highlists

Unelte ajutătoare pentru evaluarea suptului și a posibilelor probleme în alăptare

În unele zone este greu de ajuns la un consilier în alăptare. Puteți întotdeauna discuta cu cineva, dar vă copiez mai jos câteva trucuri ut...

vineri, 1 iulie 2011

Educaţie românească - partea practică

Despre latura teoretică scrisesem aici.


Ieri am fost la al treilea modul - superb de comunicare nonviolentă. O gura de aer proaspăt, sper să mi se fi lipt bine de suflet, sa nu (mai) calc strâmb. Dacă în primele dăţi am mers împreună, toţi trei, aseară 
am lăsat-o pe Anda la fratele meu şi la o prietenă de-a lui (care frate a şi luat-o de la gradiniţă). 


Copila a fost cam dezamagită ca nu am luat-o noi, dar s-a descurcat onorabil. Uneori îşsi aducea aminte că e singură, se crispa, apoi se lua cu alte activităţi... Însa odată veniţi s-o luăm acasă a devenit, cum era şi normal, foarte solicitantă. S-a îmbrăcat/dezbrăcat, a supt, n-a mai vrut să meargă acasă (nu casi!), nu voia nici să stea... În sfârşit, ne-am urnit (de bunăvoie) din garsoniera lui frate-miu şi am mers spre casă.

Am luat autobuzul câteva staţii, timp în care Anda ne-a întors cum a vrut: ridică-te / pune-te pe scaun, ţine-te cu amândouă mâinile de bara aia... tati, şi tu trebuie să te ţii! 



La un moment dat ma asezasem din nou, m-a sculat de pe scaun imediat, moment in care un individ care ne privea dezaprobator îmi spune foarte ferm "nu cedati!" Când m-a văzut ridicându-mă, a mai zis odata disperat: nu cedaţi!!! "Că nu trebuie", că, a zis el cu alte cuvinte, sa inteleaga cine e mai tare. 

Eu m-am facut că nu-l aud (eram şi focusată pe Anda, să previn o criză) şi m-am ridicat. 


Fetiţa voia de fapt să stea ea lângă tatăl ei, iar apoi m-a pus să mă aşez lângă ea. Ce simbolistică extraordinară! Ce ceartă sbtilă! Copilul ne-a arătat că am stricat echilibrul lucrurilor, ne-a cerut, în felul ei fără cuvinte, să fim împreună, n-a arătat că asta era ordinea firească a lucrurilor, a re-creat un moment care i-a lipsit peste zi, cred că a defulat, şi-a rezolvat şi ea o problemă! Ne-a certat că am spart grupul şi rutina de joi după-amiază. Am stat aşa cateva minute, după care s-a făcut iaraşi om mare, s-a dat jos şi s-a ţinut de bară. A vrut să simtă că aparţine, cred eu, dar totul a fost un gest atât de simplu, de clar, de înţelept-copilăresc. Frumos, înduioşător, mi-a umplut sufletul. 

Noi am fost foarte calmi şi empatici câtă vreme a testat limitele şi, prin urmare, desi copilul era obosit si mâţâit, nu a plâns deloc. Am coborât din autobuz în linişte, veseli.... am mai făcut un ocol ritual ca să călcăm pe nişte dale, apoi a mers liniştită cu noi pana acasa. Ba am aut şi un moment delicios în care mergeam toţi în şir indian pe o bordură ca să ocolim o mare baltă...


Acasa intr-adevar nu am scapat de o criza de plâns (am insitat să o spăl pe mâini, de teamă să nu facă din nou conjunctivită; pentru că e clar că e o problemă undeva, tocmai am scăpat de a doua apărută în scurt timp - măcar de data asta extrem de repede, din fericire). 


Dar mi se părea şi normal să defuleze şi ea (triggerul cum spuneam, a fost la mine, am obligat-o să îşi spele mâinile la intrarea în casă, asta întrucât îi era somn şi se freca la ochişori). Pentru ea lipsa noastră de ieri a fost o situaţie stresantă şi adevărul e că şi mie mi-a fst dor de ea, asa că imi imaginez cât de tare ne-a dus ea lipsa în astea două ore in plus de stat departe (deşi se simte bine între tineri şi rău nu i-a fost). :) 

Ideea postării era de fapt o constatare: ce norocos e copilul ăsta ca s-a născut în familia noastra şi nu în familia spartanului aceluia - adept al educaţiei sănătoase. Oare cat de timoraţi sunt copiii lui? Sunt sigură că s-a dus acasă şi a povestit ce copil obraznic a văzut el in atobuz si ce i-ar fi dat el doua la cur că o întorcea pe mă-sa cum ii plăcea lui.... Trist.

