Educaţia românească

16:52

În parc, la tobogan. La ăsta din dreapta adică. Z are o tehnică aparte de aşezat în fund şi toată lumea are impresia că va cădea în nas. Eu sunt mereu lângă ea pentru că deocamdată prezenţa altor copii - mai ales când se agită şi împing sau vorbesc tare - o agită, o descurajează. Plus că sunt şi copii care ciup, împing sau lovesc.


Azi era o tanti în vârstă cu un cadru de mers, care a ieşit cu fi-sa sau noră-sa şi nepotul şi nepoata aferenţi, foarte atent şi autoritar ghidaţi ba de mamă ba de bunică.


Totul normal până aici, fiecare îşi oprimă copiii cum simte de cuviinţă. Dar bătrâna s-a simţit obligată să-i facă educaţie fie-mi. Eu probabil par vreo mucoasă, mai ales că nu ţin să intru în vorbă cu lumea.

Îi spune chiar tăios: "Nu, nu, opreşte-te, nu te da acum, să se dea băiatul."

Copila se ridică uitându-se la mine, apoi se dă în spate. Vocea tăioasă revine: "aşaaaa, acum aşează-te lângă el, hai stai". Copilul mai mare, estimez cam 3 ani, dă să schiţeze a împotrivire. Mama lui e pe fază şi-i explică bătrânei că nu au loc să se dea amândoi, că s-ar freca de marginile toboganului. Cealaltă acceptă, îl invită pe băiat să se dea "ca să se dea şi fetiţa", micuţul evident se conformează, Anda are cale liberă.

Apoi vocea tăiosă îi ordonă să stea în funduţ. Copila dă şi ea să se conformeze, dar baba începe să o corecteze: nu aşa fă cum zic eu, etc. La care (totul de mai sus s-a petrecut de fapt în câteva secunde iar iniţial am schiţat doar gesturi care s-o oprească pe femeie, apoi i-am zis ca nu e loc pentru amândoi) am yis că nu e cazul să-i sppună copilului ce să facă. ştie să se aşeze singură şi să nu-i mai vorbească aşa. La care baba inocenta:

"Doar o certam".

"Ba nu-mi certaţi deloc copilul".

Anda era încă la tobogan, şi asta schimbă registrul, vocea devine de data asta mieros-autoritară:

"Te rog frumos să te aşezi în funduţ acum".

Eu îi spun Andei că e OK dacă vrea să se dea, să se aşeze că nu-i mai spune nimeni nimic acum. Cumva femeia aia era şi mai agresivă (ca gesturi, postură, atitudine, deci non-verbal), Anda a mârâit protestatar, s-a retras la timonă. Nepoata cam de 5 ani era cu picioarele pe tobogan, deloc agresivă, dar fata mea n--a mai vrut să se dea deloc văzându-le acolo.

Cum au plecat, cum s-a dat liniştită şi repede.

Mi-e greu să transpun absolut toată scena în cuvinte. Impresia mea era că atât mama cât şi bunica direcţionau copilul la joacă - la joacă! unde deciziile trebuie să fie ale copilului! Şi de fiecare dată când, după câteva repetiţii ale comenzii, copilul în sfârşit se conforma, maşterele emiteau una nouă. Rezultatul? Un copil evident confuz şi cam frustrat, dar care probabil trecuse prin aceeaşi fază zilnic de când începuse să se mişte şi nu cunoştea alt firesc. Prin urmare deja nu mai punea la suflet. Am observat că atunci când era singur parcă-şi încărca bateriile, era teribil de dulce şi inocent cum alerga el în lumea lui imaginară. Îi urez copilului un psihic tare şi modele mai bune mai târziu pentru că e un candidat excelent la depresie când va mai creşte. Măcar complexe cu carul şi ceva tot o să aibă.  Posibil să iasă din el alt bărbat care-şi aminteşte cu plăcere de talpa mamei (nu că n-ar fi şi fete în aceeaşi situaţie dar studiul meu de caz e un băieţel).

