În lumea noastră civilizată, atât de mult a fost emfatizată posibilitatea alternativelor în hrănirea bebeluşului, încât foarte puţine cadre medicale şi membri ai familiei sprijină cu adevărat o proaspătă mamă să ia startul în alăptare. E adevărat că laptele praf a salvat milioane de vieţi, dar am uitat un lucru, acum o suta de ani, un copil era hrănit allternativ când nu avea mamă sau doică. E adevărat că un procent serios a murit în primele luni de viaţă din cauza infecţiilor pe care le căpătau în mare parte din cauza igienei precare în administrarea surogatului de lapte matern, dar si din cauza incompatibilităţi laptelui de vacă cu stomacul noului născut. Copilaşii aceia se ofileau şi dispăreau, ca să păstrez comparaţia putem spune ca ei se scuturau din pomul vieţii.
Înteleg alte puncte de vedere în legătură cu orice pe lumea asta daaar ma ucide dorinta asta de a te convinge că tu gresesti si ei au mereu dreptate. Eu sunt genul de persoanăcare încearcă să se pună în pielea interlocutorului, m-a interesat de când mă ştiu să înteleg moduri de gândire străine mie şi am tolerat orice atâta vreme cât nu s-a ajuns la jigniri şi prejudecăţi. Tolerez până şi gafele, pentru că măcar alea nu sunt intenţionate (prin definiţie).
Moamă, tocmai am venit de pe capul doamnei de aici. Sunt super incantată de ieşirea asta. L-am cooptat si pe tartoru' ăl bătrân aka tata împreună cu Raluca, ne-am suit în autobuz şi am întins-o într-o staţiune de munte unde se afla Răzvan vorbăreţul la odină şi tratament înaintea împlinirii obositoarei vârste de doi anişori.
La incercarea noastra de masa de pranz de mai deunazi, Anda a pus mana pe o Libertatea, unul din ziarele preferate ale lui tataie.. Si nu pe orice pagina, ci una unde se lafaia poseoarea unor sani foarte rotunzi.
Am scris aici despre felurite intamplari si uit mereu sa scriu ce e mai important: despre evolutia Andei. In primul rand, de-a lungul vremii, a spus o gramada de lucrri. Nu stiu sa mentionez data exacta cand m-a intrebat prim data "ce-i aisi" si "ce ace", dar a trecut eva vreme de atunci.
Pana am ajuns pe strada principala, intesata de masini exact ca in Bucuresti, m-am simtit ca intr-o poveste cu stropi. Desi celelalte strazi nu-s nici pe departe lipsite de trafic, atmosfera era alta, mai curata, mai frumoasa, desi baltile sunt aceleasi (acolo unde... sunt).
Chiar acum jumatate de ora m-am intors de la Administratia Financiara Valcea. Azi am vrut sa o ajut putin pe mama si i-am depus cateva declaratii asa, ca pentru ultima suta de metri. Surprizaaaaaa! Se intra cu numar de ordine. Noi am avut 2319. Am vazut ca unii nu raspundeau la apel deci coada mergea destul de repede. Erau vreo 10 scaune si 5-6 ghisee (alea vechi de cand lumea, adica un fel de bar lung curbat in spatele caruia stau functionarii care vizeaza actele).Deasupra fiecarui cap, insa, trona un panou care afisa cifrele cu rosu. Prin urmare, coada propriu-zisa nu era, era complet inutila.
M-a cuprins o letargie teribilă. Nu-i pot spune lene pentru că nu mă complac în ea, nici neputinţă pentru că e prea mult şi prea... tragic.
S-a cam dus sezonul de bebeluşi mâncăcioşi. E drept că nu mai avem nici borcănelele magice la noi (şi nici nu au mai găsit tentaculele noastre prin Bucuresti). Daaaar nici nu a facut vreo criză de nervi de ieri. I-am dat teething tablets de doua-trei ori pe zi. Ieri şi azi stătea cu mânuţele în gură deci e clar. Atâtea încercări pentru un pui mic! Cât mă felicit că am reuşit să rezist până la capăt!
Probabil pentru că prin asta trecem acum, stau și mă întreb de ce, în general, părintii reacționează violent la tantrums. Mă refer la crize, nu la volenţă. Azi am auzit: păi câte crize am avut și noi.... dar eu îl pocneam, doamne ce-l pocneam, măcar să aibă un motiv serios să plângă.
