Măcar un buchet de broccoli. Nu, nu, n-a vrut, dar nici să plece de lângă mine înapoi la joacă n-a vrut. Şi-a făcut de lucru lângă masă, spre marea mirare a unora din părnţi, dotaţi pesemne cu copii de putere mare :).

Anda a mâncat şi ea: ţâţă în timp ce mâcam eu - dar şi de-aia puţină, doar cât să pricep eu că nu, nu vrea papa. Şi, când a fost momentul, nişte tort cu ciocolată (eu am vru să-i dau nişte cremă cu vanilie dar...) . Când s-a terminat, s-a dus la masă să vadă dacă mai e. Mai devreme fuseseră şi işte tarte cu fructe pe-acolo, cu căpşune şi kiwi. Mi-a dat să mănânc absolut toaate bucăţile cu linguriţa, deşi eu as fi fost dispusă să o las să încerce. Nu mă pot plânge că n-ar fi slectivă, păcatele mele, asta nu.

Ne-am întors acasă cu autobuzul şi acolo Anda început să se defuleze. A urlat, s-a tăvălit puţin (pe jos, de dragul spectacolului şi vreau să subliniez căse uita la noi cu coada ochiului şi avea grijă să nu cumva să se lovească :))) pentru că am vrut să-i deschei fermoarul jachetei. Jacheta era nouă, mov, parţial glossy şi cu nişte şireturi cuceritoare şi ea a crezut că vreau să i-o iau înainte de a se bucura din plin de noutatea ei.

Când a urcat lume (eram la capătul lui 301, adică în Băneasa, vis-a-vis de Jolie Ville) n-a mai făcut nimic. Doar, mai târziu, s-a plimbat prin autobuz şi lumea s-a simţit datoare să îmi spună s-o ţin că se loveşte. Eu am zis că asta aştept, ca să stea locului pe urmă. S-a uitat tanti la mine ca la un cal breaz (şi soţul meu s-a uitat prima dată ciudat la mine, cred că am răspuns cam înverşunat).

nda, când a văzut că: 1. se aglomerează şi 2: se îngroaşă gluma cu ţinutul echilibrului, a fost mai cooperantă. Când a vrut însă să vadă cum se deschid uşile şi dacă poate ajunge din faţă la mijlocul maşinii, m-am ridicat şi am fost lângă ea. Dar chiar nu mi se pare nici că ar fi normal nici că ar fi nevoie să frânez orice acţiune exploratoare, doar pentru că e puţin neconvenţională. În fond, nu exista niciun ubiect contondent prin prejmă, iar copilul este învăţat şi să se ţină de bară şi să cadă în fund. Riscuri există peste tot.

Sâmbătă în Pipera, după ce-am intrat cu fata prin turnichet, m-a atenţionat paznicul că să ţin doamnă copilul ăla. Se apropia de scări cu căruciorul ei de păpuşi, tatăl ei era exact la marginea scărilor, cu căruţul ei, iar eu în spatele ei, abia trecusem de marele de metal. Cum am mai spus, copilul meu e foarte prudent. La scări oricum începea să încetinească ca să primească sprijin şi nu a coborât singură neţinută. Adică decât recent, când a simţit că-şi poate purta nestingherită greutatea de pe un picior pe altul şi asta nu s-a întâmplat la metrou und sunt 30 de trepte, ci undeva unde rau una-două iar mediul era, ei bine, familiar. Omul ăla, în schimb, ar fi putut declanşa o tragedie cu toate bunele lui intenţii cu tot, pentru că eu prima dată nu am înţeles ce spunea, mi-am întors faţa către el să-l întreb ce vrea şi atunci chiar mi-ar fi putut cădea copilul, pentru că a fost o fracţiune de secundă nesupravegheat.

***

Vreau aici să intercalez un episod despre supt, pentru că dacă n-asş scrie despre asta aţi crede că aţi greşit blogul. Când am ajuns ieri seara în staţie,  era pustiu şi întuneric şi Anda a vrut să sugă. Tocmai plecaseră două autobuze, unul imediat după altul, deşi cel din urmă sofer ne-a văzut sigur cărând copilul la câţiva paşi în urma lui şi tot a plecat de pe loc.

