Frumos: Lecţii de comunicare fără violenţă

16:04


 Asociaţia pentru Comunicare Non-Violeneta şi Păvălia Părinţilor (Naşte cum Simţi) organizează în perioada aceasta o serie de 4 cursuri foarte utile, la care familia noastră şi-a planificat să participe. De fapt, primul a trecut şi ne-a plăcut foate mult, am plecat cu inima mai plină, mai liniştiţi, mai încrezători că putem face lucrurile bine. Aşa am descoperit ca eu comunic nonviolent cu Anda (majoritatea timpului), dar în rest sunt catastrofică.

A fost şi Anda cu noi. O bună parte din timp a supt, alta parte scurta s-a plimbat pe hol cu tati, dar în rest a fost cel mai cuminte copil din lume.

La început a fost puţin agitată, nu înţelegea ce este cu lumea aia şi de ce nu plecăm, insă pentru că am lăsat-o să sugă fără restricţii şi-a regaşit chi-ul şi ne-a lăsat să comunicăm în pace. Impresia mea a fost că şi ea a făcut parte din curs. Am primit feedback extraordinar de la părinţii prezenţi şi de la organizatori şi sunt foarte mândră de fetiţa mea.

Totuşi, trebuie ştiut că odată ajunşi acolo am descoperit că nu prea era un loc unde copiii să stea nestingherţi. Noi am fi lăsat-o pe Anda cu bona angajată de altă mămică pentru un bebeluş de 4 luni dar, ştiindu-ne atât de aproape, după o zi de grădiniţă în care oricum fusesem separaţi, nu a vrut să stea fără noi. Trăiască doamna ţiţi, atoatesalvatoare :)) şi telefonul meu încărcat cu totfelul de progrămele de joacă şi desenat cu degetul.

Acum am aflat ca fratele meu e săptămâna asta la Cluj, l-aş fi trimis pe el să o ia de la grădi şi să o ducă prin parc... aşa va fi o adevărată provocare să găăsesc un loc unde Anda să stea în lipsa noastră! Aştept idei... Cursul durează până la 21.30. 







Aceasta este o oportunitate pentru parinti de a învata sa relationeze mai armonios cu copiii cu ajutorul Comunicarii Nonviolente (CNV). Metoda conceputa si dezvoltata de doctorul în psihologie Marshall B. Rosenberg este un mod de interactiune care ne ajuta sa cream relatii bazate pe compasiune si respect reciproc, si sa rezolvam conflictele în mod pasnic, în beneficiul tuturor. 


Pe parcursul a patru sedinte, vom explora moduri în care le putem da celor mici o educatie bazata pe valori si vom descoperi cum se poate sustine un mediu de siguranta si creativitate printr-o atitudine empatica - un mediu în care copiii învata si contribuie de drag, si unde nu exista pedepse sau recompense.
Ne vom întâlni în zilele de joi 16 iunie, 23 iunie, 30 iunie, 7 iulie între orele 18:30-21:30 la Pravalia Parintilor din strada Muzelor nr. 9, sector 4 - Zona Unirii.
Taxa de participare: 75 lei/modul. Pentru plata integrala efectuata înainte de prima sedinta se acorda o reducere de 20%, taxa cursului fiind în acest caz 200 lei.
Înscrierile se fac la adresa de e-mail: asociatiacnv@yahoo.com
Deoarece este un curs interactiv, numarul de participanti este limitat la 20 de persoane.

Formator
Monica Reu împartaseste metoda CNV din anul 2004 si este formator autorizat CNFPA. Este singurul trainer român de Comunicare Nonviolenta certificat de Center for Nonviolent Communication din Statele Unite. Organizeaza si sustine workshop-uri în România si Polonia pentru cadre didactice, parinti si cupluri. Din anul 2007 este presedintele Asociatiei pentru Comunicare Nonviolenta (www.nonviolenta.org) cu sediul în Bucuresti, organizatie ce are ca scop promovarea principiilor CNV in societatea româneasca.

Structura
Modulul 1 - joi, 16 iunie, 18:30-21:30
- Identificarea elementelor de limbaj si gândire care blocheaza comunicarea
- Prezentarea principiilor de baza si a celor patru pasi ai Comunicarii Nonviolente
- Aplicarea celor patru pasi pentru o comunicare mai eficienta

Modulul 2 - joi, 23 iunie, 18:30-21:30
- Empatia - cheia comunicarii armonioase
- Identificarea nevoilor copiilor, indiferent de modul în care acestia se exprima

Modulul 3 - joi, 30 iunie, 18:30-21:30
- Capcanele pedepselor si ale recompenselor
- Cum ne ajuta Comunicarea Nonviolenta în situatii dificile, conflicte, blocaje de comunicare

Modulul 4 - joi, 7 iulie, 18:30-21:30
- Recunostinta si celebrare
- Lucru cu situatii propuse de participanti





You Might Also Like

2 comments

  1. In Brasov nu se pot organiza cursurile? Mi-as dori foarte mult sa particip, insa imi este imposibil sa ajung de atatea ori in Bucuresti, fiindca fetitei mele nu ii place in masina. Poate arunci o vorba sa vina si prin tara. :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Buna Stefania, intra chiar tu pe situl lor (am dat link sus) si propune-le, poate chiar se materializeaza ceva! Cred ca le-ar placea si lor. Monica e o prezenta foarte placuta.

    RăspundețiȘtergere

About Me