Despre nonintervenție
16:22
Posibil spre enervarea unora care urmăresc uneori ce apare pe aici, continuu cu una din sesiunile mele de autopregătire prentru naștere, odată pentru că am nevoie să păstrez aceste gânduri și descoperiri undeva, dar și pentru că sunt cu siguranță și alți viitori părinți interesați de o abordare ceva mai liberă a startului vieții copiilor lor. Fiecare culege din așa ceva ce simte că i se potrivește și lasă restul să treacă drept balast informațional, un fenomen cu care în era Internetului suntem atât de obișnuiți.
Este vorba de o abordre atât de obișnuită încât am uitat cât de firească este, noi ăștia care preferăm de multe ori drumurile ocolite și complicațiile inutile în orice domeniu.
Noi ne-am hotărât demult să procedăm așa, încă de când am aflat, din lecturi adiacente, că în acel sânge se găsește o bună parte din rezerva de fier a nou-născutului. Pe zi ce trece aflăm din ce în ce mai multe despre această practică de a nu tăia cordonul ombilical înainte de a se opri din pulsat.
Există chiar o extremă a acestui procedeu, se numește Lotus birth. Lotus birth presupune netăierea cordonului obilical și lăsarea lui să se detașeze natural de abdomenul copilului. Exista niște inconveniente de ordin practic: după un timp oarecare acest cordon se rigidizează, este relativ dificil să îmbraci și să mânuiești un nou-născut încă atașat la placentă. Daaaar există si cel puțin o parte bună: cordonul se detașează mult mai repede decât bontul ombilical: un 2-4 zile din ce am înțeles până acum spre deosebire de o medie de 7-8 zile pentru bontul ombilical. Plus incidența scăzută a infecțiilor, locul este curat, nu ai o mică rană de îngrijit.
Mă tentează să încerc asta, vedem cum ne simțim cu toții și acționăm în consecință.
Oare în ce spitale te lasă la noi să ții copilul pe piept măcar până expulzezi și placenta neajutată de mâna binevoitoare a medicului? Unde oare se poate practica cu succes o politica neintervenționistă asupra mamei și a bebelușului la nașetre? Poate vă întrebați de ce țin așa de mult la asta? Uhhhh... priviti. După film copiez si postez cu câteva mici modificări ce am postat ca și comentariiu pe un blog aseara. Parcă... se leagă.
We Can Be Much Kinder from The Other Side of the Glass on Vimeo.
Prima mea naștere a fost so and so, o naștere, cu durere, peridurală and stuff. Însă am descoperit între timp că există un mecanism instrinsec asupra căruia dacă nu se intervine nașterea devine mult mai fluidă, durerea devine mult mai suportabilă, etc. Mai contează și cum o privești. Nașterea e singurul moment în care durerea este benefică și dezirabilă, ea îți spune cum decurg lucrurile și iți arată ce ai de făcut: să schimbbi o poziție nepotrivită, bunăoară.
Sigur, sunt mulți factori la mijloc: poziția fătului in timpul expulziei, capacitatea ligamentelor și oaselor tale de a face loc copilului, faptul de a nu fi stresată (asta e cu adevarat esențial), deprinderea artei răbdarii - un copil cu capul mare nu se expulzează imediat ci își caută întâi cea mai prielnică poziție și își alocă timpul necesar pentru ca oasele craniene sa își modifice poziția la rândul lor, permițând trecerea către lume, apoi își dă drumul, bunăoară... și da, exista metode - nu sexuale - de a te asigura că suporți durerea mult mai ușor. Una este aceasta nonintervenție atunci când femeia intră în transa facerii și ies la suprafață reflezxe îngropate în milioane de ani de evoluție, prin intermediul părții celei mai rudimentare a sistemului ei nervos - sistemul limbic - care transă poate fi perturbată și de un banal "vrei puțină apa, draga mea?". Altele țin de diverse tehnici de relaxare al căror rol este tot menținerea acestei stări primordiale.