Prin urmre, a trebuit să aşteptam următoarea maşină şi, cum spuneam, Anda a vrut să sugă. Am lăsat-o şi am mers aşa atârnache în refugiu unde era şi o bancă. Cum a văzut banca, lumina, un cadru mai familiar, nu a mai vrut sânul. A vrut să stea şi ea pe bancă lângă noi, precum un cpopil mare ce era. Aşadar, cine se hazeardeaza să nu ofere sânul că nu e locul potrivit, s-ar putea să aibă o surpriză cu urlete de proporţii. Precum am precizat într-o grămadă de locuri deja, pentru un copil alăptat (mai ales mai mare), sânul e legătura cu baza, locul sigur într-o lume nesigură, în primul rând. Şi părinţii nu sunt nişte dumnezei care au dreptul să-i refuze o necesitate de bază pentru că se simt încorsetaţi din punct de vedere social. Cred că lumea din jur, mai degrabă, trebui forţată să-şi depăşească limitele care-o fac să tuşească sau să se strâmbe când îmi văd copilul agăţat de sân. În momentul ăla, douzeci de braţe iubitoare n-ar fi făcut ce-a făcut ţâţa aia venită la timpul ei.

Când Anda va simţi că nu mai are nevoie de sân pentru a se simţi sigură de sine şi de cei din jur, ei bine, atunci şi numai atunci nu-l va mai primi. Asta nu înseamnă că n-o refuz nici eu niciodată. În aceeaşi seară, în alt autobuz, prins întâmplător aproape de casă, era în sling într-o poziţie stranie (din proprie iniţiativă aşa) şi ar fi vrut să sugă. Ştiam că e ruptă de somn şi mai aveam 5 minute până intram în casă, şi mai simţeam că îm momentul ăla poate aştepta, mai ales că aveam şansele să fructific un culcat -fulger odată ajunşi în casă. Aşa că n-am scos-o din harnaşament, deşi şedeam pe un scaun. Şi da, s-a culcat aproape instantaneu. Ca niciodată.

***


Azi-noapte a visat rău că a gemut şi n-a vrut să pun mâna pe ea. S-a întors spre tati, care a luat-o în braţe şi, iată, a fost de-ajuns să se liniştească, practic a scos câteva gemete. Multă informaţie de dospit pentru o grăunţă aşa de mică, care in weekend nici n-a mmai dormit ziua. Sâmbătă a dormi seara, de la 7 la 10 fără un sfert, cu recădere în somn puţin după mizul nopţii, iat duminică... ei bine, duminică s-a culcat la 10 şi a dormit până azi la 10.

You Might Also Like

14 comments

  1. Ramona, legatvde partea de final, daca asta se intampla in cazul Andei, nu inseamna c e universal valabil. Iar pana la urma incorsetati social suntem toti in proportii diferite. Ca de-aia traim in oras si nu in jungla. Dar mie imi place ardoarea cu care vorbesti tu despre alaptat. Mai ales ca ma face sa ma plac si mai mult pe mine si neutralitatea mea :)))

    RăspundețiȘtergere
  2. :)) well... i'm a freak, dammit! Imi place peaceful parenting.

    RăspundețiȘtergere
  3. w/e plin! :)
    tre sa recunosc ca din toate povestioarele vostre de w/e cel mai mult m-au topit cele despre citit. Oare toate fetitele ajung asa afectuoase? Ca eu una sunt topita de astfel de povesti... :)

    RăspundețiȘtergere
  4. :) am citit azi-dimineata, nu in weekend. Mai o gura de cafea, mai, cosmetizat o postare... de fapt de la asta pornisem, iar restul au venit asa, ca de la sine.

    RăspundețiȘtergere
  5. hmm, peaceful parenting se poate face in o mie de feluri. nu spun ca al tau e mai prost sau mai bun decat al altora... doar ca e ciudat... iar tie iti place dependenta asta a ei, altfel nu te-ai impauna atata cu ea :))) intrebarea este cat din dependenta asta este din partea ei si cat este din partea ta. pentru ca, again and again, aici vorbim despre o relatie intre un om adult care are o judecata stie diferentele intre bine si rau si un copil care actioneaza foarte mult instinctual si abia acum incepe sa isi dezvolte o rationalitate in actiuni. iar tu

    daca nu esti acolo sa ii sustii primii pasi in formarea unui psihic si a unei personalitati, ci dimpotriva ii promovezi in continuare reflexele instictuale cu care s-a nascut, atunci situatia nu are decat sa se perpetueze.iar, diferentele sunt multe intre noi, eu judec si prin prisma mai multor copii, nu am cum sa te fac sa intelegi anumite lucruri.