Pe Claudia o cunosc virtual de vreo doi ani şi ceva şi mi-a plăcut dintotdeauna modul în care tratează chestiuni legate de dezvoltarea copilului. Articolul ăsta explică farte fain ce se întâmplă şi cu Z a mea în deplasare şi ar trebui ca mulţi părinţi care îşi bruschează sau pocnesc odraslele să se simtă traşi puţin de mânecă spre lectura lui.
Din cauza unor tratamente îndelungate cu antibiotic (care nici n-au dat rezultate), Raluca s-a înţărcat la 3 luni. O nostalgie a suptului însă are, pentru că la cei patru ani ai săi cere din când în când câte un biberon cu lapte și îşi suge degetul când se alintă sau când e adormită (astea sunt sinonime parţiale la ea).
Am fost azi la ştrand cu tata şi cu fetele. Pentru Anda e prima sesiune de plajă din viaţa ei şi a fost absolut înnebunită. Tata avea o lotiune de plaja cu nişte ingrediente care au băgat groaza în mine (doar protectie chimica, factor 50). Aveam si untul de shea dar a fost atât de soare încat mi-a fost teamă să rămân la FPS 6, mai ales că am citit că sub 12 totul e apă de ploaie. Ne-am aşezat însă la umbră cu un şezlong închiriat cu 2 lei pe oră şi ne-a bătut briza Oltului. Să tot trăieşti aşa.
Anda a mâncat azi un ardei umplu (!) şi nişte farduri de-ale soră-mi ramase pe birou. Fardurile au ajuns şi pe frunte, şi pe cearşaful întins pe fotoliu... şi pe măsuţa de tastatura... şi...şi...
Cine se gândea că scapă repede de anxietatea de separare va fi foarte dezamăgit de postul ăsta. (Am scris articolul în cursul zilei de ieri, dar am uiat sa mai dau şi send.)
Ieri a vazut ca Ralu vrea sa se urce pe tricicleta sa pedaleze prin casa si numai de-a naibii s-a urcat ea si m-a pus s-o imping. Eu am incercas a nu subliniez ca tricicleta ese a Andei, in asa fel incat sa nu se supere si sa nu tina doar penru ea jucaria cea noua. Poate intelege mai mult deca cred si eu m-am mai referit la ea ca la tricicleta Andei. Copilul meu nu e deloc prost, e doar cam tacut.
Ieri a fost cumplit de cald la noi, apoi a plouat. Ne-am trezit la aceleasi ore neortodoxe, deci n-am mai scos-o pe-afara ca sa risc o insolatie.
Tata o roagă adineauri pe Ralu să-i facă şi lui un masaj că-l doare spatele.
Nu, nici la ştrand nici la zoo. Prin oraş, că mândra nu se ma culca deloc și, cum ne-a sunat năşica, am zis să semnăm şi noi condica la o terasă.
Tac întruna că am ajuns de câteva zile la megafamilionul meu şi ba nu mă adun, ba uit ce aveam de scris, ba vine Zuzulina să tasteze ea tot şi la revedere scris. Noroc că am reuşit să mai ies la liman cu articolaşele pentru partea cealaltă, altfel aş fi poza în neserioasa secolului.
Când vine un copil orice cuplu este de-a dreptul zdruncinat, aici mă refer la modul de-a dreptul criminal în care rutina cuplului dispare cu desăvârşire. Având o oarecare vechime, pot spune acum cu mâna pe inimă că această rutină va fi reinventată, dar depinde mult de educaţia fiecăruia ca să nu resimtă venirea unui copil ca pe o corvoadă sau o pacoste.
Am gasit o postare nefinalizata de prn mai, de cand, a propos, am implinit trei ani impreuna si nici nu ne-am dat seama ca a venit ziua Z... a recut neobservata, era vorba de 25 mai. S-a facut 29 mai si mi-am dat seama... ce nesimtiti puem fi! Avand in vedere ca am uitat amandoi cui deci puteam scoate ochii?
Poate că bărbații vor să se creadă despre ei că le plac femeile senzuale, independente, pisicoase, complicate, dar, toate ca toate, până dau de aia care trebuie să le stea alături o viață și după luna de miere trebuie să devine tanti aia prostuță, răbdătoare, care gatește zilnic și le pune dumicații în față.
Am șterpelit un articol care-mi place de pe situl Adelle.ro, care recomanda deunăzi lecturi de week-end. Recomandările asta sunt un demers foarte util așa că-l mai preiau și eu din când în când. De data asta cu tot cu articol recomandat :)).
De ce-or fi simțind copiii nevoia să se joace cu niște părinți acriți, obosiți, uneori urâțiți de nesomn, griji, beții petrecute cu ani în urmă și mai ştiu eu ce alți factori de mediu interior și exterior?