Poate că nu toată lumea știe să nască singură, dar dacă cineva are dorința de a încerca să descopere aceasta capacitate în ea însăși ar trebui să aibă macar dreptul de a o face fără să fie persiflată de cei din jur. Există atâtea experiențe câti oameni. Multe experiențe urâte la naștere sunt datorate tocmai unor intervenții complet inutile, dar făcute cu cele mai bune intenții. Eu una consider acum ca nașterea este momentul meu de apogeu ca om, ca femeie. Mai târziu îmi voi gasi alte provocări. Sper să am ocazia să îl trăaiesc asa cum mi-am dorit. Cel putin deocamdată mie nu mi-e frică decat de posibilitatea de a vedea din nou becul ăla chior de pe holul spitalului și de imposibilitatea de a nu putea fi tinută in brațe de soțul și de copilul meu mai mare în timpul cât îl voi astepta pe următorul. Și cel mai teamă mi-este că, ok, pentru mine pot pune condiții, mă pot ruga pentru nițel timp, dar după ce vine următorul nu voi mai avea control, voi intra în nișste furci caudine, voi fi separată de el din momentul zero și mi-l vor pune sub o lumină puternică, îi vor da glucoză și medicamente de care nu are neaparat nevoie doar pentru că o parte mică din copiii care se nasc stresați de acel mediu par sa aibă nevoie de asemenea tratamente și better safe than sorry. Și acțiunile mele tot din dragoste și din dorința de a face bine vin.
Imi doresc sa ajung si eu sa citesc Cezariana lui Michel Odent, am înteles că este o carte revelatoare. Și mai era o carte despre cum resimte un nou-născut lumea din jur, dar nu-mi amintesc acum nici autorul nici titlul... Sper să mai am timp sa fac asta.
Cu iminența riscurilor de la nașțerea în afara spitalului nu pot fi de acord. Sunt mult mai multe riscurile la spital, atât de a contracta germeni foarte rezistenți la tratament, cât și accidente în timpul nașterii. O nastere acasă, la o distanță rezonabilă de ceea mai apropiată facilitate medicală, depășește mult riscurile prin beneficii. Iar asta nu e deloc o părere personală ci una mult documentată. Accidente se intampla multe și in spital, din păcate decese la fel, dar medicalizarea și standardizarea oricărei nașteri din cauza posibilității ca una din 90 sa pățeasca un lucru riscant arată cât de departe s-a mers. Nașterea e văzută ca suferință tocmai din cauză că majoritatea intervențiilor medicale practicate la naștere vin la pachet cu durerea cruntă - și aici pot explica în detaliu cum ocitocina sintetică acționează exclusiv local, împiedicând secreția altor hormoni care în mod normal ajută mama la naștere.
Există o incidență oarecare a nașterilor acasă care ajungsă se finalizeze la spital. Ajung in siguranță, toate sfârșesc cu bine până la urmă (ma refer la alea care sunt transferate si la alea care nu sunt). Nu e in fond nimic rău în a-ți fi petrecut travaliul într-o atmosferă familiară. Apoi, numai o parte din aceste cazuri sunt patologice. Alta parte ajunge acolo din frică sau din necunoastere. Oricum ar fi, există această soluție a nașterii asistate pentru ele, ceea ce mi se pare grozav.
edit: și o poveste frumoasa
Există chiar o extremă a acestui procedeu, se numește Lotus birth. Lotus birth presupune netăierea cordonului obilical și lăsarea lui să se detașeze natural de abdomenul copilului. Exista niște inconveniente de ordin practic: după un timp oarecare acest cordon se rigidizează, este relativ dificil să îmbraci și să mânuiești un nou-născut încă atașat la placentă. Daaaar există si cel puțin o parte bună: cordonul se detașează mult mai repede decât bontul ombilical: un 2-4 zile din ce am înțeles până acum spre deosebire de o medie de 7-8 zile pentru bontul ombilical. Plus incidența scăzută a infecțiilor, locul este curat, nu ai o mică rană de îngrijit.
Mă tentează să încerc asta, vedem cum ne simțim cu toții și acționăm în consecință.
