Alăptarea și dimensiunea sexuală a vieții

16:10

Long time no see, nu-i așa? Și n-aș fi scris nici acum, nu prea am timp să-mi vină chef de elucubrații, dar profit de escapada tatălui meu cu Denis în Boba ca să fac un exercițiu scurt.


Am intrat într-un moment de insomnie pe un grup unde s-a ajuns la una din eternele discuții despre cât să alăptăm, ca să-mi aduc aminte cât de întortocheată a devenit mintea omului modern de vede un gest sexual în alăptare.

Acum na, alăptarea e la fel de sexuală ca și nașterea, fiindcă sex nu înseamnă numai împerecherea adulților ci și toare procesele care derivă din asta și duc la asta. Este un cerc, cercul se închide la copil, întotdeauna altul, următorul: bunica, mama, fiica, nepoata și echivalentele masculine în aceeași ordine.

Și totuși, să se apuce cineva să spună că a alăptat după trei ani, să vedem reacții: că ”sugarul” devine prea dependent, că intră pe un teritoriu unde nu-și are locul, devenind murdar, fiindcă lumea ăși imaginează că stârnește, mai ales băiatul, apetit sexual. Fie al lui, fie al mamei, fie indefinit.

Nu de puține ori am citit/ auzit cum cineva - care nici nu văzuse de cele mai multe ori un copil alăptat atâta vreme, de fapt, presupunea ca maică-sii îi face plăcere (sexuală) să-și țină copilul la sân, că femeia este cea care nu lasă copilul să se desprindă, că acel copil va deveni un adult angoasat și fără vreun viitor sexual - ca să-i zic așa. Și așa mai departe. Îmi vine să trec Evul Mediu prin foc și pară pentru inducerea ideii de sex=mizerie umană. Una din cele mai minunate taine a umanității, care ar trebui să ne taie respirația prin frumosul, prin perspectivele sale, prin posibilitatea apropierii și a comuniunii și de ce nu, prin inocență, a fost pervertită și redusă la o mizerie, la rușine, la inadecvat. Unul din primii pași în negarea naturii noastre de oameni-mamifere simțitoare-nu-numai inteligente a apărut în acei ani negri.

Nu, lume, nu intră în discuţii alăturarea sexualității aşa cum o înţelege marea masă cu alăptarea unui copil de cinci ani. În general a asocia un copil cu flirtul sau satisfacţia sexuală e cam pedofil nu? Copiii nu se excită ca niște adulți şi nici nu sunt jucării sexuale, aşa cum nici nu ajung să-și privească mamele în asemenea fel.



Pe de altă parte, copiii sunt consecinţa sexualităţii, probabil de asta multă lume e aşa reticentă la a vedea un copil mai mare, în special băiat, la sânul mamei. Și totuși, nu e nimic mai normal. Perioada de alăptare (dacă nu intervine vreun factor exterior care s-o influențeze) este de minim doi ani și se termină undeva la 6-7 ani, când copilul capătă dentiția definitivă. Tot atunci se pare că stomacul lor nu mai sintetizează presura, acea enzimă esențială în metabolizarea laptelui. Depinzând de la un individ la altul, presura începe să dispară pe la vreo patru ani și acest lucru nu se întâmplă peste noapte, ci treptat, așa cum treptat survine i înțărcarea naturală.  Adulții pot mânca lapte dar asta numai fiindcă rolul presurei este preluat de substanțe produse de pancreas.

Ființa umană presupune și acest gen de lucruri, ne sunt arse in gene, așa funcționăm dacă lăsăm lucrurile să decurgă. Suntem si instinct, apropiere, pasiune, nu numai turmă, superstiție, judecata aproapelui. Un cuplu se sudează și biologic, relația mamă-copil de asemenea are multe caracterici care țin de purul biologic, de hormoni, de feromoni, de instincte. Oamenii se acordează unul în funcție de celălalt. La acest nivel niciun gest sau impuls nu este întâmplător.

You Might Also Like

2 comments

  1. Intr-o epoca in care vinovatia in masa cu privire la tratamentul societătii noastre asupra copiilor, se pare ca suntem capabili de a transforma orice mama intr-un suspect agresor, iar aici se incadreaza si mamele care alapteaza multi ani.
    Sa mentionezi ca alaptezi (extins - urasc termenul!), ca dormi cu copilul in pat, ca nu iti vaccinezi copilul etc., te face mai susceptibila la a fi hartuita.
    Riscul mic ramane ca mama sa-si alapteze copilul in privat, asa cum de altfel multi copii de peste 3 ani prefera.
    Cresterea suportului din partea profesionistilor din domeniul medical ar ajuta alaptarea.
    Katherine Dettwyler a conceput o scrisoare pro-alaptare (extinsa) si invita mamele sa o trimita catre oficiali, daca este cazul: http://www.kathydettwyler.org/detletter.htm

    RăspundețiȘtergere

About Me