Când s-a retras de la tobogan, bătrâna m-a întrebat rânjind dacă fi-mea e cumva rudă cu Băsescu că vezi-doamne ce încăpăţânată e ea. Încep să înţeleg de ce e Anda antisocială cum zic eu în glumă. De fapt am grijă să anunţ, mai ales când sunt insidioşi: "fetiţa mea e la vârsta când e foarte puţin sociabilă, vrea la mama" Şi apoi, către bebelină: "Gata mami, nu te ia, nu-ţi spune nimic." şi o iau în braţe. Dacă persoana se pricepe la copii şi pricepe mesajul, în  câteva  minute vor interacţiona. Dacă nu, mare pagubă.

Am observat de nenumărate ori cum părinţii din parc încearcă - de multe ori agresiv şi cred că nici nu realizează acest lucru să direcţioneze copilul în tot ce face, să-i schimbe ei repede modul în care se joacă sau se antrenează sau descoperă un lucru nou, împiedicându-l să se manifeste. Şi fac aşa chiar dacă e parcul gol şi nu e aglomerat, să zicem, în locul în care stă copilul, nici expus vreunui pericol evident. Parcă nu mai au ei răbdare să lase copilul să se caţere şi-l trimit la leagăn. Parcă joaca e cu program. Eu ştiam că un copil îşi lărgeşte universul prin joc şi mai trebuie lăsat să ia şi singur decizii, chiar dacă pentru noi par ocolite sau de-a dreptul stranii.  Anda de exemplu învaţă singură cum nu se poate sui într-un anumit loc (deşi o şi ajut alteori)ş nu i-am arătat eu cum să se aşeze pe tobogan deşi când evident nu mai reuşea să se aşeze îi dădeam o mână de ajutor, a învăţat singură cum să apuce mînerele, cum să suie treptele, deşi asta a costat-o un număr destul de serios de vânătăi pe picioare pentru că nu adoptase tehnica cea mai bună. Dar eu cred că altfel nu are cum învăţa şi moooor să cicălesc.

A propos de asta, soţul meu, ca mulţi alţi soţi, cere în schimb să-l cicălesc mereu, "să-i zic" să facă anumite chestii care au mai fost explicate sau cerute şi care în ochii mei fac parte din rutina deja - asta în alt post că mă întind. Aici o să zic dor că sunt sigură că i se trage din copilărie, deşi el n-o să recunoască asta în veci: eu am văzut modelul şi oricum pe vremea noastră nu eram crescuţi chiar de părinţi, deci lucrurile despre care vorbesc aici s-au întâmplat şi la el şi la câţi alţii sau altele.

Acum dilema mea e următoarea: mi-e foarte frică s-o trimit pe Anda în colectivitate deşi îmi doresc să o las să interacţioneze cu lumea. Teama mea vine tocmai pentru că i se va porunci, va fi forţată să adopte decizia altcuiva în chestiuni în care copilul ar trebui lăsat să se manifeste liber atâta vreme cât nu se răneşte sau nu răneşte pe altcineva. Mi-e frică de umilinţele inevitabile la care va fi supusă: eşti rea, eşti neascultătoare, nu faci cum îţi spun eu. Şi de inevitabilele complexe de vinovăţie total nelalocul lor care rezultă din convingerea copilului că nu e capabil să se supună "normelor" sau că a dezamăgit. Sau îmi mai e frică de frica Andei de anumite persoane din jurul ei.

Am fost şi eu copil şi ştiu că uneori iei lucrurile aşa cum ţi se prezintă, că nu ai acest filtru pe care ţi-l capeţi pe măsură ce te maturizezi. Lumea ca o poveste şi lumea reală se îmbină, dacă cineva îi spune că bau-bau există sau că trebuie obligatoriu să mănânce într-un picior va crede că aşa e normal. Desigur cu timpul (care poate fi de ordinul zilelor, minutelor, anilor, depinde cred de situaţii, de cât de abstractizat trebuie să gândească să le înţeleagă pe deplin) discernământul ei (care de fapt există) va avea un cuvânt de spus. Dar dacă e prea târziu, dacă până atunci rătăţile astea inconţştiente şi gratuite îi vor fi ştirbit armonia personalşităţii ei în formare?