Oare în ce spitale te lasă la noi să ții copilul pe piept măcar până expulzezi și placenta neajutată de mâna binevoitoare a medicului? Unde oare se poate practica cu succes o politica neintervenționistă asupra mamei și a bebelușului la nașetre? Poate vă întrebați de ce țin așa de mult la asta? Uhhhh... priviti. După film copiez si postez cu câteva mici modificări ce am postat ca și comentariiu pe un blog aseara. Parcă... se leagă.
We Can Be Much Kinder from The Other Side of the Glass on Vimeo.
Prima mea naștere a fost so and so, o naștere, cu durere, peridurală and stuff. Însă am descoperit între timp că există un mecanism instrinsec asupra căruia dacă nu se intervine nașterea devine mult mai fluidă, durerea devine mult mai suportabilă, etc. Mai contează și cum o privești. Nașterea e singurul moment în care durerea este benefică și dezirabilă, ea îți spune cum decurg lucrurile și iți arată ce ai de făcut: să schimbbi o poziție nepotrivită, bunăoară.
Sigur, sunt mulți factori la mijloc: poziția fătului in timpul expulziei, capacitatea ligamentelor și oaselor tale de a face loc copilului, faptul de a nu fi stresată (asta e cu adevarat esențial), deprinderea artei răbdarii - un copil cu capul mare nu se expulzează imediat ci își caută întâi cea mai prielnică poziție și își alocă timpul necesar pentru ca oasele craniene sa își modifice poziția la rândul lor, permițând trecerea către lume, apoi își dă drumul, bunăoară... și da, exista metode - nu sexuale - de a te asigura că suporți durerea mult mai ușor. Una este aceasta nonintervenție atunci când femeia intră în transa facerii și ies la suprafață reflezxe îngropate în milioane de ani de evoluție, prin intermediul părții celei mai rudimentare a sistemului ei nervos - sistemul limbic - care transă poate fi perturbată și de un banal "vrei puțină apa, draga mea?". Altele țin de diverse tehnici de relaxare al căror rol este tot menținerea acestei stări primordiale.
Poate că nu toată lumea știe să nască singură, dar dacă cineva are dorința de a încerca să descopere aceasta capacitate în ea însăși ar trebui să aibă macar dreptul de a o face fără să fie persiflată de cei din jur. Există atâtea experiențe câti oameni. Multe experiențe urâte la naștere sunt datorate tocmai unor intervenții complet inutile, dar făcute cu cele mai bune intenții. Eu una consider acum ca nașterea este momentul meu de apogeu ca om, ca femeie. Mai târziu îmi voi gasi alte provocări. Sper să am ocazia să îl trăaiesc asa cum mi-am dorit. Cel putin deocamdată mie nu mi-e frică decat de posibilitatea de a vedea din nou becul ăla chior de pe holul spitalului și de imposibilitatea de a nu putea fi tinută in brațe de soțul și de copilul meu mai mare în timpul cât îl voi astepta pe următorul. Și cel mai teamă mi-este că, ok, pentru mine pot pune condiții, mă pot ruga pentru nițel timp, dar după ce vine următorul nu voi mai avea control, voi intra în nișste furci caudine, voi fi separată de el din momentul zero și mi-l vor pune sub o lumină puternică, îi vor da glucoză și medicamente de care nu are neaparat nevoie doar pentru că o parte mică din copiii care se nasc stresați de acel mediu par sa aibă nevoie de asemenea tratamente și better safe than sorry. Și acțiunile mele tot din dragoste și din dorința de a face bine vin.
Imi doresc sa ajung si eu sa citesc Cezariana lui Michel Odent, am înteles că este o carte revelatoare. Și mai era o carte despre cum resimte un nou-născut lumea din jur, dar nu-mi amintesc acum nici autorul nici titlul... Sper să mai am timp sa fac asta.
