De-a lungul timpului am scris multe articolaşe despre purtarea copiilor şi mai urmează, pemtru că oamenii trebuie să ştie diferenţa dintre un marsupiu bun şi unul prost ales, dintre un wrap şi un sling, dar mai ales pentru că pe stradă nu întâlnesc prea des părinţi sau bunici purtători.

La mine în cartier, însă, se poartă mult în braţe. Oamenii ne văd în staţia de autobuz, în drum spre grădiniţă, ne urează să ne trăiască, râd sau încearcă să vorbească cu Anda, care stă la acelaşi nivel cu ei, însă se lipeşte confortabil de mine şi-i fixează cu ochii ei mici şi căprui. Noi încăpem şi am încăput în orice magatin, fie el cât de mic, alegem cumpărăturile împreună, schimbăm păreri sau doar ne depunem pupici drăgăstoşi pe unde apucăm, pomeţi, creştet, gât, mâini.

Nu sunt nevoită să cobor 13 kilograme de copil şi 6 de căruţ când merg cu metroul, nu trebuie să aştept trei autobuze la rând la ore de vârf fiindcă nu am unde strecura tricicleta sau căruciorul copilului. Iar ce este cel mai frumos este că datorită slingului fix al lui tati încă o pot duce pe fetiţa mea în braţe ori de câte ori simte nevoia de apropiere.

Şi copiii de trei ani tot mici sunt. Sunt de fapt nişte bbeluşi mai mari. Sunt atât de naivi, uneori atât de incapabili să gândească abstract, atât de creduli, sunt delicioşi şi e păcat să nu te bucuri în continuare de ei doar pentru că societatea spune că sunt destul de mari să meargă doar pe jos. În plus, când mergem aşa agăţate una de alta eu îmi protejez spatele. De multe ori alternativa este purtarea în braţe, nu mersul pe jos. Mie mi-e greu, întotdeauna mi-a fost să îmi duc copilul aşa. Ştiu bine cum este pentru că între unul şi doi ani, mai cu seamă vara, nu a mai vrut decât în braţe, la mine în braţe, nimic de purtat n-o mai mulţumea. Am recucerit-o cu mei-taiul când a venit toamna trecută.

Eu port cu predilecţie în faţă pentru că în mijloacele de transport nu sunt sigură că lumea o protejează suficient când stă în spatele meu. Îmi plac slingurile pentru că mă lasă să îi duc greutatea pe un şold şi când copila spune că vrea jos sau sus îmi ia doar câteva secunde să mă execut.



 Am folosit un sling fix productţie proprie după un an, când bebelina nu a mai vruut în wrap. Slingul oferă mult mai multă libertate de mişcare şi vizibilitate copilului decât o face un wrap, nu-i de mirare ca puţini copii mai acceptă să fie urcaţi în wrap după ce încep să meargă .

Am avut norocul să pot folosi o vreme un sling cu inele şi mi-a plăcut mult mai mult decât pouch-ul - fetița avea ceva mai mult de doi ani și jumătate pe atunci. Alături de wrap, acesta mi se pare alegerea perfectă pentru un nou născut - se alăptează mult mai lejer în sling decât în wrap… deşi acum, când am învăţat manevra, ştiu că m-aş descurca cu oricare în orice situaţie.

Mi se pare că purtarea copilului aproape de tine îți deschide niște uși care parcă altfel se deschid mai greu. Îți apropie copilul de tine într-o manieră mai ... egoistă, în sensul că ajunge să facă din nou parte din tine, ca pe vremea când însemnați unul și același lucru. Pentru tătici e o ocazie incredibilă de a-și ține copiii aproape cum altfel greu ar fi posibil, ajută la realizarea acelui bonding despre care se vorbește pe ici pe colo.

E frumos să ții un copil adormit la piept și să-i simți fiecare respirație, dar în același timp să îți poți continua activitățile zilnice fără teama de program de somn, de masă, de joacă, de stat singur.

Îmi vine să râd, se spune așa de des ”îmi vine să te iau într-un buzunar și să plec cu tine unde am treabă”. Păi eu fac asta în fiecare zi. Cu slingul nostru buzunar, unde câteodată Anda se tupilează de abia îi ghicești nasul mic.


Este Săptămâna Bebelușilor Purtați. Eu port doi, zi de zi, care pe unde se poate. Voi purtați vreunul? Dacă nu ați încercat un mijloc de purtare până acum și aveți copil de până în 3 ani nu e timpul pierdut.