    te mai intreb ceva. de ce de exemplu esti atat de hotarata in eliminarea scutecului, par example si nu lasi lucrurile sa se desfasoare lin. sau asta e un capitol unde chiar trebuie educatie, spre deosebire de san?

    sa stii ca e multa curiozitate in intrebarile mele, si nu sunt judgemental deloc. adica chiar vreau sa stiu, ca sunt curioasa si chiar am cu cine discuta :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Anda e un copil foarte echilibrat. Chiar daca a avut si mai are crize de "isterie", eu le consider specifice varstei si un mod de autoinvatare, daca vrei.

    Nu am incercat si nu incerc sa-i scot scutec, ci sa-i pun, pentru ca nu mi se pare ca este suficient de deschisa la a face treburi murdare in locuri special organizate. Scandalul il face ea, iar eu incerc sa n-o fortez, sa ajung la un consens, sa vad de fapt de ce totusi scutec nu vrea dar nici sa foloseasca toaleta nu-si doreste, desi stie clar la ce serveste. Am ajuns la concluzia (momentan) ca la ea asa se face tranzitia spre "fara scutec". Ca psihic este pregatirta si experimenteaza si oarecare disconfort legat de haine, sau a marcat-o ceva in trecutul apropiat legat de asta, dar fzic inca nu e in stare sa simta cand are nevoie.

    Ca in orice alt capitol din viata ei, eu nu impun, doar propun si exemplific. Am incredere ca va invata si va actiona cand va fi regatita. Va avea parte in curand de o abordare noua, va sta si cu bunica ei, in care am incredere. In plus, am invatat ca relatia Andei cu mine difera foarte mult de relatia Andei cu alte persoane, in orice privinta. Imi pot permite s-o las sa se manifeste livber, stiind ca in alte contexte negociaza altfel.

    Acest "a fi pregatit" cred ca de fapt deranjeaza multa lume. Ca de, e mare si ar trebui sa inteleaga lucruri. Asta incercam sa scriu si mai sus, ca de fapt fata mea constientizeaza enorm de multe lucruri, se comporta foarte bine in societate, este prudenta dar nu sperioasa, etc. Si asta fara indicatiile mele pretioase.

    Eu o observ desstul de atent pe Anda si mi-am dat seama ca atunci cand lipsesc nu se mai prabuseste lumea in jurul ei. Cu alte cuvinte, daca aseara am plecat de langa ea in mega image, lasand-o tatalui sau, ca sa iau o cutie de pe un raft la 10 metri departare (dar in afara razei ei vizuale) si a plans, ei bine, daca o las acasa cu o ruda, chiar si cu cineva care a petrecut putin timp alaturi de ea, copila gaseste o cale de comunicare. Mi se pare mare lucru, imi arata cat de independenta si sigura de ea este in aceste momente. Am hotarat ca instinctele unui copil si modul sau de a descoperi lumea, odata expus unui mediu relativ sanatos si fara presiuni inutile, da rezultate incredibile. Asta nu inseamna ca imi las copilul de izbeliste, dar nici nu-i impun un program strict. Exista reguli in viata noastra si sunt destul de multe. Eu am insa dorinta de a le enunta cat pot de rar. In felul asta, cand am nevoie sa-i captez atentia, sa-i spun ca nu e voie undeva, bunaoara, Anda ma asculta, intelege cel putin ca e vorba de o neregula, de o exceptie si se conformeaza sau imi a suficient timp sa acionez ca s-o feresc de un pericol, de exemplu. Daca i-as spune "nu" de trei ori pe zi, ar capata imunitate la interdictiile mele - cum, de altfel, am observat la foarte multi copii in jurul meu.

    Mi se pare ca un copil are suficienta personalitate si demnitate pentru a fi lasat sa aleaga si face alegeri juste. Si copiii, ca si noi, ca parinti, folosesc metoda "trial and error".

    Nu stiu cum sa explic mai multe, e si tarziu, sunt atenta si in alta parte acum. Poate o sa ma adun sa scriu o postare, dar mi-e greu sa scriu despre lucruri bine structurate si serioase despre educatie in aceasta etapa destul de grea a vietii mele.