Cu iminența riscurilor de la nașțerea în afara spitalului nu pot fi de acord. Sunt mult mai multe riscurile la spital, atât de a contracta germeni foarte rezistenți la tratament, cât și accidente în timpul nașterii. O nastere acasă, la o distanță rezonabilă de ceea mai apropiată facilitate medicală, depășește mult riscurile prin beneficii. Iar asta nu e deloc o părere personală ci una mult documentată. Accidente se intampla multe și in spital, din păcate decese la fel, dar medicalizarea și standardizarea oricărei nașteri din cauza posibilității ca una din 90 sa pățeasca un lucru riscant arată cât de departe s-a mers. Nașterea e văzută ca suferință tocmai din cauză că majoritatea intervențiilor medicale practicate la naștere vin la pachet cu durerea cruntă - și aici pot explica în detaliu cum ocitocina sintetică acționează exclusiv local, împiedicând secreția altor hormoni care în mod normal ajută mama la naștere.
Există o incidență oarecare a nașterilor acasă care ajungsă se finalizeze la spital. Ajung in siguranță, toate sfârșesc cu bine până la urmă (ma refer la alea care sunt transferate si la alea care nu sunt). Nu e in fond nimic rău în a-ți fi petrecut travaliul într-o atmosferă familiară. Apoi, numai o parte din aceste cazuri sunt patologice. Alta parte ajunge acolo din frică sau din necunoastere. Oricum ar fi, există această soluție a nașterii asistate pentru ele, ceea ce mi se pare grozav.
edit: și o poveste frumoasa
25 comments
Felicitari pentru decizie si succes sa iti fie toate cat mai aproape de ce ti-ai dorit si imaginat. N-am avut curaj sa nasc acasa dar am avut cu mine la spital o doula si am scapat de multe dintre interventiile standard. Ambele nasteri au foast cat de naturale pot fi ele in spital, au fost experiente revelatoare, frumoase si miraculoase. La a doua insa ma bucur ca a fost in spital deoarece am avut o hemoragie masiva, teoretic din cauza necontractarii corespunzatoare a uterului (zis lenes ;). Posibil sa fi fost din pricina fortarii placentei (?!), asa ca nu bag mana in foc ca daca as fi fost acasa pateam la fel, dar... tot ma bucur ca am avut ceva oameni in jur care sa constate ca tensiunea e 6 si 4 si ca e nevoie de masuri de urgenta. Sanatate muuulta si nastere lina!
RăspundețiȘtergereMultumesc, asa e, nu poti sti cum ar fi fost acasa. E bine ca ai avut lume langa tine care sa isi fi dats eama repede ca e ceva in neregula. Eu la prima nastere nu tin minte sa fi avut vreo complicatie asenanatoare, nu stiu cat cantareste asta dar imi da incredere ca va fi bine si acum.
ȘtergereLa prima nastere "mi-am luat portia de occitocina" din start + n alte medicamente. la a doua am reusit sa opresc avalansa de medicamente. La prima a fost crunt de dureros... Am avut o experienta urata tare cu occitocina...
RăspundețiȘtergerela a doua pana la dilatie completa nu am primit medicatie... A fost de 1000 de ori mai simplu....
Eram mai informata ca prima oara si stiam cu toata fiinta mea ca daca reusesc sa refuz medicamentele si am atmosfera calda in jur va fi simplu.
Din pacate, pe dilatatie completa, deja pe masa aia urata( chiar era una moderna si ok... dar o simteam urata), cu becul ala aprins in "ochi"... s-a sters brusc linistea . Nu am mai avut puterea sa refuz occitocina si am luat "o portie mica mica" dar am luat...
Consecinta? Am simtit ca mi s-a furat ultima parte... m-a deconectasem...
Ce stiu sigur e ca am uitt instant tot ce simtisem in timpul nasterii. TOT! Neprimind medicatie cu caruta , mecanismele biologice si-au facut treaba perfect...
Imi amintesc doar cat radeam si povesteam cu o moasa tare faina si cu Dr, tot atat de faina... Nu durere, nu nimic!!!
La noi e procedura standard sa se administreze oocitonina pe expulzie, asa ca nu te simti prea vinoata, nu stiuy daca scapai, oricum. Multumesc pentru adaugire, imi face bine sa citesc povesti ca a ta.