Nu sunt de acord cu protecţia excesivă a copiilor dar asemenea practici mi se par de netolerat pentru că reduc copiii la nişte entităţi neştiutoare. Copilul este în ochii mei cel puţin o entitate care copiază şi învaţă, o minune. Aşa încât poate copia şi generozitatea şi isteria în aceeaşi măsură. Am văzut un băieţel de vârstă preşcolară care răcnea (fusese nedreptăţit, scos vinovat), spun răcnea neinteligibil, din gât, aşa cum probabil tatăl lui făcea acasă (imita nişte vocalize pe care femeile nu reuşesc să le scoată pentru că pot ridica vocea dar când un mascul încearcă să ridice vocea în felul ăla vorbeşte din gât, dă să se înece, numai reuşesc să articuleze). Imaginaţi-vă că acel copil a recurs din disperare la tehnica supremă de convingere: urletul. Normal că n-a convins pe nimeni, doar s-a autoenervat, cu atât mai mult cu cât femeia la care răcnea - bunica altui copil - nu a părut să-i dea cine ştie ce atenţie din cauza comportamentului său fără sens.

Eu cum pot avea garanţia că Z va fi tratată cum cred eu că se cuvine să fie tratat un copil? Unde să mă duc?

Nici eu nu sunt perfectă, încă îmi mai pierd răbdarea, am văzut oglindite gesturile mele cele mai urâte în propriul copil şi mi-a fost ruşine de mine însămi. Însă încerc să-mi dau seama cum să fac să nu o rănesc. Cum să-i arăt că o iubesc, că poate avea încredere în judecata mea, că nu iau decizii singură pentru ea, ci că trebuie să fie de acord chiar şi cu încălţatul unui papuc în detrimentul altuia. Acum nu ne înţelegem mereu, ne încălţăm şi îmbrăcăm într-o oră, mâncăm când mă aştept eu mai puţin, avem antiprogram. Dar trăiesc împăcată că repetând acest model de comportament, făcând-o părtaşă la lucrurile pe care le facem noi şi încercând (în măsura în care o înţeleg din gesturi, mârâieli şi silabe sau cuvinte pe care le spune) să fac şi cum vrea ea. Şi, culmea, nu-mi cere non-sensuri. Adică nu ma doare sufletul dacă merg pe unde vrea ea, dacă nu merg pe pavaj ci ţin doar drept pe asfalt ca ea şi tati care o ţine de cealaltă mână, dacă îi dau o altă rochie sau bluză, dacă nu mănâncă ciorbă sau dacă ea vrea să facă duş acum, exceptând momentele când chiar avem altceva de făcut, de mers în altă parte şi altcineva depinde de ajunsul nostru acolo.  Atunci mă văd nevoită să mai scurtez timpul de făcut altceva.

Am apelat la faza cu încălţatul într-o oră pentru că soţul îmi reproşează chestia asta constant: "apăi numai la tine stă o oră să se încalţe, o rogi...". Eu zic atunci: "dar ce, s-o iau pe sus? De ce? TU aşa îi faci, deci, îi impui!". Şi mă gândesc că şi la mâncare îi mai impune primele linguri. Eh, aici am mai insistat şi eu alteori, iar el în plus e sub presiunea reproşului meu că nu se ocupă cum trebuie de copil, îmi dau seama. Deci trebuie să sparg cercul vicios, noroc ca e fragil şi nu se formează nici tot timpul.   

Azi am fost cu el prin parc şi i-am mai explicat odată de ce vreau ca Anda să fie de acord să se încalţe. Ea oricum e de acord, dar aşa de mult se bucură că plecăm de-acasă încât nu mai poate sta locului exact când o îmbrac sau o încalţ. Poate i se pare că pierdem timpul şi ar vrea mai repede afară. Şi cred că asta e unul din motive pentru că de multe ori a plâns că nu-i deschid uşa când mergea într-un picior sau era dezbrăcată. :)

