Puiul meu a incalecat magarusul rosu. N-am mai vazut-o pana acum dand dovada de asemenea agilitate! Tati nu s-a mirat deci cred c-a mai vazut-o... dar nu mi-a spus!



Weekendul asta am calatorit pana la Galati la o nunta. Zuzulina a stat cu matusa-sa si s-au destrabalat impreuna pe faleza, au mancat pufuleti si covrigi, au socializat la un loc de joaca pentru copii si au mancat pasta ham cu manerul canii sport ca uitasem linguritele acasa. Cand m-am intors de la distractie, am gasit frigiderul pictat cu grafitii si pe sora-mea cu mustati si alte accesorii face painting. Cumva, cardul de memorie al telefonului meu nu mai vrea sa stea la locul lui, da un scurt afurisit si am uitat sa golesc si memoria interna a sculei; unde mai pun ca numita scula abia se mai tine deschis la cate trante a primit de la copil. De asemenea, dintr-o ncantatoare neglijenta nu aveam nici camera foto, asa ca bunatate de moment a ramas neimortalizat, la fel ca si peisajele frumoase ale falezei.

Nu mai spun ca am avut o imensitate de terasa la dispozitie si un apartament mai mare decat cel pentru care ne spetim sa platim dobanzile alea luna de luna in orasul nostru atat de B. Una peste alta, a fost o atmosfera de vacanta, Zuzulina s-a purtat foarte bine, dar nu si-a dezmintit afurisitul de program de culcat la 7 seara (deja 8!!!) si trezit la 9-10 - asta fiind somnul de dupa-amiza. Cum bona honoris causa m-a amenintat ca progenitura devine nesociabila, am lasat terasa cu pretentii si racoare nunteasca in plata restului invitatilor satui de dans si dornici de discutii plezanto-savante si am intins-o in cealalta parte a Galatiului la Hotel Faleza ca sa adorm buburuza.

Am ajuns acolo dupa un adevarat slalom si dupa 5-6 intrebari puse unor diverse categorii sociale prezente pe strazi la ore neortodoxe - de la fete care barfeau in fata portii pana la chefliii din fata unui club, trecand prin niste bikeri decazuti la un aparent statut de manelisti. Cel mai bun s-a dovedit un taximetrist foarte amabil si care a reusit sa ne reveleze drumul in zig-zag care ramasese de urmat mai ceva decat daca ar fi fost vorba de un drum drept. Drept pentru care ii multumesc din suflet domnului cu accent pronuntat moldovenesc-amabil, desi sunt destul de sigura ca dumnealui nu citeste bloguri care promoveaza alaptarea.

Ca tot am adus vorba de alaptare, tata e inca meniul pricipal al fiicei mele.

In zona unde am fost inca se poarta obiceiul ciorbei de potroace si, dupa ce am alergat prin ditamai sala cu farfuria cu ciorbita de gainusa de casa cu taitei deliciosi de aceeasi casa ca sa conving Zuzulina sa guste o singura data din lingura si sa linga un taitel (mama, chiar ii placeau... de ce n-o fi mancat?), m-am afundat intr-o scrumbie la gratar care afisa niste culori absolut delicioase si un gust de-a dreptul ametitor, ca sa-mi calc pe inima sa ingurgitez si niste ceafa de porc ultra mega suculenta si garnisita cu varza taiata fideluta, iar fi-mea sa suga de trei ori, sa linga niste boabe de struguri ca de muscat n-a vrut sa muste si sa manance un chec de casa superrr bun. Well, masa asta m-a facut sa nu regret prea mult ca a trebuit sa renunt la sarmale, friptura si tortul miresei in favoarea altor partide de alaptat prunca pana a cazut la datorie, nu inainte de a butona si zapaci televizorul hotelului si a ma plimba prin tot apartamentul explicand pe limba ei te miri ce lur-lur-lu-uri.Daca va mirati ca sunt asa gurmanda, cred ca este pentru ca alaptez si incerc sa fac si sport deci nu ma simt amenintata de vreo dieta. Desi am avut peste 70 de kilograme inainte de a naste, acum, la un an si sapte luni, am 51-53 de kilograme fara sa fi tinut o zi de dieta. Cred ca greutatea asta fluctuanta depinde si de cantar. In sfarsit, sportul s-a dovedit solutia in cazul meu si nu orice sport ci exercitiile cardio - in special mersul pe jos, cu sau fara bebelina atarnata.

Ca sa sfidez orice urma de relatare cronologica, va mai povestesc ca m-am plimbat in haine de bal pe faleza cu sotul din dotare, ca am mai avut parte de un slalom pe strazile deloc drepte ale Galatiului si ca am avut parte de un drum dus-intors mai mult decat acceptabil cu buburuza. Briitax-ul ala face toti banii. Na, ca l-am inaugurat si le-am aratat fratilor meic a e o investitie excelenta (astia rad de mine ca n-am masina, la ce-mi trebuie mie scaun???). 

Sa va mai spun ca in familia mea apar pretentii de artisti neintelesi. Deja podeaua dormitorului e brazdata de dare sacadate de creion. Nu stiu ce hiba le-a gasit tati, dar cred ca Zuzulina va mai exersa o vreme pana ii ies dungile confort stas. Intre timp mai cerceteaza cum s-au desenat fugurile geometrice in Invatam sa numaram si cat de gratios se afiseaza Winny intr-o zi cu prietenii. Fara scutec, desigur, deoarece am lasat-o sloboda drept rasplata ca stat destul de cuminte in jiltul ei rosu de principesa de Scutecis. E adevarat ca am sters deja pe jos de cateva ori. Olita este verde, in forma de scaun si in acelasi timp un loc totalmente indezirabil pentru buburuza. Nici nu ma mira, pentru ca inca e la stadiul in care se autosurprinde siroindu-i ceva pe picioare deci mi se pare inutil sa-i explic in detaliu cum functioneaza aparatul excretor; ma limitez la "a facut fata pisu, mami? Gata, nu mai plange, vine mami si sterge imediat si nu cade fata" (are o fobie de suprafete ude de cand a cazut cu rortile in sus destul de spectaculos). Pana sa termin postarea asta am mai sters o data. Mi-a botezat in felul asta si livingul si holul si dormitorul. Dar pana la urma am cumparat casa pentru copil asa ca nu ma deranjeaza.E rasplata mea ca am considerat Elimmination Communication un sport mult prea complicat pentru mine, desi sunt de acord cu asertiunea de baza, anume ca bebelusilor le place sa fie curati.

Lunga postare de mai sus se datoreaza faptului ca oricum am scris de mi-au sarit capacele pentru ca-mi depasisem deadline-urile de saptamana asta si, intrandu-mi totusi in mana, asa, pe langa o ceasca cu cafea arabica si simptomele unei a treia raceli diferite in decurs de doua saptamani (de data imi curge nasul), am simtit nevoia sa zapacesc si pe altcineva in loc de a-mi canaliza enervgia spre un alt proiect care-si asteapta sorocul prin memoria calculatorului meu si al carui deadline se apropie cu pasi repezi de asemenea, dar de care n-am chef sa ma apuc nici picata cu ceara.

Iar daca aud pe cineva ca exista si moduri placute de a fi picata cu ceara il/o invit sa si-o pice in ochi, neaparat sa fie roz, ca sa vada apoi lucrurile in nuanta cu pricina. Cand ma gandesc cate diacritice o sa am de modificat dupa ce instalez dictionarele romane (cand o sa am chef, evident), parca-mi vine sa mai elucubrez inca o pagina. Dar se pare ca Bubulinei ii e cam somn, asa ca situl asta a scapat momentan de tortura.