Ştiam ca lur-lur-laaaaa? înseamnă fie ca îţi cere ceva fie ca îţi cere să iei ceva oferit de ea. Dar zi am descoperit şi o măsură a intensităţii. Asta e dată de numărul de lur-uri din propoziţie!


Mai devreme, pe când îmi spălam părul cu domnişoara în prag urmărindu-mă atentă, cred ca am prins vreo 11 în lanţ. Văzând că nu îi răspund, face tot ea semn cu capul "DA" de câteva ori bune, apoi spune: DA (foarte clar).

Ma dumiresc eu ce vrea de la mine, că să iau agrafa din mâna ei ca sa-mi prind părul după ce îl ung cu mască :) şi-i zic: Da, mami, da. Iau agrafa, mulţumesc! Şi mi-o dă.



****

Sunt câteva secunde de când am pus 2 ouă la prăjit. Mă vede Z cu ele plecând de la frigider şi aleargă rostind intempestiv: Ou! Ou! Ou! Ou! Ou!, cu accent pe "u". I-am dat şi ei unul (şi ce fericită era!) şi i-am arătat cum îl spargem într-un castron. Acum se joacă prin toată casa cu găoacele.

Puiul meu reîncepe să vorbească româneşte după vreo două luni de pauză şi schimbat limbajul nostru greu cu cel bebeluşesc, specific ei şi bogat în ler+uri pe toate tonurile şi accentele :) (fraţii mei gângureau altfel şi în general n-am mai întâlnit atâta l la niciun copilaş; sunt curioasă: următorul cumva va vorbi, probabil mai repede că învaţă de la Z)


****
Tocmai i-am mâncat cerealele pe care nu le-a vrut de dimineaţă şi Z, văzându-mă cu castronul ei în mână, a dat sa-mi pună un capac de borcan peste mâncare. Eu îmi feeam castronul de mâna ei. La un moment dat zice: haaaam! (hai, măăăă!)

Damn! Acum i-am lăsat castronul gol şi linguriţa pe bouncer să-şi facă de lucru şi... guess what??? linge toooot! Dar nu-i mai fac azi nicio cereală.