ȘtergereEu am avut şansa să nasc primii copii cu o doctoriţă care nu m-a grăbit (am avut travalii lungi de 6-8 ore de fiecare dată, dar durerile au fost suportabile), şi care a lăsat cordonul ombilical până n-au mai fost pulsaţii.
ȘtergereDe data asta am o prietenă neonatologă la alt spital, poate reuşesc să o conving să treacă peste manevrele din protocolul medical şi să-mi pună copilul la sân imediat după naştere.
Adica 6-8 ore e travaliu lung si noi ne plangem aici de 24 de ore :)))
ȘtergereIti doresc sa fie cum iti doresti, frumos, bine, repede si fara incidente.
6-8 ore la a 4-a respectiv a 5-a naştere, da. Prima a fost de 24 într-adevăr. Vă doresc ca nici la voi a doua naştere să nu mai dureze chiar 24 ore.
Ștergereasa, asa :) Multumesc !!! Daca dureaza prea mult o sa fac o postare in timpul travaliului :D
ȘtergereInca ceva :D
RăspundețiȘtergereTravaliul a inceput cu o zi inainte si a durat 24 de ore aproximativ. Dupa vreo 8 ore de contractii ( petrecute prin magazine la cumparaturi):D . Am facut baie piticului de acasa si apoi m-am bagat in cada si eu... am stat acolo muuuult. Nu am simtit nici cea mai mica durere, desi contractiile erau destul de puternice.
Dimineata, inainte sa plec la spital am simtit nevoia sa ma bag inapoi in apa. Am stat o vreme acolo.... iar nu mai era durere deloc... asta pe contractii la 4-5 minute.
Chiar a avut efect la mine... Si mingea de la lamaze a fost suuuper
Si eu s-ar putea sa nasc in apa. Cada va fi pregatita, in mod clar, ramane sa vedem cum ma voi simti bine atunci. :)
ȘtergereTRavaliul asa lung la a doua nastere? Auch, la mine asa a fost la prima. sper sa fie mai simplu acum. Vedem la control daca am inceput sa ma pregatesc cum yrebuie. Am uitat sa cumpar ceai din frunze de zmeur, mereu uit, iar cand ajung in casa nu-mi vine sa mai ies in frig.
Zoozie, reformulez:
RăspundețiȘtergereAm nascut luni la ora 12, contractii am inceput sa simt de duminica la pranz. Pana am ajuns la spital, la ora 10 dimineata , luni, nici nu eram convinsa ca nasc si nu e travaliu fals :D.
Eram atat de setata sa nu ajung prea devreme la spital, sa stau cat mai mult cu cei dragi, sa ajung cat mai tarziu, poate deloc( hahaha!) incat nu am luat deloc in serios travaliul. Cand m-am bagat seara in cada si a disparut durerea eram convinsa ca fusesera contractii false:D
http://www.dailymail.co.uk/health/article-2094348/Caroline-Lovell-Home-birth-advocate-dies-delivering-baby-daughter-home.html
RăspundețiȘtergereEra culmea sa nu-l stiu pe asta, am aflat de el inca de ieri cred (asau era alataieri?). Femeia asta a facut un stop cardiac dar nu a murit la nastere ci a doua zi la spital Nu se stiu prea multe despre ce s-a intamplat atunci, daca era o hemoragie sau altceva la care se putea interveni imediat as fi zis ca e dinc auza nasterii, asa... e greu de stiu. Dumnezeu s-o odihneasca.
ȘtergereAcum sa caut linkuri cu femei care au murit la nastere in spitale in Romania?
Ceea ce m-ar atrage la naşterea la spital ar fi perineorafia atunci, la cald, nu la 50 ani când mă scap pe mine la orice strănut. În rest, nu m-a ajutat cu nimic personalul medical.
RăspundețiȘtergereCât despre stres, e clar că sistemul limbic îngheaţă pur şi simplu în sala de naştere.