    Ca sa-ti faci o idee totusi despre cum gandesc eu vis-a-vis de educatie, pot sa-ti spun ca m-am regasit in articolul asta: http://temepentruacasa.wordpress.com/2010/09/16/institu%c8%9bia-copilariei-de-john-holt/ si in altele de pe acest blog.

    RăspundețiȘtergere
  7. Legat de alaptare, poate parea ca pun multa emfaza pe asa ceva, dar in jurul meu (in viata reala) am observat ca alaptarea inca e abordata cumva straniu, multe femei nu stiu norme elementare si fac greseli care duc uneori la intarcare inainte de vreme, alteori provoaca suferinte inutile atat lor cat si copiilor. Inconstient, imi dau seama, am folosit blogul asta sa mai scriu ce mi se pare mie normal cu privire la subiect, desi online se gaseste extrem de multa informatie si structurata mult mai calitativ, mai corent si probabil mai placut decat aici pe blog.

    Alaptarea, in toate fazele ei, este un lucru natural, unde, cand nu impui, ai parte de cele mai bune rezultate sau, hai, de rezultatele atinse cu minimul efort in mai multe aspecte ale cresterii si dezvoltarii propriului copil. Pentru ca de fapt asta incerc eu sa tot trambitez: nu e nevoie sa intarcati, copilul se intarca oricum la o varsta destul de apropiata cu aceea la care va asteptati (ma gandesc la cineva care doreste sa intarce la varsta rezonabila, sa zicem un an si 10 luni). Ce ti-e asta, ce ti-e cu doua-trei luni mai mult, in conditiile inc are oricum se intarca treptat sau cel putin asa e preferabil? Ce-ai de castigat, in afara unor evenimente care tin de sanatatea mamei sau de conditii atipice, cum e sarcina in cazul tau, daca impui copilului sa intarce inainte sa lase el din propria initiativa? In fond, el este unic, poate are un anumit echilibru interior care se va schimba de la sine, deoarece oricum toti copiii evolueaza. Chiar nu vad de ce sa conturez eu in loc sa las sa infloreasca, sa vad ce iese mai bun din copilul meu si sa il ajut sa se depaseasca pe sine? In ritmul sau, cu instrumentele sale? De ce sa ma stresez sa ajung la un rezultat la care oricum as ajunge.

    Si , pentru alaptatul la varste mai mici, mi se pare o absurditate sa incerci, de exemplu, sa scoti mesele de noapte. De multe ori nu foamea trezeste mneaparat un copil de 6 luni. Iar cand are mai putin de sase luni chiar e o prostie sa-i tai mesele e noapte pentru ca, printre altele, iti tai tie conducta. Fiziologic vorbnd, suptul noaptea stimuleaza lactatia.

    Well, hai ca am scris un kilometru jumate si o sa ai impresia ca incerc sa te convertesc la cine stie ce. Mie mi se pare oricum ca e loc pentru diversitate, conditia este ca, pastrand contextul, copiii nostri sa fie cu adevarat fericiti si scutiti de stres. Sanatate!

    RăspundețiȘtergere
  8. Bogdana, nu as vrea sa ii iau apararea lui Zoozie, dar de ce ti se pare ciudat stilul ei? Si cum adica peaceful parenting se poate face intr-o mie de feluri? Exista nuante, intr-adevar, dar nu feluri care sa difere semnificativ incat sa altereze continutul mesajului lui Z.

    Eu cred ca reflexele instinctuale sunt foarte bune, mai ales la bebelusi/toddleri, iar daca noi, ca parinti, ne-am increde mai mult in ele ca fiind instrumentele potrivite pentru a-l ajuta pe copilas sa relationeze si sa reactioneze, lumea ar fi mai fericita si mai echilibrata. De ce nu-i pot acorda copilului incredere ca face bine ce face si prezumtia de nevinovatie ca nu va face ceva nepermis? Doar pentru ca sunt parinte si stiu eu ce-i bine si rau? Doar pentru ca instinctele mele au fost tocite de prea multe reguli si regulamente ale societatii din care facem parte?