5 comments :

  1. Thumbs up pentru voi, zoozie!
    Cat sa estimez, cam 95% (si cred ca sunt optimista) dintre familiile romanesti isi cresc copiii in spiritul aratat de nenea din tramvai, si considera ca fac treba buna, ca educa "oameni" pregatiti pentru "viitor", ca ii invata cu greul si disciplina si alte asemenea justificari ale sufletelor reci (sau poate nestiutoare...).
    Copilul nostru desi mic, la un an jumate, ne invata seara de seara lectia familiei unite, cuibarindu-se intre noi cu insistenta si stand asa, intr-o fericire perfecta pe care doar o inima pura de copil o poate crea.
    Si multe urari de bine pentru inimioara care bate in tine :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Merci! Din fericire oamenii se mai schimba dar tot greu este sa te lupti cu mentalitatile astea sanatoase - decretate sanatoase pentru ca au invins factorul timp. Vad atatea cazuri pe care eu una le consider abuzuri in jurul meu - flagrante de-a dreptul (daca s-ar actiona astfel asupra unui adult s-a incalca drepturile elementare ale individului, dar la copii totul e permis, eu te-am facut, eu te omor). E dureros ca oamenii cred ca, in loc de persoane pur si simplu fizic mai mici, au niste tabulae rasae, niste animalute numai bune de domesticit, supuse unui regim autocratic in care copilul se pleaca in fata celui mai puternic. De frica. Frica de a nu fi acceptat, frica de bataie, frica de a nu fi separat de grup... Frica de a dezamagi anturajul sau parintii, de a nu capata cine stie ce recompensa ieftina, de rusina, de vina...

    Ne e foarte greu sa empatizam cu ei. Sa ne aducem aminte ca sunt inocenti, ca nu stiu sa manipuleze, ca descopera alaturi de noi si ca ei gasesc-descopera farmecul vietii langa noi, dar nu stiu cat au nevoie de indrumarea noastra.

    Remarcati numai - se discutase si ieri la curs, dar e un amanunt care ma bantuie de cand am copil - cati parinti isi lasa copiii sa se joace nestingheriti intr-un loc de joaca? Eu vad numai indicatii pretioase, copiii aia sunt de-a dreptul confuzi, stresati, abia reusesc sa atinga o jucarie, ca parintele deja plictisit ii indica alta si el este obligat sa mearga aia pentru ca altfel is e reeta la nesfarsit aceeasi comanda.

    Or, eu stiu ca una din marile placeri ale copilariei mici este repetitia. Repetita la nesfarsit a micilor gesturi, atitudini, copiii gasesc farmecul asta in maruntul cotidian. Noi am cam uitat cum e, trebuie sa ne zgaim mereu la ceva - un ziar, tv, un site, la vecinul din dreapta, ca altfel nu mai avem senzatie si ne plictisim. Si vrem ca ei sa faca la fel?

    Sper sa fie de bine cu musafirul asta... in alta ordine de idei.

    RăspundețiȘtergere
  3. Privind educatia copiilor, eu cred ca cea mai mare problema romaneasca e spiritul de turma. Exista deja un pattern la noi, deficient si demontabil pas cu pas. Exista si pentru ca e sustinut de media (fiind subiect oarecum tangent cu alaptarea nu ma pot abtine sa nu zic ca pana ce nu se va anunta la televizor, tare si la ora de maxima audienta, prin gura vedetelor-maruta, oana cuzino, busu etc.- ca sanul trebuie sa faca legea in primii ani nu ar trebui sa ne asteptam ca creasca procentul de mame care alapteaza). Exista pentru ca si adultilor le e frica sa fie instinctuali (nu cred ca sunt totusi toti ticalosi) sa actioneze asa cum le spune inima, sa-si creasca copiii frumos si curajos, fara spaime permanente, fara competitii, fara dorinta de a se implini prin ei, de a-si trai viata complexata inca odata.
    Mie tot mai des imi vine sa evit parcurile, ma enervez cand vad autoritatea matura exercitandu-si rolul abuziv, umilind, nesocotind si nestiind sa aprecieze copilaria in frumusetea si inocenta ei.

    RăspundețiȘtergere
  4. Bravo, Zoozie, respectele mele! Sunt impresionata de calmul si rabdarea ta, trebuie sa recunosc ca nu stiu daca eu as fi avut puterea (puterea, nu bunavointa) de a ma ridica si aseza de atatea ori. Dar ai dreptate cu copiii care sunt manati de la spate, eu vad asta inclusiv la mama mea care daca ar putea ar tine-o legata cu un snur pe Degetzica si astfel ea sa nu se mai murdareasca, sa nu mai cada, sa nu mai deranjeze sau sa "strice". Si bineinteles, atunci cand ea vrea sa faca din cele de mai sus, primeste indicatii despre cum sa faca, inclusiv despre cum sa-si bage mancarea in gura. Si mie imi vine sa mor de inima rea.

    RăspundețiȘtergere
  5. Maria, da, oamenii astia inre doua arstesunt foarte cicalitori. Acum nuti imagina ca ne iese chiar mereu miscare,a, imi mai pierd si rabdarea, dar cred ca e omeneste.Azi de exemplu e o zi in care am rabdarea la cote mai mult decat minime. Dar n-amunde sa ma duc, asa ca... astept sa se linciureasca Anda intr-un iaurt ca sa pot in sfarsit iesi din casa.

    RăspundețiȘtergere