Daca nu se forteaza nasterea poti sa nici nu ai perineul rupt :) Eu ma tot intreb ce nevoie era de incizie cand am nascut un copil 2720 de grame... si lung.
ȘtergereSucces Zoozie! Sa fiti sanatosi! Eu sunt convinsa ca o sa fie minunat, asa cum va doriti. Ma bucur ca ti-a placut povestea prietenei mele! Pupam! :)
RăspundețiȘtergereMultumesc, la fel :)
ȘtergereEu am insistat la doctorul meu inca din saptamana 30, cand am povestit detaliile nasterii, sa imi dea copilul pe piept dupa ce il nasc; sa nu ma chiureteze, ci sa astepte macar 30 de minute sa vada daca se elimina placenta intreaga, natural; sa nu imi dea oxitocina (mi-a dat dupa nastere pentru placenta, cica) si multe multe altele.
RăspundețiȘtergereAstea de mai sus nu mi-au reusit. A dat din cap ca da, si a facut cum a vrut el. Si pentru ca eram si eu sensibila, la nastere sau dupa nastere, nici nu am putut lupta cu sprancenele ridicate si tonul ridicat pentru atatea lucruri. Asa ca mi-am ales bataliile: sa nu primeasca lapte praf, sa nu primeasca glucoza, si alte chestii pe care nu vreau sa le fac publice. A fost greu si asa, desi eram intr-o clinica privata, eram extenuata de cat trebuia sa ma lupt cu asistentele sa-mi dea bebelusul, in brate, in camera, la san, etc. De-abia am asteptat sa ajung acasa.
Zoozie, toata energia mea pozitiva se indreapta inspre voi! Vreau sa ma emotionez mult cand ne vei povesti cum a fost :D.
Raluca, multumesc. Cat despre povestea ta, traieste-o odata intens din nou, pana la capat, arde-o, apoi mergi mai departe. Ai un copil asa de reusit incat e pacat sa-ti intunece restul zilelor.
ȘtergereEu pe-a mea am ars-o in cateva etape - ultima a fost cursul Lamaze tinut de Claudia cand le-am impuiat urechile cu detaliiș penultima a fost o postare aici pe blog, altele nu mai stiu acum cand s-au petrecut. Te imbratisez!
I will, i will! Mersi mult!
Ștergeretin pumnii stransi sa fie bine, sa fie asa cum va doriti!!
RăspundețiȘtergeremultumesc, te imbratisez tare! Cand vine fetita iti doresc exact la fel... si putin mai mult :)
ȘtergereDaca imi permiti, am sa postez aici niste link-uri la articole pe care le-am citit si pe care le consider extrem de bine scrise si documentate, spun eu ca sunt lectura buna pentru orice viitoare mamica. Sursa lor este moasa mea favorita, Rachel Reed, o femeie cum nu sunt multe si care stie si arta si matematica :-))) (site-ul ei este http://midwifethinking.com/)
RăspundețiȘtergereIn primul rand, despre interventiile in timpul nasterii:
http://midwifethinking.com/2011/07/17/induction-a-step-by-step-guide/ (nu se refera doar la inductie din moment ce multe din proceduri sunt identice cu cele din timpul nasterilor "normale")
In al doilea rand, despre sangele din cordonul ombilical:
http://midwifethinking.com/2011/02/10/cord-blood-collection-confessions-of-a-vampire-midwife/ (cititi-l, o sa aveti o revelatie, cel putin eu una am avut)
Si bonus, lectura suplimentara, despre VBAC:
http://midwifethinking.com/2011/02/23/vbac-making-a-mountain-out-of-a-molehill/
Imi pare rau ca sunt in engleza, deci nu accesibile chiar tuturor, dar in ziua de azi cred ca asta nu mai e un impediment chiar asa de mare.
Pupam!
Nu am apucat sa-ti multumesc, o adevarata zuza!!
Ștergeresper din tot sufletul sa mearga bine!! Mereu cand intru pe aici imi faci pofta de nascare acasa :D
RăspundețiȘtergere