    Nu mi se pare nimic rau in dependenta unui copil fata de san, ba dimpotriva. Internetul abunda in informatii despre acesti copii: ca ei sunt mai independenti si mai increzatori in fortele proprii. Legat de dependenta mamei fata de copil este clar ca ea exista, o data cu primul test pozitiv de sarcina ea se instaleaza si se dezvolta. Cand dispare? Cred ca niciodata, si la 80 de ani vei astepta telefonul fiului/fiicei, vei sti data si ora celui mai important examenul, etc. Si nu cred ca asta-i un lucru rau, ba dimpotriva.

    Zoozie: sa mor si nu stiam ca se cheama turnichet, noroc cu tine. ce alte cuvinte "dificile" mai stii?

    RăspundețiȘtergere
  9. Foarte pe scurt, ca scriu de pe tel, promit ca dezvolt dupa ce ma intorc. Nu mi se pare ciudat. E altfel. Si daca e altfel, vreau sa aflu baza, ce e in spatele lui. Nu judec, nu am judecat niciodata, nu am acest drept. Vreau doar sa stiu. Dava mi se spune bine, daca nu, iarasi bine.

    RăspundețiȘtergere
  10. Peaceful parenting isi arata roadele de exemplu intrUn avion arhiplin de copii care la o ora tarzie plang urla au necesitati iar parintii aleg the hard way. Ai mei au ras, s-au gadilat dupa care au adormit. Peaceful parenting inseamna cand trevuie sa te imparti in doua, sa fii in acelasi timp cu
    Mintea la cinci ani si la un an jumatr

    RăspundețiȘtergere
  11. inseamna sa vezi mereuthe big picture, safii mereu proiectata in viitor in timp ce esti ancorata in prezent. Nu fac titlu de glorie din doi copii. Departe de mine. Spun doar ca sunt experiente care modeleza in permanenta. Pe mine pe ei. Si caa trebuit sa fac asta the hard way, adica fara tzatza. Think. Nu am citit ever nici o carte de parenting, nici brazelton sau altele. Deformeaza si fac instictul matern sa scartaie uneori. Poate am facut bine, poate nu. Habar nu am.

    RăspundețiȘtergere
  12. Am mai zis-o candva si vreau sa o luati ca atare. Poate e prostie din partea mea, dar mereu am avut cele mai bune intentii si daca ma implic in ceva, ma implic pentru ca imi pasa. Gata ca am aberat destul, oar telefonul asta nu ma lasa sa scriu un comentariu lung si mi le sparge in n, asa a fac spam aici la tine, Ramo :)

    RăspundețiȘtergere
  13. Bogdana, nu pot spune ca m-am simtit judecata. Tocmai ca sa fiu inteleasa mi-am si permit sa ma intind atata in comentariile de mai sus. Iar legat de spam, pentru dumneavoastra intotdeauna, doamna. :)

    Si telefonul meu permite 450 de caractere maxim, motiv pentru care nu prea scriu de pe el.

    Inteleg the hard way, poate de-asta am militat atata pentru the easy way, ca nu ma simt in stare sa abordez totul folosind metoda grea. Fiecare alege sau este constrans sa aleaga in felul sau. Nici eu nu spun ca eu fac mai bine ca altii si nici nu imi permit sa judec, desi probabil am parut radicala in jumatate din postarile de pe blogul asta. Totusi, in viata reala, eu sunt una din cele mai tolerante si liberale persoane pe care le cunosc. Si nici eu nu judec pe nimeni, pana la urma, si nu-mi permit sa arat cu degetul.

    RăspundețiȘtergere
  14. Ma autopamez :) Nici eu nu am citit mai mult de o mana de articole. Carti... recunosc ca nu, nu am avut rabdare sa ma cufund in lecturi serioase de cand am nascut. Citesc mult, dar online si prostioare. Asa ca, in cazul meu, vorbeste instinctul si propria educatie. Am scris mai demult in alta parte ca provnd dintr-o familie atasata (fara s-o stie neaparat) si foarte numeroasa. M-am implicat activ in cresterea a trei copii inainte s-o am pe Anda iar mare fiind, am putut-o oberva pe sora mea cea mai mica, Raluca, cand am aprofundat niste nuante care-mi scapasera in adolescenta. Si cred ca si parintii mei au aplicat multe lectii invatate la primii 5 pe Raluca. Mi se pare ca au abordat-o diferit, au lasat-o mai libera, o asculta mai mult, nu stiu cum sa explic in cateva cuvinte. Mi-a placut abordarea asta si mi-am insusit-o.

    RăspundețiȘtergere

About Me