Anecdotic

15:40

Încerc să găsesc timp să fac diverse lucruri. Printre altele, încerc să stâng lapte pentru un bebeluş.


Eram într-o zi în pat la ora somnului de zi. Am decis să mulg din dreptul în timp ce alăptam copilul mic la stângul ca să profit de let-down-ul care vine mai uşor cu bebe la sân. Copilul a supt mult timp şi lapte a venit de câteva ori până a lăsat sânul.

După ce a adormit Denis, Anda - foarte somnoroasă - a cerut şi ea. Am pus-o la sânul stâng care deja se simţea gol dar, culmea, laptele a venit cu uşurinţă şi la ea şi am auzit-o înghiţind bine în reprize şi după ce a adormit. In partea cealaltă laptele ieşea mai bine când ea înghiţea cu zgomot.

Am lăsat fata să doarmă sătulă şi am continuat să ţin pompa la sânul drept. După puţină vreme Denis s-a trezit, a făcut pipi şi a adormit din nou pe braţul meu stâng, evident la sânul cel gol care tot curgea. In acest timp eu continuam să mă mulg cu pompa.

Cred că povestea a durat mai bine de o oră. Sânul meu stâng este cel care produce mai puţin, curge mai greu, Anda chiar renunţase la el  la puţin timp după ce împlinise un an, revenind la sentimente mai bune după ce l-am născut pe Denis. Cu el am săturat doi copii, în timp ce din celălalt am scos doar 150 de mililitri. Cand m-am apucat să mă mulg stângul părea mai gol şi dreptul era uşor angorjat, părea mult mai plin şi mai uşor de muls.

Adevărul este că multe mame care alăptează au asemenea povesti în spate, explicând practic funcţionarea miraculoasă a corpului femeii. Întotdeauna să ne aducem aminte - când un cadru medical ne presează să aflăm cât lapte matern primeşte copilul nostru, că o pompă este un mecanism ineficient de  scoatere a laptelui matern şi că folosirea ei în detrimentul ataşării corecte la sân poate duce la diminuarea rapidă a cantităţii de lapte produse  şi la înţărcarea precoce.

Mecanismele producerii de lapte matern sunt complexe şi foarte fine, implicând şi resurse psihice/ emoţionale care regulează în bună măsură şi partea hormonală, neputându-se reduce la simpla stimulare mecanică. Copilul nu poate fi scos din ecuaţie, fiindcă stimulează cel mai bine reflexul de ejecţie a laptelui când suge corect şi neîngrădit de vreun program sau presiuni şi spaime induse mamei de persoane care ar trebui de fapt să ajute.


You Might Also Like

1 comments

About Me