You Might Also Like

6 comments

  1. Nu stiu daca e vorba de 'romaneasca' sau pur si simplu de un tip de oameni pe care ii poti intalni pe peste tot si care asa sunt 'invatati' de personalitate, slujba sau alte imprejurari.Imi aduc acum aminte de pensionara deranjata la mare de un copil care se juca la piscina.Pensionara nemtoaica.
    In legatura cu colectivitatea...nu prea stiu ce sa zic.Nu imi dau seama care (mai) e mentalitatea in gradinite si care sunt influentele asupra copiilor.Dar ma uit oricum in jur la mare parte din parintii din parc care reactioneaza la fel legat de proprii copii ("esti rea si ti-am zis ca te duc acasa daca mai faci...").Si atata timp cat exista destui parinti care aplic singuri acest comportament propriilor copii nu vad de ce nu ar exista si educatoare care sa le aplice respectivilor copii aceleasi principii.....Nu ca e o scuza, dar am sentimentul ca sunt multi parinti care chiar isi doresc modalitatea asta de educare a copiiilor...la fel cum sunt parinti care 'vor sange' cu orice pret.Nu le ajunge cand iti certi tu odrasla ca a facut ceva rau si li se pare ca esti prea permisiva si mai simt nevoia sa mai tranteasca si ei o vorba doua.
    Treaba cu constrangerea o observ si eu de multe ori chiar si la mine in casa.David care nu se da imbracat dar TREBUIE sa fie imbracat.Si eu care explic ca nu, nu trebuie..daca nu vrea sa fie imbracat inseamna ca nu vrea sa mearga afara.Din pacate am ramas marcata de o faza apropo de constrangere:noi la munte, David prins cu joaca (o casuta la care a stat juma de ora), si eu care la 'presiunea' lui tati si a prietenilor m-am dus cu mancarea dupa el.Desi nu era convingerea mea...dar du-te domle ca TREBUIE.Mi-am 'luat-o' nu de la David (care oricum nu a mancat) ci de la un cuplu (cu siguranta fara copii) care comenta de pe margine ca sa-i fereasca Domnul sa aiba copii ca al meu...si m-a durut nu ca au zis asta (eram dispusa sa le-o tai repede),dar m-a durut ca pana la urma nici macar nu era convingerea mea sa alerg cu mancare dupa el ci am facut-o ca TREBUIE ('du-te si da-i de mancare ca s-a luat cu joaca si a uitat','pai trebuie sa manance si el ceva').Asa ca pana la urma prostia a fost doar a mea....si nu cred nici eu ca trebuie sa manance cand vrem noi sau ca trebuie sa doarma cand vrem noi sau ca trebuie sa stea acolo si nu dincolo cand vrem noi.
    Dar e o chestie subiectiva...clar..pentru unii asta inseamna indisciplina si sunt mai multumiti ca ai lor copii fac doar ce TREBUIE decat ca ar putea fi mai creativi si mai dornici sa descopere ca altii.

    RăspundețiȘtergere
  2. Mi-ai citit gandurile...

    Iar cu cuplul ala nu pune la suflet, stii ca oamenii fara copii sunt radicali si mai rautaciosi decat sunt copiii intre ei.

    RăspundețiȘtergere
  3. Ai uitat de "e rusiineee..." :))

    Despre gradinita: cauta cu atentie. uite-te la reactiile copiilor aflati de mai mult timp acolo. Du-te la vizionari impreuna cu Anda, ca sa vezi cum reactioneaza educatoarele si directoarea la felul ei de a fi. Si vei primi, chiar si fara sa le ceri explicit, foarte multe raspunsuri.
    Cred ca ti-ar placea Montessori. Si mie mi-ar placea, pentru maimutoiul meu. Doar ca e foarte scumpa.

    RăspundețiȘtergere
  4. da ma, "nu e voie" si "rusine" ma cam omoara. Trebuie sa mai citesc despre Montessori ala, am vazut la tine pe blog dar bubulina aia coool, de cate ori vede o pagina web apasa pe sageti si da de sus jn jos pana ametesc.

    Imaginaza-ti ca acum suge viteleste - adica eus ezand ea in picioare - pe sub mana mea dreapta si asa am avut si eu ragaz sa scriu si sa moderz comentariul :)) Hm, pana la un puncy, ca a inceput sa tasteze cu o mana asa ca mi-am mutat tastatura mai sus sa termin.

    RăspundețiȘtergere
  5. Site-ul gradinitei: www.gradinitamontessori.ro
    Cartea: http://www.scribd.com/doc/25313851/Maria-Montessori-Descoperirea-Copilului
    Motto-ul care-mi place mie: "sa nu faci niciodata pentru copil ceea ce poate face singur"
    Alte info: http://en.wikipedia.org/wiki/Montessori_method
    http://www.michaelolaf.net/

    Mi-a placut faza cu "suge viteleste". Imi place la nebunie ca inc-o mai alaptezi!

    RăspundețiȘtergere
  6. mersi :) trec la documentat.

    pai daca poate singura normal c-o alaptez

    RăspundețiȘtergere

About Me